USR câştigă în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă.
”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la alegerile locale din data de 9 iunie în municipiul Roman. Romaşcanii îl vor găsi pe Cosmin Ancuţa pe buletinul de vot pentru alegerea primarului şi echipa USR Roman pe buletinul de vot pentru Consiliul Local”, a transmis, sâmbătă, USR, într-un comunicat de presă.
Formaţiunea apreciază că ”încercarea penibilă a PNL de a scoate USR din alegeri a fost infirmată de instanţă”.
USR: Peneliştii au apelat la un interpus pentru a ne elimina
”După ce reprezentantul PNL în Biroul Electoral a votat împotriva admiterii candidaturilor USR Roman pentru funcţia de primar şi pentru funcţiile de consilieri locali, peneliştii au apelat la un interpus pentru a elimina USR din competiţia electorală. Hotărârea Tribunalului Neamţ este definitivă”, a mai transmis USR.
Candidatul USR pentru Primăria Roman, Cosmin Ancuţa, afirmă că au fost contestate candidaturile formaţiunii ”pentru că le este frică”.
”Au simţit că romaşcanii s-au săturat de ei şi că vor să aleagă USR, adică o alternativă reală la administraţiile peneliste dezastruoase din ultimii ani, care au făcut din Roman un oraş fără servicii esenţiale şi fără speranţă. Au vrut să ne blocheze peste tot pentru că simt că le fuge pământul de sub picioare şi că oamenii cinstiţi s-au săturat de ei. Dar justiţia ne-a dat dreptate”, a declarat Cosmin Ancuţa, candidatul USR pentru funcţia de primar al municipiului Roman.
PNL a contestat candidaturile USR în mai multe localități
USR anunţă, că municipiul Roman nu este singura localitate din ţară în care PNL a contestat candidaturile USR şi ale Alianţei Dreapta Unită.
“Într-un mod josnic, complet antidemocratic, PNL se foloseşte de tertipuri pentru a scoate din cursa electorală oameni cinstiţi, care reprezintă şansa schimbării şi a modernizării pentru localităţile lor, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu, la Dragomireşti Vale, în judeţul Ilfov. Ceea ce s-a întâmplat la Roman confirmă faptul că PNL a devenit un partid care iubeşte dictatura.
Pentru că au luat măsuri împotriva cetăţenilor – atât pe plan local, cât şi în cadrul guvernării -, membrilor PNL le este frică de competiţie şi încearcă să o elimine cu orice preţ. Dar romaşcanii nu au uitat cine i-a vândut către ApaServ şi că acum ei plătesc cu vârf şi îndesat fără a avea vreo vină, stând fără apă şi, culmea, plătind unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru acest serviciu”, a precizat deputatul Iulian Bulai, preşedintele USR Neamţ.
Potrivit USR, în localitatea Dragomireşti-Vale, judeţul Ilfov, actualul primar PNL ar putea rămâne candidat unic pe buletinul de vot după ce a contestat candidaturile pentru Primărie şi Consiliul Local ale alianţei Dreapta Unită.