Modificări ale normelor de aplicare a Codului Fiscal în privinţa impozitului pe venit, TVA şi a accizelor
Guvernul a decis, vineri, modificarea, prin hotărâre, a normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal în domeniul impozitului pe venit, TVA-ului şi accizelor.
Potrivit unui comunicat al Executivului, principalele măsuri în domeniul impozitului pe venit sunt:
* Calitatea de contribuabil revine dobânditorului dezmembrămintelor, în situaţia în care acesta este contribuabil potrivit prevederilor titlului IV “Impozitul pe venit” din Codul fiscal, în cazul constituirii sau transmiterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate cu titlu gratuit, în mod similar transferului dreptului de proprietate prin donaţie;
* Se clarifică termenul în raport cu care se stabileşte data dobândirii, în vederea determinării perioadei de deţinere a proprietăţilor imobiliare, precum şi se fac precizări referitoare la calculul termenului care se efectuează în condiţiile dreptului comun.
* Se clarifică sintagma “data dobândirii”, distingându-se mai multe situaţii.
* Nu se datorează impozit la notarea posesiei de fapt în cartea funciară în cadrul procesului înregistrării sistematice sau sporadice, după caz, al intabulării ulterioare a dreptului de proprietate ca efect al notării posesiei de fapt, în condiţiile art.13 şi 41 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996;
* Se clarifică faptul că impozitul pe venit se calculează, în funcţie de perioada de deţinere a proprietăţii imobiliare şi de valoarea declarată de părţi, sau după caz, de valoarea stabilită prin studiul de piaţă, în situaţia în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici cu experţi evaluatori autorizaţi în condiţiile legii;
* Se completează cu prevederi referitoare determinarea impozitului pe venit la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici cu experţi evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, respectiv nu mai puţin de 80% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici cu experţi evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, în cazul constituirii sau transmiterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate, respectiv transmiterii nudei proprietăţi.
De asemenea, prin actul normativ se aduc clarificări privind stabilirea impozitului pe venitul din transferul unei/unor proprietăţi imobiliare în anumite situaţii distincte şi se clarifică noţiunea de bază de calcul a impozitului pe venit, în cazul transferului unei proprietăţi imobiliare, pentru anumite situaţii particulare, mai precizează sursa citată.
Totodată, conform comunicatului, principalele măsuri în domeniul TVA sunt:
* Modificarea/completarea/abrogarea prevederilor din normele metodologice în vederea corelării acestora cu modificările aduse prin Legea nr. 296/2023 şi prin OUG nr. 115/2023 cotelor de TVA aplicabile şi condiţiilor pentru aplicarea cotelor reduse pentru anumite operaţiuni;
* Introducerea de dispoziţii cu caracter special aplicabile persoanelor impozabile care solicită odată cu înregistrarea în Registrul Comerţului şi înregistrarea în scopuri de TVA, în conformitate cu Ordinul comun al preşedintelui ANAF şi ministrului justiţiei nr. 2509/5672/C/2022, precum şi de măsuri tranzitorii în cazul persoanelor impozabile care au depus cereri în acest sens în anul 2023 şi care, într-un termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a modificărilor propuse, se prezintă sau nu la sediul organului fiscal competent pentru ridicarea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA;
* Reglementarea posibilităţii organelor fiscale de a înregistra în scopuri de TVA persoana impozabilă pe perioada suspendării executării deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, dispusă de instanţele de judecată.
De asemenea, potrivit Guvernului, principalele măsuri în domeniul accizelor sunt:
* Nu se solicită nicio garanţie pentru deplasările de produse energetice prin conducte fixe şi se reglementează faptul că antrepozitarul autorizat nu este obligat să constituie garanţie pentru produsele energetice care sunt deplasate din România pe teritoriul Uniunii Europene, exclusiv pe cale maritimă, în cazul în care celelalte state membre implicate sunt de acord;
* Operaţiunile de ambalare nu cuprind şi activităţile de post ambalare a produselor accizabile, în vederea eliberării pentru consum, iar activităţile de post ambalare reprezintă realizarea unei ambalări suplimentare a produselor accizabile care sunt deja ambalate individual;
* Se definesc băuturile nealcoolice în sensul art. 439 alin. (2) lit. d) şi e) din Codul fiscal;
* Nu se consideră băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat, băuturile pentru care consumatorul decide cantitatea de zahăr ce se adăugă în conţinutul acestora, produsele care nu pot fi consumate ca atare ca băuturi, precum şi băuturile preparate pe loc la care nu poate fi determinată cantitatea de zahăr la momentul vânzării;
* Se clarifică situaţiile în care nu este considerată producţie şi vânzare de băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat, respectiv servirea în cadrul serviciilor de restaurant şi catering;
* Se introduc unele clarificări privind cantitatea de zahăr adăugat şi nivelul total de zahăr, conţinute în produsele prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. d) şi e) din Codul fiscal;
* Se introduc reglementări referitoare la produsele pentru care nivelul total de zahăr este exprimat în grame/unitate de măsură pentru masă, în sensul că operatorii economici, pentru calcularea accizelor, trebuie să realizeze transformarea din unitatea de măsură pentru masă în unitatea de măsură pentru volum;
* Se reglementează modalitatea de notificare a autorităţii vamale teritoriale de către operatorii economici care produc, achiziţionează din alte state membre ale Uniunii Europene sau importă băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g – 8 g/100 ml şi băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml;
* Se stabileşte o contravenţie în cazul în care aceşti operatori economici nu respectă obligaţia notificării.