Cine primește cei mai mulți bani la majorările din 2024
Nu mai puțin de două majorări ale pensiilor în plată sunt programate pentru anul 2024. Prima va fi în ianuarie, atunci când pensiile se ajustează cu nivelul inflației. A doua și cea mai așteptată e cea din septembrie, atunci când se elimină inechitățile.
“Discutăm de la 1 ianuarie de acea indexare, de majorarea punctului de pensie cu inflația, cu 13,8 iar în septembrie, practic din 2024, vom avea două creșteri, efectiv oamenii vor primi toți pensiile recalculate prevăzută în legea 360 pe 2023.
Toată lumea va primi procentul de indexare începând cu 1 ianuarie 2024. Recalcularea într-adevăr elimină inechitățile și acolo unde oamenii au fost dezavantajați ptc, având același nr de puncte au cuantumul de pensii diferite în plată, cu noua formulă de calcul acest lucru se elimină.
Deocamdată vârsta de pensionare în România nu crește, rămâne la 65 de ani, este foarte clar stabilit în lege, iar pentru femei există o egalizare a vârstei de pensionare care se va face treptat, eșalonat până în 2035″, a declarat Daniel Baciu la Realitatea PLUS.