VIDEO Corveta rusească Ivanovets, cu rachete ghidate la bord, a fost scufundată, susține GUR / Navă de 70 de milioane de dolari
Serviciile de informații militare ucrainene (GUR) au declarat joi că agenții săi au scufundat în timpul nopții corveta rusească Ivanovets din clasa Tarantul III, purtătoare de rachete ghidate, aparținând Flotei Mării Negre.
Nava IvanovetsFoto: east2west news / WillWest News / Profimedia
Serviciile de informații militare ucrainene au publicat o înregistrare video în care se vede cum o dronă navală se apropie de o navă și urmează o explozie.
Ship wreck of the day!
Warriors of the special unit “Group 13” of the @DI_Ukraine destroyed the missile corvette “Ivanovets” of the russian Black Sea Fleet.
As a result of a number of direct hits to the hull, the corvette was damaged, rolled to the stern, and sank. The value of… pic.twitter.com/JZwh8aggn0
— Defense of Ukraine (@DefenceU) February 1, 2024
Ca urmare a mai multor lovituri directe asupra corpului navei, corveta a fost avariată și s-a scufundat.
Valoarea navei este de aproximativ 60-70 de milioane de dolari.
Potrivit informațiilor preliminare, serviciile de informații militare au declarat că operațiunile rusești de căutare și salvare au eșuat.
Ivanovets a fost implicată în exerciții cu focuri reale în Marea Neagră
Nava Ivanovets a fost implicată în exerciții cu focuri reale în Marea Neagră în iulie 2023, după ce Rusia s-a retras din Inițiativa Mării Negre privind cerealele și a declarat ulterior că toate navele care navighează spre porturile ucrainene vor fi considerate ținte militare.
Echipajul corvetei purtătoare de rachete Ivanovets, din clasa Tarantul-III, a lansat atunci o rachetă de croazieră anti-navă din complexul Moskit împotriva unui presupus inamic care a încălcat o zonă închisă temporar navigaţiei, în partea de nord-vest a Mării Negre.
Presupusa scufundare a navei Ivanovets vine la doar o lună după ce nava de debarcare rusă Novocherkassk a fost lovită de rachete ucrainene în timp ce era ancorată la Feodosia, în Crimeea ocupată.
Lovitura a „distrus complet” nava, a declarat Ministerul britanic al Apărării.
Ucraina a lovit în mod repetat Flota rusă din Marea Neagră de la începutul invaziei la scară largă, inclusiv scufundarea crucișătorului Moskva, nava amiral, în aprilie 2022 și un atac devastator cu rachete asupra sediului flotei din Crimeea ocupată în septembrie 2023, care ar fi ucis peste 30 de ofițeri.
România s-a plâns în repetate rânduri de incursiunile militare ruse din apropierea graniţei cu ţara noastră şi de restricţiile abuzive asupra spaţiului aerian internaţional şi a apelor internaţionale de la nord-vestul Mării Negre.
Pe 18 mai, Nicolae Ciucă a acuzat Rusia că foloseşte pretextul războiului pentru a interzice traficul maritim şi survolul la est de România şi a cerut o prezenţă NATO întărită.