VIDEO Corespondență din Cernăuți: Când eroii Ucrainei sunt plânși în limba română

VIDEO Corespondență din Cernăuți: Când eroii Ucrainei sunt plânși în limba română

După 2 ani de război cu pierderi grele, Ucraina trebuie să găsească oameni noi pe care să-i trimită pe front. În acest context, la 10 kilometri de granița cu România, în satul Cupca, o mamă își plânge fiul ucis de ruși și se teme că un altul ar putea ajunge, la rândul său, pe front. Un reportaj video, realizat de o echipa HotNews.ro în Bucovina de Nord, încearcă să surprindă efectele războiului asupra comunităților de români din Ucraina.

Când eroii Ucrainei sunt plânși în limba românăFoto: Adi Iacob/ HotNews.ro

Bărbații aflați la vârsta de încorporare, între 25 și 60 de ani, sunt acum la mare căutare în Ucraina. Armata țării are nevoie de ei pentru a-i trimite pe un front din ce în ce mai complicat.

Chiar dacă obuzele și rachetele explodează la sute de kilometri distanță, războiul este foarte prezent și în regiunea Cernăuți, unde aproximativ 25-27% din populație vorbește limba română.

Pe străzile orașului, sau în alte locuri publice, pot fi întâlniți tineri, dar și oameni de vârstă mijlocie, îmbrăcați în haine militare, unii în cârje sau cu alte răni vizibile. Ei reprezintă dovezi vii ale timpurilor grele prin care trece țara.

Alte dovezi pot fi găsite în cimitire. Pe un panou de comemorare din centrul orașului Cernăuți am numărat 110 fotografii ale unor militari căzuți în luptele cu armata lui Putin.

Cernăuțiul își cinstește eroii. În fiecare dimineață, la ora 9, în centrul orașului se oprește circulația mașinilor, iar locuitorii ies pe stradă pentru a păstra un moment de reculegere în memoria celor căzuți pe front.

La 45 de kilometri de Cernăuți, în satul Cupca, nu prea mai găsești acum bărbați care pot fi trimiși pe front. Cei mai mulți au plecat la muncă în străinătate, încă dinainte de începerea războiului. Alții au ieșit din țară și după 24 februarie 2022, având pașapoarte românești, cum se găsesc din belșug în Bucovina de Nord.

Dintre cei rămași în sat, vreo opt-nouă „au plecat benevol” pe front, după cum ne spune primărița din sat, Lilia Tovarnițca. Doi dintre ei au murit.

Ileana Bobu este mama unuia dintre eroii din Cupca, Todor Schipor-Bobu, care a căzut la Bahmut, în ianuarie 2023. Mai întâi a fost împușcat în picior, apoi „a explodat și s-a fărmat, s-a făcut bucățele”, după cum ne-a povestit mama lui.

Militarul Todor Schipor a primit „Medalia pentru Vitejie” pentru faptele de pe front

Cu un copil deja mort în război, Ileana Bobu se teme acum să nu-l piardă și pe al doilea. Teoretic, nu ar avea motive să-și facă griji pentru că legea nu le permite autorităților să-l ia pe front și pe fratele unui militar căzut la datorie.

Locuitori din Cernăuți țin un moment de reculegere pentru victimele războiului cu Rusia

Toată povestea lui Todor Schipor, dar și frământările prin care trece această comunitate românească aflată foarte aproape de graniță, poate fi vizionată în reportajul nostru video.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *