`S-a dat liber la furat, asta vă spun sigur! La toți, și la noi și la antifraudă!`

`S-a dat liber la furat, asta vă spun sigur! La toți, și la noi și la antifraudă!`

O discuție interceptată de DNA în dosarul de mare corupție al șefului DVMB București Paul Petrof, și al subalternilor acestuia scoate la iveală lejeritatea cu care aceștia comiteau fapte de corupție, și indică că s-ar fi „dat liber la furat„ și la „Antifraudă”.

Concret, anchetatorii DNA verifică la acest moment multiple piste, după ce interceptările din dosar au  relevat că „s-ar fi dat liber la furat„ pentru „colectare„.

Protagoniștii din dosarul vameșilor nu explică și despre ce „colectare„ este vorba și pentru ce anume dar indică faptul că faptele de corupție fot fi comise la mica discreție.

„S-a dat liber la furat/ Și la noi și la Antifraudă”

„…………..

GHEORGHE DEMETRIUS : Ia, opreşte lângă ăsta, aici. Păi hai, dacă tot vrei, hai să ne distrăm cu ăştia p-aici!

CERNAT ALEXANDRU: Da! Băi, tocmai!

TEIANU NICOLAE-ŞTEFAN: S-a dat liber la furat, asta vă spun sigur! La toţi, şi la noi şi la antifraudă!

CERNAT ALEXANDRU: Încă nu…

TEIANU NICOLAE-ŞTEFAN: E liber la furat pentru colectare!

CERNAT ALEXANDRU: …(neinteligibil)… Nu s-au aranjat unii de la noi, încă se bat! Ar fi bine să rămână aşa şi să se dea liber! Că nu-i mai… Nu mai schimbă nimeni nimic… Ia gândeşte-te… Odată ce începi să…

TEIANU NICOLAE-ŞTEFAN: Dariusică noi care zburăm la un nivel jos…Nu cred că…

CERNAT ALEXANDRU: Nu stă de tine…

CERNAT ALEXANDRU: Nu stă de tine Fane, da’ uite… Uite, nu stă de tine, da’ stă dă ,,ochi de gheaţă’’ şi o beleşti aiurea, ai înţeles?!

TEIANU NICOLAE-ŞTEFAN: Până-ţi demonstrezi tu aşa…Te ţine-n judecată ani de zile…”, discutau interlocutorii dialogului cu valențe penale.

Infractor în straie publice

Un alt amănunt din dosar este acela că unul dintre protagoniștii acestei discuții despre furtul la stat era deja cercetat pentru fapte similare până la momentul reținerii sale de către DNA.

Astfel, anchetatorii anticorupție rețin în dosarul aflat la instanța de judecată că potrivit fișei de cazier, Teianu Nicolae-Ștefan este inculpat pentru abuz în serviciu prev. de art.297 C.p., „ceea ce nu pare că l-a descurajat în comiterea faptelor ce fac obiectul cercetărilor în prezentul dosar”.

Lecție practică pentru meseria de „vameș„

Relevant, pentru modul în care acest vameș înțelege să își îndeplinească atribuțiile de serviciu de inspector vamal, este și următorul dialog:

„TEIANU NICOLAE-ȘTEFAN(vorbește în șoaptă: Ți-am zis …neinteligibil… după aia, la numărătoare. Dacă tu vezi 10 …neinteligibil… 8. 8 sau 9, știi? Ai 11, îmi spui 9. Ai 20 îmi spui 18. Ai înțeles?

Martor: Am 15, îți spun 12 sau 13.

TEIANU NICOLAE-ȘTEFAN: 13.

Martor: 13 să zic… Nu spun mereu la fel.

TEIANU NICOLAE-ȘTEFAN: Păi nu. …neinteligibil… 10… ăla…

Martor: Îm!?

TEIANU NICOLAE-ȘTEFAN: De exemplu când numeri toți sacii, să zicem. Sunt 80 pe bune. Spui și tu: „Nea FANE, 76.” Sau pui 75. Vezi și tu”, explica Teianu unui cărăuș de marfă.

„Astfel, constatăm că inspectorul vamal îl învață pe cel care îl ajută la cărat marfă, cum să numere greșit marfa confiscată, în scopul ,,însușirii,, unei părți din această marfă”, se mai arată în dosarul de la instanță.

În arest preventiv

Șefii Direcției Regionale Vamale București (DRVB) și subalternii lor au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul de mare corupție în care aceștia sunt acuzați de fapte de luare de mită sau favorizarea făptuitorului.

Astfel, Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă pentru cei șase inculpați reținuți de DNA.

Decizia de miercuri seara a instanței nu este definitivă și ea poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Discuții fără perdea…

Discuții fără perdea dintre vameșii de la Direcția Vamală a Municipiului București ies la iveală după ce dosarul în care anchetatorii DNA cer arestarea preventivă a unora dintre aceștia și ședului lor, a ajuns la Tribunalul București.

Surse judiciare povestesc pentru autorul acestui material detalii din dosar, unul elocvent fiind declarația denunțătorului funcționarilor publici.

Ar fi vorba despre un bărbat, prieten al unui dintre comercianții chinezi călcați cu intenții de corupție de către agenții vamali.

Mai precis, sursele autorului redau fidel un fragment din ce le-ar fi povestit bărbatul anchetatorilor de la DNA.

În primă fază acesta povestește cum a fost sunat de prietenul său chinez care i-a cerut urgent ajutorul de a veni la fața locului pentru a face o corectă traducere a discuțiilor dintre el si vameși.

„Mi-am întrebat prietenul ce doresc acești oameni și am aflat că vor o factură la marfa care venise de dimineață.

Am asistat la încărcarea celor 51 de baxuri de încălțăminte sport despre care vameșii mi-au spus că sunt încălțări sport marca „Nike” pe care le ridică pentru a le verifica autenticitatea acestora. Unul dintre vameși mi-a spus „ că am venit târziu, că ei deja s-au înțeles cu prietenul meu și că 51 de baxuri nu e japcă în condițiile în care vameșii au estimat că ar mai avea 250 de baxuri în depozit, pe care le-au lăsat prietenului meu.”, ar fi povestit martorul în declarațiile ce s-ar afla la dosarul de la Tribunal.

Martor incomod

„Am stat de vorbă și cu prietenul meu, în depozit, nemaifiind nimeni de față în acel moment și l-am simțit că este foarte speriat, spunându-mi că ar fi mai bine să plec acasă deși el fusese cel care m-a chemat să-i ofer sprijin.

Am perceput că și vameșii erau deranjați de prezența mea deoarece m-au întrebat de mai multe ori ce calitate am de am ajuns eu acolo, m-au îndepărtat de mașina lor spunându-mi că îi irit și mi-au solicitat să părăsesc zona”, ar mai fi mărturisit bărbatul anchetatorilor anticorupție potrivit surselor autorului.

Cu geanta de voiaj la discuții oficiale…

„Același vameș care s-a arătat deranjat de prezența mea, este și cel care imediat după ce am avut discuția cu prietenul meu în depozit, a intrat în depozit cu o geantă în mână spunându-mi că eu trebuie să plec și să rămână doar el cu prietenul meu chinez.

Menționez că geanta, era o geantă de voiaj de culoarea albastră cu fermoarele deschise în care nu am văzut să se fi aflat ceva.

Nu cunosc nici conținutul discuției, nici scopul pentru care vameșul a intrat în depozit să vorbească cu prietenul meu și nici la ce servea geanta aceea, deoarece eu am ieșit din depozit dar am rămas în imediata apropiere a acestuia.

La scurt timp, din depozit au ieșit atât prietenul meu cât și vameșul care aveau asupra lor geanta albastră, fără să-mi dau seama dacă era plină sau goală. Prietenul meu mi-a spus încă o dată că ar fi mai bine ca eu să plec acasă, simțindu-l foarte speriat”, ar mai fi explicat bărbatul procurorilor DNA, spun sursele autorului.

„Las-o așa cum a picat„…

„Nu am părăsit zona, doar m-am îndepărtat la o distanță care mi-a permis să văd ce se întâmplă în continuare. Astfel am constatat că acțiunea era în desfășurare, în sensul că baxurile cu încălțăminte erau încărcate în acea dubă albă.

În acest timp, unul din vameși s-a apropiat de mine și mi-a zis „să o las așa cum a picat acum și pe viitor să ne auzim pentru a le furniza eventuale ponturi legate de transportul de marfă.”

Astfel am ajuns să fac schimb de numere de telefon cu acesta. Am introdus în agenda telefonului numărul dictat, spunându-mi că se numește Marius. L-am întrebat dacă acesta este numele real sau „numele de scenă”, apelând totodată numărul pe care mi l-a comunicat”, ar mai fi spus prietenul comerciantului chinez la DNA.

Șeful Direcției Vamale București luat în balon de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 13 și 14 februarie 2024, a șase inculpați.

Context: Anchetatorii DNA au descins marți dimineață în 20 de locații din București, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, la domicilii, sedii de firme, și Direcția Regionala Vamala București, într-un dosar de mare corupție ce vizează pretinse fapte de luare de mită a unor angajați funcționari publici. Concret, în dosar este vorba despre fapte de luare de mita și trafic de influență, potrivit unor surse judiciare. Sursele STIRIPESURSE.RO explică faptul că angajați ai Direcției Vamale București ar fi primit în dese rânduri mită între 600 și doisprezece mii de euro pentru permitere intrare în țară de bunuri contrafăcute sau fără documente.

 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *