Echipa noastră politică este hotărâtă să obțină rezultatele pe care ni le-am propus la Brașov
Coaliția PSD – PNL a decis în cadrul forurilor sale superioare că Brașovul are nevoie de un candidat unic pentru funcția de primar al Municipiului Brașov, susținut de organizațiile locale ale ambelor partide.
George Scripcaru este candidatul din partea coaliției PSD – PNL și avem încredere că el va putea să aducă Brașovul acolo unde îi este locul, printre primele orașe din România. Brașovenii au un candidat care a făcut din Brașov, cel mai frumos municipiu din România, un om de administrație, anunță, anunță senatorul Marius – Alexandru Dunca, Președintele Organizației Județene Brașov a PSD
Coaliția a decis acest lucru în urma dorinței cetățenilor. Asta și-au dorit brașovenii!
Este evident că brașovenii s-au săturat de ineficiența administrației locale actuale. Allen Coliban nu a înțeles că Brașovul aparține brașovenilor și că administrația locală trebuie să fie orientată spre nevoile cetățenilor. Acest lucru se reflectă în lipsa proiectelor majore de infrastructură necesare, precum construirea de pasaje rutiere sub și supraterane, dezvoltarea parcărilor în zona centrală a municipiului, construirea de parcuri și facilități de petrecere a timpului liber și îmbunătățirea mobilității urbane.
Actuala administrație a demonstrat faptul că politicile de mediu mult clamate în 2020 s-au dovedit a fi doar discursuri politicianiste, lipsite de fundament, nefiind luată nici o măsură concretă de diminuare a poluării. Mai mult, nu a fost luată nici o măsură în ceea ce privește mirosul persistent din partea de nord a municipiului.
PSD Brașov și-a anunțat deja proiectele pentru Municipiul Brașov, proiecte de anvergură pentru infrastructura locală. Acestea trebuie să se regăsească în programul candidatului comun PSD – PNL la Primăria Brașov.
Echipa noastră politică este hotărâtă să obțină rezultatele pe care ni le-am propus, atât în Municipiul Brașov, cu un candidat comun, cât și în Județul Brașov.
În contextul recentelor evenimente, am propus organizației noastre o reconfigurare a candidaților noștri. Astfel, Lucian Pătrașcu va fi candidatul PSD la Consiliul Județean Brașov.
Avem o foarte mare încredere în profesionalismul lui și în capacitatea lui de a gestiona proiecte mari, proiecte pentru Județul Brașov.
De asemenea, vreau să exprim aprecierea noastră față de Roxana Mînzatu, care este alături de noi și de toți primarii din Județul Brașov.
Roxana Mînzatu este un expert în fonduri europene, iar experiența sa ca Ministru al Fondurilor Europene, Secretar de Stat și consilier al Prim-Ministrului Marcel Ciolacu o recomandă pentru candidatura pe lista alegerilor europarlamentare.
Mai mult decât atât, Roxana Mînzatu va fi un sprijin pentru toți primarii PSD și pentru Lucian Pătrașcu în elaborarea și fundamentarea proiectelor de dezvoltare de care Brașovul are nevoie.
Principalul scop al familiei noastre politice NU este lupta pentru funcții, ci pentru oamenii acestui județ!