
Similar Posts

De ce Air Schengen este ofensator pentru bulgari
Declarațiile ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, despre deschiderea parțială a zonei Schengen fără un control al pașapoartelor pentru Bulgaria doar pe calea aerului nu numai că nu au reușit să-i mulțumească pe bulgari, ci chiar i-a jignit puțin. Iar liderul deputaților de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, Delian Peevski, a spus direct că

USR a plătit 3,1 milioane de lei în 16 luni ca să se promoveze în presa online. Un singur site a încasat mai mult de jumătate din sumă
Cei mai mulți bani cheltuiți de USR pentru promovarea în presă a partidului și a fostului președinte, Cătălin Drulă, s-au dus la site-ul B1.ro, care a primit, în perioada 1 ianuarie 2023 – 30 aprilie 2024, suma de 1,8 milioane de lei. Au fost zece site-uri la care au ajuns peste 3,1 milioane de lei

NU mă interesează să fiu Ambasador în SUA. Am fitilul scurt
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose susţine că nu e interesat de postul de ambasador al României în SUA. Ipoteza fusese lansată de vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău. ”Omul e în criză de imagine, bate câmpii, plimbă galoşul prin curte”, a spus Mihai Tudose despre Sighiartău. Eurodeputatul PSD Mihai Tudose a fost întrebat, într-un interviu la Prima News

VIDEO Atac ucrainean masiv asupra bazei militare Morozovsk din Rusia. Kievul anunță că a distrus mai multe avioane. Ce spune Moscova
Ucraina a atacat în noaptea de joi spre vineri baza aeriană militară rusă Morozovsk din regiunea Rostov, distrugând șase avioane de război rusești într-o operațiune comună condusă de serviciul de securitate SBU și de armată, a declarat vineri o sursă din serviciile de informații de la Kiev pentru Reuters. Rusia anunțase anterior că a distrus

INTERVIU Partidul lui Le Pen, gata să genereze un cutremur pe scena politică franceză: „Un cocktail puternic de insecuritate economică și temeri culturale”
Toate sondajele de opinie din Franța anunță o victorie majoră a extremei drepte în alegerile europarlamentare din Franța, în fața partidului președintelui Emmanuel Macron. „Amestecul de insecuritate economică și temeri culturale este un cocktail puternic” pentru susținerea grupării lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro Gilles Ivaldi, profesor și

VIDEO Cîrstoiu, întrebat de ce pacienților le-a fost recomandat să meargă la Anemona: Pacienții se duc unde se simt în siguranță / Ziaristă: Și nu se simt în siguranță la spitalul manageriat de dumneavoastră?
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a admis, vineri seară, în conferința de presă susținută la cererea liderilor coaliției, că a dat consultații la clinica privată Anemona deținută de soția sa, el spunând că toți colegii săi care dețin funcții în spitale publice fac asta și că OUG care le interzice managerilor să profeseze
