BREAKING Iulian Dumitrescu a fost adus la sediul DNA unde i se vor aduce la cunoștință acuzațiile de mare corupție

BREAKING Iulian Dumitrescu a fost adus la sediul DNA unde i se vor aduce la cunoștință acuzațiile de mare corupție

Șeful CJ Prahova Iulian Dumitrescu a fost adus, joi după amiază la DNA unde procurorii DNA de  la Secția de Combatere a faptelor de Corupție îi vor aduce la cunoștință acuzațiile în dosarul declanșat în cursul diminineții.

Alături de acesta va fi si avocatul său, sosit cu 10 minute mai devreme la sediul Direcției.

Reuniunea de familie la DNA Central

Anterior, sora și cumnatul lui Iulian Dumitrescu au intrat în sediul DNA central unde urmează să dea explicații în dosarul de mare corupție declanșat de procurori pe numele oficialului de la CJ Prahova.

Potrivit acestora audierile ar fi început iar cei doi explică natura unor sume considerabile de bani presupus vehiculate prin conturile rudei de sânge a lui Dumitrescu.

Concret, explică sursele indicate, acesta ar fi folosit frecvent sume de bani de pe cardurile surorii sale dar nu au putut oferi alte detalii.

Sursele indicate mai vorbesc autorului acestui material despre existența unui presupus denunțător în cauză, fără a indica despre cine ar fi vorba.

Oficial

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 – prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, a anunțat oficial DNA pe pagina de internet a instituției.

În cursul zilei de 01 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale, mai arată Direcția.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *