ÎCCJ sesizează CCR cu legea privind trecerea unor drumuri de la stat la consiliile locale
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizează Curtea Constituțională a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce privește legea privind trecerea unor drumuri forestiere, căi ferate forestiere și lucrări de corectare a torenților de la stat la consiliile locale.
Decizia judecătorilor CCR s-a luat în unanimitate
Constituită în Secții Unite, cu participarea unui număr de 84 de judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, ÎCCJ a decis, joi, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce privește Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
Sesizarea se face în raport de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 136 alin. (2) şi (4) cu privire la dreptul de proprietate publică şi modalitatea de constituire a dreptului de administrare coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) privind caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituționale, precum şi a prevederilor art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
După redactare, hotărârea pronunțată de Secțiile Unite va fi publicată în format integral pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție, www.iccj.ro.