Un paznic le-a interzis Gabrielei Firea și lui Marcel Ciolacu să filmeze un clip electoral pe șantierul patinoarului Flamaropol. Ce au făcut
Un paznic le-a interzis Gabrielei Firea și lui Marcel Ciolacu să filmeze un clip electoral pe șantierul patinoarului Flamaropol. Ce au făcut.
Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea
Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și premierul Marcel Ciolacu au mers, pe 29 aprilie, la șantierul abandonat de la patinoarul Mihai Flamaropol pentru a filma un clip de campanie. Surpriza a venit din partea unui angajat, care nu le-a permis să filmeze în interior, au dezvăluit mai mulți martori oculari pentru Hotnews.ro.
Construcția unui nou patinoar artificial a fost promisiunea fostului primar Sorin Oprescu, iar proiectul a demarat în 2013. Contractul s-a reziliat în 2019, în timpul mandatului Gabrielei Firea, iar în 2024 s-a aprobat o nouă hotărâre care vizează patinoarul Mihai Flamaropol. În acest moment șantierul este înghețat.
Candidata Gabriela Firea a fost însoțită, lunea trecută, de premierul Marcel Ciolacu, dar și de candidatul Alianței PSD-PNL pentru Primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă. Alături de ei se afla și o echipă din staff-ul Gabrielei Firea, pregătită să filmeze un scurt clip de campanie.
„Problema a apărut la omul de la pază, un domn care păzește șantierul. Le-a cerut să se legitimeze și dacă au dreptul să filmeze în șantierul abandonat de la patinoarul Flamaropol. Chiar dacă cei doi s-au prezentat, nu au primit acceptul să filmeze. Nu au insistat foarte mult să intre după ce omul de la paza nu și-a schimbat poziția. Firea și Ciolacu au înțeles că nu pot intra”, au declarat mai multe surse pentru Hotnews.ro.
Gabriela Firea a precizat, pentru Hotnews.ro, că nu a dorit să intre pe șantier, ci doar „s-au uitat”. Răspunsurile candidatei PSD au venit după ce a fost întrebată de Hotnews.ro despre incidentul menționat.
„Am fost cu Rareș Hopincă și cu premierul Marcel Ciolacu. Le-am spus ce am făcut eu în mandatul meu și că patinoarul este acum în paragină. Am făcut și un filmuleț și îl vom difuza. Nu am dorit acces în șantier, ruina se vede și de pe trotuar”, a fost poziția candidatei PSD pentru Primăria Capitalei.
A completat că „premierul l-a întrebat pe paznic dacă în cei aproape patru ani a fost pe acolo domnul primar general, iar domnul a spus că nu a fost nimeni. Ne-am uitat de pe trotuar, se vede lucrarea abandonată”, este relatarea făcută de Gabriela Firea pentru Hotnews.ro.
PSD își aduce aminte de vizită și postează pe Facebook după zece zile
Vineri, 10 mai, Hotnews a pus întrebări candidatei, ca să obținem reacția acesteia, înainte de publicare.
La câteva ore după întrebările Hotnews legate de vizita la șantierul de la patinoarul Flamaropol, Gabriela Firea a postat pe Facebook imagini de pe trotuar de la șantierul abandonat. În imagini apare și premierul Marcel Ciolacu.
Între momentul vizitei, 29 aprilie, și postarea din 10 mai sunt mai mult de zece zile în care social-democrații nu au avut vreo mențiune despre acest moment.
În video se poate observa cum social-democrații discută cu paznicul care păzește șantierul. Premierul Ciolacu îl întreabă pe paznic dacă a venit „de 2-3 ani” vreo autoritate să vadă lucrările de la patinoar. Răspunsul este că nu a venit nimeni.
„Paragină”, este concluzia trasă de Gabriela Firea.
„Patinoarul Flamaropol putea fi un simbol al Capitalei, un loc dedicat sportului de performanță! Și ar fi fost gata în mandatul 2016-2020 dacă nu ar fi existat sabotaje și multe șicane politice”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea.
Primarul Gabriela Firea a reziliat contractul în 2019
Contractul pentru construirea patinoarului Flamaropol a fost reziliat, în 2019, de primarul Gabriela Firea, lucru recunoscut chiar și de candidata PSD pentru Primăria Capitalei. Ea a spus pentru Hotnews.ro că firma avea “doar 15 muncitori angajați, nu sute, cât promisese”.
„Primăria Municipiului București a luat decizia rezilierii contractului de lucrări la Patinoarul Flamaropol, întrucât lucrările la acest obiectiv de investiții au înregistrat întârzieri majore, iar constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situației”, afirma, în 2019, Gabriela Firea, primar general în acel moment.
Firea sublinia că lucrările începute în 2017 au fost realizate în proporție de 35%. Proiectul demarat de fostul edil Sorin Oprescu ar fi trebuit finalizate până în 2017.
În mandatul lui Nicușor Dan s-a stat pe loc
Lucrările la baza sportivă nu au mai evoluat în timpul mandatului de primar general al lui Nicușor Dan.
În ianuarie 2023, primarul Capitalei a anunțat că se vor relua lucrările pentru finalizarea patinoarului „Mihai Flamaropol”. Un anunț similar a venit în februarie 2024, iar Nicușor Dan a spus că „banii provin dintr-un împrumut deja contractat”.
„Evident că în mandatul meu, constructorul a acționat primăria în instanță, ceea ce a blocat orice șansă a noastră de a continua lucrările. În mandatul actual, în mod miraculos aș spune, constructorul și-a retras plângerile. E și mai clar că au fost doar șicane pentru a bloca echipa condusă de mine. Au mai trecut trei ani de atunci, iar șantierul e tot abandonat!”, a postat, vineri, 10 mai, Gabriela Firea.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat pe 24 aprilie, înaintea vizitei Gabrielei Firea și a lui Marcel Ciolacu, un proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii din 2013 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „refacere și modernizare patinoar artificial Mihai Flamaropol”.
Noul proiect a fost adoptat cu 29 de voturi pentru și 15 abțineri.