‘Trebuie să laşi uşile deschise pentru orice discuţie’
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat dacă va candida la prezidenţiale că „la fel ca toate întrebările de până acum, cred că este corect, cum spunea, e un clasic în viaţă – pas cu pas” şi că abordarea corectă faţă de colegii săi şi de români este să aştepte rezultatele alegerilor din 9 iunie şi apoi să ia cea mai bună decizie împreună cu ceilalţi social-democraţi.
„Mircea Geoană a spus că nu doreşte să fie susţinut de către PSD”, a mai precizat Ciolacu, întrebat dacă ar susţine o candidatură la prezidenţiale a acestuia, relatează News.ro. Despre varianta unui candidat comun PNL-PSD la prezidenţiale, liderul social-democraţilor a afirmat că „în politică, dacă vrei să ai şi performanţă, trebuie să ştii să laşi uşile deschise pentru orice discuţie” şi a punctat că PSD va avea cu certitudine un candidat la aceste alegeri. „La fel ca toate întrebările de până acum, cred că este corect, cum spunea, e un clasic în viaţă – pas cu pas. Fiind preşedinte de partid este normal ca abordarea mea corectă faţă de colegii mei şi faţă de români este să vedem rezultatele la alegeri, după data de 9 iunie, iar pe urmă, tot împreună cu colegii mei, o să luăm cea mai bună decizie”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, vineri, la sediul PSD Alba Iulia.
De asemenea, chestionat dacă rămâne varianta unui candidat comun susţinut de PNL şi PSD şi numirea sa într-o competiţie internă, Ciolacu a răspuns: „De obicei, în politică, dacă vrei să ai şi performanţă, trebuie să ştii să laşi uşile deschise pentru orice discuţie”. „Ce pot să vă spun cu certitudine: este exclusă varianta ca PSD să nu aibă un candidat”, a mai subliniat preşedintele social-democraţilor.
Mircea Geoană, candidat?
Chestionat dacă ia în considerare să susţină o candidatură a lui Mirceal Geoană la alegerile prezidenţiale şi dacă personal l-ar susţine pe acesta, Marcel Ciolacu a replicat: „Domnul Mircea Geoană a spus că nu doreşte să fie susţinut de către PSD. Eu nu pot să fac altceva decât împreună cu colegii mei”.
Întrebat tot vineri, dar într-o conferinţă de presă în judeţul Maramureş, dacă PSD îi va propune lui Mircea Geoană să intre în partid având în vedere că sondajele îl plasează pe primul loc în intenţiile de vot pentru prezidenţiale, Ciolacu a spus că, în cazul în care lucrurile stau aşa, atunci să nu mai fie alegeri. „Facem un sondaj, vedem cine este pe primul loc şi am terminat”, a adăugăt scurt liderul PSD.
Ce arată un sondaj INSCOP
Aproape un sfert dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR), 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania) şi 11,5% pentru Nicolae Ciucă, relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. În ceea ce priveşte turul al doilea, Geoană ar ieşi câştigător detaşat în faţa oricăruia dintre potenţialii contracandidaţi Ciolacu, Ciucă şi Simion, în cazul ultimilor doi scorul fiind peste 50%.