‘Sunt în discuții cu Metro’
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, joi, că i-au fost semnalate mai multe cazuri de produse româneşti eliminate de pe rafturile marilor retaileri, dar aceste probleme au fost rezolvate în mare parte.
Întrebat în legătură cu faptul că mai multe produse româneşti sunt eliminate de pe rafturile marilor retaileri, printre care şi magiunul de Topoloveni şi îngheţata din Teleorman, ministrul a spus că ştie despre aceste două probleme şi s-a implicat în rezolvarea lor, adăugând că miercurea viitoare va avea o întâlnire cu magazinele de retail pe aceste aspecte.
“Magiunul de Topoloveni, bineînţeles, a fost băgat în plafonarea adaosului comercial (…) pentru că magiunul de Topoloveni pleca cu 9 lei de la procesator şi ajungea pe magazinul de retail cu 30 de lei. Prin plafonarea adaosului comercial, magiunul de Topoloveni a devenit un produs agreat de români şi din punct de vedere al calităţii, cât şi din punct de vedere al achiziţionării, pentru că are un preţ corect acum la raft. Dacă ne referim la Metro, sunt în discuţii cu retailerul. Este un aspect de acum un an de zile. Este într-un proces de litigiu Topoloveni cu retailerul Metro, dar aceste aspecte o să le discut în continuare, pentru că şi săptămâna viitoare, miercuri, o să am o întâlnire cu magazinele de retail pe aceste aspecte şi sunt sigur că le vom rezolva. Dar nu putem spune că în magazinele din România magiunul de Topoloveni nu există; este în peste patru retaileri din România magiunul de Topoloveni”, a spus ministrul, după şedinţa de Guvern, potrivit Agerpres.
S-au semnalat și alte cazuri
El a adăugat că se implică tot timpul pentru ca produsele româneşti să afle pe magazinele de retail din România.
Întrebat dacă i s-au semnalat şi alte situaţii în acest sens, Barbu a răspuns: “Întotdeauna când mi s-au semnalat, Ministerul Agriculturii s-a implicat şi aceste probleme au fost rezolvate”.
“Sigur că mi s-au semnalat. La legume, vă dau un exemplu, legume româneşti care, în momentul de faţă, sunt în toate magazinele de retail din România. Dacă mergeţi în orice magazin de retail din România găsiţi roşii şi legume româneşti. Anul trecut era o problemă. Bineînţeles că am intervenit. Am avut şedinţă, inclusiv cu şefii care conduc aceşti retaileri până la nivel de CEO, inclusiv am adus la Ministerul Agriculturii partea de achiziţie din aceste magazine de retail şi, împreună cu mai multe cooperative, cât şi cu Casa Unirea, am integrat legumele româneşti în aceste magazine şi, aşa cum spuneam, în momentul de faţă în magazinele de retail în România găsiţi roşii şi legume româneşti. V-am dat un exemplu. Sunt ‘n’ “, a adăugat ministrul.