Ședință de urgență pentru autonomia cerută de deputați UDMR / Simonis: ‘AUR s-a opus’
Plenul Camera Deputaţilor se reuneşte, joi, în format hibrid, pentru respingerea a trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, depuse la finalul sesiunii parlamentare, conform news.ro.
Sedinta de plen de joi va incepe la ora 14.00, în format hibrid, adică nu este obligatorie prezența fizică și deputații vor putea să voteze și online.
Cele trei proiecte de lege depuse la finalul sesiunii, pentru care se reunește plenul, sunt o propunere legislativă privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România, o propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc şi o Propunere legislativă “LEGE CADRU privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale”. Cele trei proiecte sunt semnate de parlamentarii UDMR Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.
Decizia de a convoca şedinţa de plen vine după ce liderul PSD Marcel Ciolacu a cerut parlamentarilor să respingă de urgență „iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR”, arătând că „astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic”.
Simonis: AUR s-a opus
Liderul Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a transmis miercuri că în conducerea forului, reprezentanții AUR s-au opus organizării aceștei ședințe extraordinare.
„Am convocat de urgență plenul Camerei Deputaților pentru mâine, 28 decembrie, la propunerea președintelui PSD Marcel Ciolacu, pentru a respinge inițiativele toxice ale unor parlamentari afiliați grupului UDMR privind așa zisa autonomie a Ținutului Secuiesc și separarea cetățenilor români pe criterii etnice. Este cel puțin revoltător că membrii AUR s-au opus astăzi în Biroul Permanent acestei proceduri necesare pentru a pune capăt unor teme care nu își au locul în societate. Ori nu înțeleg procedurile parlamentare, ori vor să speculeze în mod populist acest subiect. Deși nu am mari așteptări de la AUR, îi aștept mâine să vină să voteze respingerea acestor propuneri toxice. Altfel, vor demonstra încă o dată că nu sunt în stare să ofere românilor decât scandal și urlete”, a scris Simonis pe Facebook.