se deschide un lot așteptat de toți bucureștenii pe A0/ VIDEO
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat faptul că până pe data de 15 aprilie se vor deschide circulației încă 13 kilometri din A0 sud (Centura Bucureștiului). Grindeanu a a explicat că în ritmul actual al lucrărilor, până la finalul anului se va deschide A0 varianta sudică, cu o lungime de 52 de kilometri.
„Undeva până în 15 aprilie vom da în circulație aproximativ 13 kilometri, cei șase care au fost finalizați la sfârșitul anului trecut și care nu putea fi utilizați plus cei șapte de pe acest lot 1. Deci 13 kilometri (între DN5 și DN4 – n.r.), asta însemnând că se circulă pe 23 de kilometri și jumătate pe A0 Sud, urmând ca diferența de aproape 10 kilometri până la A2 să fie finalizată la începutul acestei veri, tocmai pentru ca să poată fi folosită această autostradă”, a declarat Sorin Grindeanu.
Până la finalul anului se deschide A0 Sud
Ministrul Transporturilor a explicat că în ritmul actual al lucrărilor, până la finalul anului se va deschide A0 varianta sudică.
„Iar lotul 3 care este în momentul de față într-o situație de tipul următor: există o mobilizare mai bună față de luna ianuarie, se văd progrese, eu sper ca termenele pe care și le-au asumat, acelea de sfârșit de vară – început de toamnă, să poată fi respectate.
Îmi doresc ca anul acesta, când tragem linie, să poată fi folosit înainte de sfârșitul anului cu ceva luni bune toată aceasta A0 varianta sudică, 52 de kilometri”, a mai explicat Grindeanu.
@sorin.grindeanu7 În scurt timp se va deschide circulația pe încă 13 km din semi-inelul sudic al Autostrăzii de Centură a Capitalei (#A0), între DN5 și DN4! #fyp #Romania #infrastructure ♬ sunet original – Sorin Grindeanu