‘RUŞINE! Avem nevoie de un om competent!’
Ministrul Energiei, liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja, afirmă, marţi, după avaria din Sectorul 6 la Magistrala Griviţa, că ”termoficarea acestui oraş e un exemplu de manual de eşec”, el acuzându-l pe primarul Nicuşor că a avut 200 de milioane de euro, din POIM, din fonduri europene, din care nu a fost în stare să atragă bani, decât pentru vreo doi km de reţea.
”Aţi văzut dragi bucureşteni, am spus că termoficarea acestui oraş e un exemplu de manual de eşec şi iată astăzi când este ger peste tot Bucureştiul şi toată ţara avem o avarie majoră pe Magistrala Griviţa gestionată de Primăria Capitalei. A avut primarul Nicuşor 200 de milioane de euro, din POIM, din fonduri europene, din care nu a fost în stare să atragă bani, decât pentru vreo doi km din reţea. Asta înseamnă că aceşti bani au fost pierduţi, iar tronsonul care s-a spart azi, era prins în proiectul de fonduri europene”, spune ministrul Energiei pe Facebook.
Burduja afirmă că, ”dacă s-ar fi mobilizat şi ar fi făcut această investiţie în 2021, 2022, 2023 nu eram astăzi în situaţia în care suntem, ca zeci de mii bucureşteni din sectoarele 1,2,5 şi 6, de la peste 1000 de blocuri să fie fără căldură şi apă caldă în condiţii de ger”.
”RUŞINE! Avem nevoie de un om competent!”, mai spune Burduja.
Aproape o mie de blocuri din Sectorul 1 şi parţial din Sectoarele 2, 5 şi 6 din Bucureşti nu au apă caldă şi încălzire din cauza unei avarii apărute la Magistrala Griviţa, pe Şoseaua Grozăveşti. De asemenea, sunt afectate Spitalul Municipal şi complexuri studenţeşti ”Leu” şi ”Regie”. Furnizarea ar urma să fie reluată miercuri seară. Ulterior, directorul Termoenergetica a afirmat că echipele intervin, iar în două, maxim trei ore această avarie va fi remediată.