România vrea tineri ca să salveze armata de îmbătrânire și irelevanță: „Dacă vreau disciplină, mă duc în corporație, nu să trag cu AK-47”

HotNews.ro a vorbit cu tineri din România și cu un analist militar pentru a afla toate perspectivele referitoare la proiectul de introducere a serviciului militar voluntar, care ar urma să fie votat de Parlament la mijlocul acestui an.

„Nu mi s-a părut un lucru grozav”, a spus președintele Klaus Iohannis despre armata pe care, în tinerețe, a trebuit s-o facă obligatoriu. Așa au spus zeci de mii de alți români.

Unii dintre ei, nu puțini, au cărat șpăgi sau sacoșe pline cu Kent, pachete de cafea și „atenții” ca să scape de armată. Alții s-au ascuns cum au putut ei mai bine. Din 2007 au răsuflat ușurați. Serviciul militar a devenit o meserie ca oricare alta.

În 2024, la aproape doi ani de când Rusia a invadat Ucraina și a adus războiul la granița României și la granița NATO, se discută intens despre legea milităriei voluntare.

Statul Major al Apărării vrea modificarea și completarea Legii 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Calendarul provizoriu prevede ca în martie proiectul să fie prezentat Guvernului, iar în iunie legea să fie adoptată în Parlament.

Pe scurt, serviciul voluntar presupune că bărbați și femei între 18 și 35 de ani se înscriu și fac pregătire militară de bază timp de patru luni.

Voluntarii ar învăța cum să mânuiască diferite tipuri de arme, să participe la cursuri de orientare în teren, de decontaminare, cursuri de prim ajutor și altele. Ar fi plătiți cu 2.800 până la 3.200 lei lunar (în funcție de arma pe care se pregătesc) și, la final, ar mai primi un bonus în valoare de trei salarii medii brute.

Dacă fac asta, angajatorii ar fi obligați să suspende temporar contractele de muncă iar, la final, dacă le place și se potrivesc tinerii pot alege să aibă o carieră în MApN.

România are nevoie să facă asta, mai ales prin serviciu voluntar, din două motive mari: să reîmprospăteze rezerva armatei și să pregătească societatea în caz de orice.

„Vezi că e un pericol și te pregătești să-l înfrunți”, a explicat Sandu-Valentin Mateiu, comandor în rezervă și analist politico-militar, pentru HotNews.ro.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, statele europene și-au pus întrebarea în ce măsură pot armatele lor de profesioniști să facă față unei agresiuni îndelungate a Rusiei.

„Nu înseamnă că începe războiul mâine, dar nu înseamnă nici că nu începe.” Printr-o decizie de tipul ăsta și pornirea unui program de serviciu militar voluntar e transmis și un mesaj de descurajare față de Rusia.

„Cu atât mai bine, dacă pregătești un tânăr în timp de pace, apoi devine rezervist, când îl mobilizezi va fi pregătit. Nu-l iei la repezeală, cum fac rușii”, a spus Mateiu.

Sandu-Valentin Mateiu a adăugat și că realizarea unui asemenea sistem cât mai repede nu e decât un câștig și în măsura în care elementul de voluntariat e explicat.

„Vii pentru că vrei și poți, și este un câștig reciproc. Eu, ca stat, îmi asigur rezerva pentru o situație puțin probabilă, realizez și descurajarea, îmi pregătesc și trupele.”

Tinerii ar vrea însă așa ceva?

Am vorbit cu câțiva dintre ei să-mi dau seama cum rezonează cu ideea. Elena, 21 de ani, mi-a dat chiar două motive pentru care s-ar băga.

„Întâi, aș fi curioasă să văd cum sunt pregătiți militar niște oameni care au fost absolviți de asta de când s-au născut. Și apoi pentru că sufăr de frică de abandon. Dacă vine războiul? Prefer să merg pe front decât să stau acasă și să-mi fac filme proaste despre cum ar muri toți oamenii la care țin.”

Andrei, 32 de ani, nu e tentat nici de bani, nici să fie „carne de tun” într-o luptă. „Cei care acceptă acest instructaj vor fi cu siguranță băgați la înaintare. Iar un conflict armat cu participanți umani nu are sens în era actuală.”

De aceeași părere e și Ciprian, 34 de ani, dar el vede și-o parte pozitivă pentru individ. „Dacă un tânăr face asta și chiar își dă silința să învețe câteva chestiuni de bază, ar putea supraviețui, să zicem, în câteva situații. Cât ar conta pentru armată? Greu de spus. Dar măcar să fie mulți oameni, ce mai contează dacă-s pregătiți sau nu.”

Într-o notă similară, George, 33 de ani, crede că și cei vag instruiți, dacă ar fi suficient de mulți, ar câștiga un pic de timp pentru adevărații profesioniști. El s-ar băga și pentru că generația lui n-a prins stagiul militar obligatoriu și, după cum a spus-o, „în caz de ceva suntem inutili”. Astfel, în cele patru luni, în condiții de pace, ar fi o ocazia de-a exersa elemente de bază.

Armata încă se bucură de încredere în rândul românilor, dar e suficient?

FOTO: Mykola Tys/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Spre deosebire de Guvern și Parlament, între 2013 și 2023, românii au mai multă încredere în armată (70,4%, față de 65,4% în urmă cu 10 ani).

Sigur, au fost chestionați și după ce Rusia a invadat Ucraina, iar asta contribuie. A crescut și încrederea în NATO, în aceeași perioadă, de la 52,1% la 55,4%. Încrederea ridicată nu înseamnă însă că oamenii ar fi orbi la ce află despre instituție.

Mihaela, 29 de ani, consideră că e degradată, politizată, deloc în pas cu realitatea, nici ofertantă, nici bine pregătită pentru un război.

„Nu spun că n-ar fi indivizi buni sau capabili acolo, dar cred că nu s-a investit corect în dezvoltarea ei și nu se materializează rezultate concrete. Mă ia cu fiori când văd parada, dar câți dintre bărbații ăia vor muri într-un război pentru că nu au dotările și echipamentele necesare?”

Ea nu s-ar băga în voluntariatul militar, dar nici n-ar sta doar să aștepte finalul în cazul unui război. „Nu văd bine, nu am o condiție fizică adecvată și am genunchii destul de șubrezi. Că mă duc la Crucea Roșie sau într-un alt domeniu conex care poate fi relevant, voi încerca să ajut altfel. Dar nu să mor degeaba în prima linie”, a explicat Mihaela.

În acest program posibil de instruire voluntară vede mai mult un proces de selecție. „Sunt extrem de slabe șansele să fii relevant pe front după doar patru luni de instructaj. Se poate, totuși, ca un om din zece să dea randament”.

Laura, 32 de ani, vede ceva valoare în masa mai mare de oameni.

„Cred că un om obișnuit poate face diferența, cred că 10 oameni instruiți fac și mai multă diferența. În general, cred că e mai bine să ai informații și pregătire legat de orice, față de a nu ști.” Tot ea a spus că, într-o lume ideală, nici n-am discuta despre armată. Dar nu e cazul acum.

„În contextul actual, aș fi nebună să spun că nu e nevoie. M-aș simți mult mai nesigură față de cum e acum.”

Banii nu cumpără însă atașament față de patrie

Paradă militară în Timișoara. FOTO: Inquam Photos / Cornel Putan

Fiecare dintre oamenii pe care i-am întrebat mi-a spus că nu s-ar băga pentru bani, că sunt atât de puțini, încât nici nu par un stimulent serios. Laura a spus că poate înțelege „disperarea unui om mai sărac”, în timp ce George îi vede mai mult drept „bani să-ți acoperi cheltuielile de bază”.

Ciprian consideră că-s sume atrăgătoare doar pentru cei tineri care nu lucrează sau nu studiază.

„Dacă aș fi tânăr, n-aș studia și nici n-aș lucra, probabil aș fi mers, de dragul experienței. Pentru restul, va fi mai dificil să-și întrerupă jobul sau studiile pentru a fi învățați să tragă cu arma cine știe în ce condiții și pe unde, de fapt. Dacă mă gândesc la poveștile din armată ale celor care au prins stagiul militar obligatoriu – multe dintre ele n-aveau nicio legătura cu instrucția militară.”

E posibil aici să apară și alt decuplaj între societate și armată. De unde, în perioada serviciului obligatoriu, auzeai des că „armata te face bărbat”, acum motivarea ar trebui să aibă alt mesaj.

Paul, 35 de ani, a spus că n-a crezut niciodată în acel mesaj și, implicit, nici știrea cu voluntariatul militar nu l-a interesat, deși, în contextul ăsta, perspectiva unui job la stat nu sună deloc rău. „Dacă vreau să devin mai disciplinat, mă angajez într-o corporație, nu mă apuc de tras cu AK-47.”

E posibil și să fie nevoie de transparență din partea armatei române ca lumea să știe și alte lucruri despre ce face, dincolo de comunicările rigide, oficiale.

Elena a rezumat astfel lucrurile: „Când eram mică, mergeam obligat-forțat cu școala la tot felul de parade militare. Și am crezut ani la rând că armata cu asta ocupă: defilează și se mișcă în sincron pe «Deșteaptă-te, române». Când am mai crescut, am aflat cu ce se ocupă, dar părerea a rămas aceeași.”

Pe sentimentul acesta care plutește în societate, Sandu-Valentin Mateiu a subliniat că în condiții de război se ridică și altă problemă, poate cea mai importantă: scopul comun.

„Omul trebuie să vadă și un aspect concret pentru care luptă. Militarul este cel pentru care mai ales acum apare posibilitatea să meargă la război, unde trebuie să accepte cele două situații: să ucidă și posibil să fie ucis pentru o cauză mai mare decât el.”

Aici situația devine sensibilă. Avem o țară și atunci fiecare om ajuns pe câmpul de luptă își face bilanțul în cap: a fost țara corectă cu mine?

Și aici sunt extraordinar de multe lucruri de spus. Și poate tocmai de aceea au fost atât de importante, în conflictele majore, câștigurile pe care militarii le-au obținut pentru ei sau familie, de la bani și pământuri la suport financiar și după moarte.

Mateiu a dat exemplul Rusiei, care a promis sprijin pentru familii, dar când a fost să livreze s-a folosit fie de „negăsirea cadavrelor”, fie de „soldatul n-a murit în zona de luptă” – deși războiul rareori se desfășoară după limite și granițe clare. Iar Rusia, odată cu invadarea Ucrainei, n-a spus că ce face e război, ci „operațiune militară specială”.

Cum arată peisajul militar din Europa

Din 2007, România a renunțat la serviciul militar obligatoriu. Țări ca Austria, Danemarca, Grecia sau Estonia l-au menținut într-o formă sau alta. Iar altele au folosit mecanisme de voluntariat.

Franța ia în calcul să introducă un serviciu obligatoriu pentru francezii între 15 și 17 ani, că n-a funcționat foarte bine programul Serviciul Național Universal – o lună de pregătire pentru cei între 16 și 25 de ani.

Franța a renunțat la obligativitate în 1998. Tot de la francezi a venit însă ideea de „armată națională”, în sensul în care ai obligativitatea de a-ți proteja țara. Odată cu Levée en masse (1793), a început înrolarea obligatorie. Tactica a fost folosită cu succes de Prusia și de toată lumea odată cu cele două războaie mondiale.

Statele Unite ale Americii, de exemplu, a renunțat la serviciul militar obligatoriu abia în 1973.

După Războiul Rece, după cum a adăugat Sandu-Valentin Mateiu, cele mai multe țări din Europa au revenit la cum erau armatele pe vremuri: de profesioniști plătiți care fac din activitatea de soldat o meserie.

„Când a picat cortina de fier a scăzut amenințarea și asta a dus la crearea armatelor de profesioniști.” Până atunci, fiecare țară avea acea bază de rezerviști pe care-i putea activa.

În ideea voluntariatului, Germania are din iulie 2020 următorul sistem: șapte luni de pregătire plus alte cinci luni ca rezerviști pe o perioadă de șase ani. Polonia a anunțat, în mai 2022, un plan de pregătire cu o lună de antrenament de bază și alte 11 luni de specializare.

La final, se pot alătura forțelor terestre sau rezervelor. Bulgaria a anunțat în 2020 un program prin care oricine sub 40 de ani se poate băga voluntar pentru pregătire timp de șase luni. Suedia a activat încă din 2017 (pe atunci nu era membră NATO) un plan prin care să crească baza militară prin serviciu militar obligatoriu și pregătește câteva mii de bărbați și femei anual.

Spania are un sistem prin care, deși armata e compusă din profesioniști voluntari, își rezervă dreptul să mobilizeze populația generală între 19 și 25 de ani sau 18 și 58 de ani în cazul rezervelor, dacă e vreo urgență națională. La toate acestea se adaugă și forțele paramilitare, cum ar fi jandarmeria, care pot trece în subordine militară în caz de război.

Indiferent de fiecare plan național, când situația devine cât se poate de serioasă, e cum a zis-o Paul când l-am întrebat despre posibilitatea serviciului voluntar în România: „Până la urmă, scopul final al antrenamentului ăluia e să înveți să omori oameni în eventualitatea unui război, nu să devii mai disciplinat și să deprinzi niște skilluri.”

Pe hârtie, în declarațiile generalului Vlad și în pregătirea pentru ce e mai rău, strategia prefigurată de aceste legi pentru România sună bine, doar că are o mare problemă din start: pică în an electoral.

Pe Marcel Ciolacu îl deranjează contextul

Paradă militară desfasurată în Bucuresti cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, 1 decembrie 2023. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a vorbit la Europa Liberă despre amenințarea pe care o reprezintă Rusia, despre necesitatea serviciului militar voluntar, despre starea precară a dotării armatei (deși s-a chinuit să împacheteze cât mai bine problema asta) și despre necesitatea actualizării legilor Apărării. Toate astea n-au picat deloc bine în cel mai sensibil grup al anului: politicienii.

„Pe mine ce mă deranjează este contextul […] că, vezi Doamne, există un pericol care va veni dinspre Rusia spre România. Nu vine de acolo niciun pericol […]”, a spus premierul Marcel Ciolacu. E corectă abordarea, dar nu trebuia dată cu toporul în contextul unui război de la frontieră, ca România să înțeleagă din acea știre «aoleu, vine războiul peste noi». Nu vine niciun război!”

E posibil să aibă dreptate, până la urmă el s-a chinuit să fie revoluționar, chiar dacă nu în piață. E posibil însă ca certificatul respectiv să nu-i certifice și aptitudinile militare. În calitate de lider PSD el are, totuși, un război de dus: cel electoral. Și deranjul strică.

Iohannis, și el cu ochii pe alegeri, a spus că la NATO se discută tot felul de chestiuni. „Nu cred că e momentul să intrăm acum în anumite detalii despre ce zic unii, ce zic alții. Aceste lucruri se analizează și decizia se ia de noi toți împreună, nu se iau decizii, așa, pe sărite, că cineva vine cu o idee. […] România nu a fost niciodată atât de bine protejată cum este acum ca parte a NATO.”

Din partea NATO a comentat Mircea Geoană, secretar general adjunct, care a spus că „liderii noștri militari sunt plătiți și au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil”. A mai zis și că „nu vedem [la NATO] un risc la adresa securității României sau a țărilor aliate”.

Nicolae Ciucă, fost militar și în prezent președintele Senatului și al PNL, a spus că e nevoie de măsuri legale pentru tot ce înseamnă pregătirea teritoriului și populației pentru apărare. „[…] dincolo de aceste garanții [ale NATO] e nevoia fiecărei țări în parte pentru a-și actualiza și a-și ridica toate problemele și a analiza toate ipotezele pentru a fi pregătiți pentru orice situație.”

Declarațiile au ajuns însă și la ruși, iar ambasadorul Rusiei la București a catalogat evaluarea generalului Vlad drept răspuns la presiunea liderilor politici și că promovează „isterie militară”, cum fac și alte țări. „Dar de îndată ce România invită şi mai multe trupe, se declară îngrijorată de serviciul militar, atunci sigur că nişte consecinţe trebuie prevăzute”, a adăugat Valeri Kuzmin.

Unii parlamentari vor acum ca generalul Vlad să se prezinte în fața lor și să explice ce-a vrut să spună când a zis că e nevoie de soldați noi și că armata are lipsuri.

Ceva gâlceavă între politic și militar e și în Marea Britanie, unde șeful armatei a spus că populația ar trebui să fie pregătită să treacă la arme, iar premierul și ministrul Apărării au explicat că nu e cazul de așa ceva.

Planul serviciului voluntar e pus în fața românilor ca să aibă ce discuta până la formalizarea lui

Deocamdată, se lucrează pe actualizarea legilor. Mai durează până ajunge la forma finală, dar Sandu-Valentin Mateiu a vorbit și despre esența unui astfel de proiect: ce se întâmplă după ce pregătești oamenii? Patru luni trec repede, de la job primești învoire, să zicem, faci niște bani cât ai 18–25 de ani și nu te-ai apucat serios de treabă, iar rezultatul ar trebui să fie cât se poate de clar.

„Acest mecanism costă, de la stimulentele financiare la pregătirile anuale ca să-și păstreze deprinderile”, a subliniat Mateiu. E un cost continuu, atât prin ce primesc ei, cât și echipamente pentru ei. Apoi e și chestiunea continuității și cum ar fi integrați în armată, în caz de orice.

„Cei care nu au în vedere o carieră militară ar fi chemați ca soldați sau cel mult drept caporali”, a completat acesta. Și în afara tuturor organizărilor și surselor de finanțare, rămâne motivația care, după cum a spus Mateiu, are două aspecte: material și ideatic.

Dacă cel dintâi e acoperit cu bani, cu ceva câștig profesional (o meserie sau conexiuni), poate chiar carieră în armată, pentru cel din urmă e un gol pentru care nu-s semne că ar fi umplut curând. Sandu-Valentin Mateiu a spus însă că e optimist.

„Totul depinde de politic. Dar o națiune luptă la război așa cum trăiește la pace. Și armata e ca societatea. Sunt optimist, pentru că așa trebuie.” Tocmai de aceea, înainte de-a trece armata la instruirea noilor voluntari, ar trebui văzut ce-i în societate și care e sentimentul general față de situație și față de postura de militar.

„Personal, nu simt că m-aș baza pe armata română în caz de ceva, dar respect munca și înclinația celor care chiar vor să urmeze cariera militară”, a spus Ciprian.

Apoi sunt chestiunile interne despre care se vorbește mai mult în ultima perioadă, că și situația e mai tensionată. Abuzuri, lipsuri, instructaj deficitar sau pretenții și aroganțe ale superiorilor sunt doar câteva.

„Cred că are nevoie de o restructurare serioasă și de un mecanism de control eficient și că acum e doar un vis pornit din nostalgie și din ce vedem pe la paradă”, a rezumat George situația.

Până la parada militară mai sunt luni bune. O vom vedea însă din plin pe cea politică, așa cum a început deja chiar și pe subiectul siguranței naționale, unde e mai mare graba din partea politicienilor de-a spune că nu e panică decât de-a clarifica de unde vin banii și cum ar veni.