Rareş Bogdan, replică pentru Mihai Tudose
Rareş Bogdan, replică acidă pentru Mihai Tudose
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a reacţionat, sâmbătă, la acuzaţia lui Mihai Tudose potrivit căreia PNL a lăsat PSD singur în faţa protestatarilor. Potrivit lui Bogdan europarlamentarii liberali lucrau pentru a obţine finanţări pentru fermieri.
”În timp ce europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Daniel Buda lucrau zilele trecute pentru a aduce mai mulţi bani europeni fermierilor români, domnul Tudose era probabil la bufet”, a declarat, sâmbătă, Rareş Bogdan.
Ce a mai spus Rareș Bogdan
Acesta aprecizat că PNL nu a făcut din dialogul cu fermierii, transportatorii sau medicii de familie o temă politică, ci s-a implicat punctual cu soluţii: ”recent, liberalii au cerut Comisiei Europene creşterea bugetului rezervei de criză a Politicii Agricole Comune (PAC); excluderea temporară a ajutoarelor de stat acordate sectorului agricol din calculul deficitului bugetar; crearea unui mecanism la nivelul UE pentru achiziţionarea cerealelor din Ucraina şi distribuirea acestora în ţările cu risc de foamete”.
”În timp ce ministrul liberal Mircea Fechet iniţia proiectul pentru a oferi agricultorilor sprijin pentru achiziţionarea de utilaje, domnul Tudose făcea analize în media. Dar astfel de practici par a fi o obişnuinţă la Mihai Tudose, celebru pentru unul dintre cele mai ruşinoase gesturi pentru ţara noastră, atunci când l-a lăsat de izbelişte pe premierul Japoniei într-o vizită istorică pentru România”, a mai afirmat Rareş Bogdan.
Rareș Bogdan: Mihai Tudose a şi minţit prin omisiune
Potrivit acestuia, ”Mihai Tudose a şi minţit prin omisiune, pentru că ştia ca Nicolae Ciucă a fost alături de Marcel Ciolacu la întâlnire cu protestatarii”.
”Şi da, Nicolae Ciucă în calitate de premier, a reuşit să repare şi să ridice relaţiile intre România şi Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic. Domnul Tudose unde era? Probabil se uita la televizor, absent”, a mai afirmat prim-vicepreşedintele liberal.
Mihai Tudose a acuzat PNL că a lăsat PSD singur în faţa protestelor transportatorilor şi fermierilor, deşi la greva profesorilor, Ciolacu ”a fost 24/24, alături de Ciucă şi şi-a luat şi el înjurăturile egal cu premierul.”
”Aţi văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în faţă? Avem şi noi o amărăciune pe chestia asta,” a declarat europarlamentarul PSD la Digi24.