Primarul unui municipiu reședință de județ se retrage/ Cine va fi candidatul liberalilor
Primarul orașului Suceava, Ion Lungu, nu va mai candida pentru un nou mandat. Anunțul a fost făcut de președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur a declarat, marți, într-o conferință de presă, că săptămâna trecută a fost stabilit calendarul alegerilor.
„Azi sunt în măsură să vă spun că, după mai multe analize și mai multe discuții, se conturează la municipiul Suceava din partea PNL candidat pentru funcția de primar Lucian Harșovschi”, a afirmat Flutur, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, este o propunere care vine inclusiv din partea actualului primar, Ion Lungu.
„Interesul PNL este să câștigăm Primăria Suceava, aici s-a făcut performanță, ne leagă o perioadă lungă de 20 de ani de administrație liberală și dorim s-o continuăm”, a adăugat Flutur, care a salutat „soluția care se conturează, cu un suflu nou, un tânăr de 42 de ani”.