PNL nu va fi niciodată de acord cu introducerea impozitării progresive
PNL nu va fi niciodată de acord cu măsura „antieconomică” a impozitării progresive, susține liberalul Tănase Stamule, decanul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine din cadrul ASE. „Iluzia că statul știe ce să facă mai bine cu taxele tale este doar un banc prost socialist”, spune el.
„Nu înțeleg insistența socialiștilor de a crește taxarea muncii prin introducerea impozitării progresive. Partidul Național Liberal nu va fi niciodată de acord cu această măsură antieconomică. Există sute de argumente pentru a combate această utopie. Voi enumera mai jos trei pe care le consider extrem de importante:
1. România nu a atins încă o masă critică de prosperitate care să poate fi redistribuită prin impozitare. Avem maxim 20% din populație care au început să dețină puțin capital, sub forma de case, terenuri, afaceri, etc. Dacă le creștem brusc taxele vom frâna masiv creșterea clasei de mijloc.
2. România nu are infrastructura fizică și nici umană pentru a fi competitivă la nivel internațional. Putem fi insă competitivi prin muncă. Cota unică stimulează oamenii să muncească mai mult, știind că nu vor fi penalizați pentru aceasta.
3. Lăsând mai mulți bani în mâna oamenilor, ei decid cel mai bine pe ce să îi cheltuiască. Iluzia că statul știe ce să facă mai bine cu taxele tale este doar un banc prost socialist. Statul providențial este o poveste tristă de stânga. Românii trebuie să decidă singuri ce să facă cu banii lor și nu să îi dea statului pe cheltuieli inutile”, precizează Stamule.
„PNL se va opune total sărăcirii clasei de mijloc”
Declarația sa vine după ce mai mulți lideri PSD au sugerat că intenționează să introducă impozitarea progresivă.
„Sunt adeptul impozitării progresive, ea este peste tot în lume”, a spus Marcel Ciolacu recent.
„Oricum ar fi, Partidul Național Liberal se va opune total sărăcirii clasei de mijloc. Atâta timp cât vom fi la guvernare, impozitarea progresivă nu va fi introdusă”, a adăugat Stamule.