planul gândit de PSD și PNL (Surse)
În spațiul public, discuția despre comasarea alegerilor nu este una foarte încinsă, dar în spatele ușilor închise se gândesc planurile în cel mai mic detaliu. PSD și PNL discută foarte serios despre comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, iar de la Bruxelles chiar sunt încurajați să adopte acest plan, ne-au precizat surse din coaliție.
În scenariul comasării localelor cu europarlamentarele, alegerile ar urma să aibă loc pe data de 9 iunie. Asta ar însemna o decalare a alegerilor locale, care ar fi trebuit să aibă loc în luna septembrie.
Calculele făcute în interiorul coaliției arată că aproximativ 80% dintre actualii primari și președinți de Consilii Județene își vor reînnoi mandatele, ceea ce nu va genera un haos administrativ total, până când noii aleși își vor prelua mandatele.
Miza reală a comasării
O altă miză este un joc politic pe termen lung. Cei de la PNL au mari dificultăți în a depăși AUR, iar interesul comun al PSD și PNL este să se reconfirme drept principalele partide ale României.
Deși există rivalitate între cele două partide, interesul PSD este să ”ajute” PNL-ul să termine pe locul 2 alegerile. Astfel, Nicolae Ciucă rămâne la butoane și asta va însemna continuarea coaliției. Marcel Ciolacu își va continua mandatul de premier, iar PSD, care cel mai probabil va câștiga alegerile, va ieși întărit din toată bătălia.
Bineînțeles, comasarea are și miza financiară. În anul 2024 avem 4 tipuri de alegeri, inclusiv prezidențialele cu 2 tururi de scrutin. Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, spunea că organizarea alegerilor costă 3,8 miliarde de lei, iar comasarea ar înjumătăți costurile pentru organizarea celor două scrutine.
Scoaterea AUR din joc
O comasare a alegerilor locale cu europarlamentare ar însemna o mare problemă pentru AUR. George Simion nu are primari sau structuri puternice în teritoriu, așa cum au cei de la PSD și PNL. În acest context, PNL și PSD vor mobiliza, prin intermediul primarilor foarte mulți oameni la vot.
Cel mai probabil, votul pentru locale se va desfășura într-0 sală, iar cel pentru europarlamentare în altă sală. AUR neavând puterea organizatorică a celor de la PSD și PNL, cu mare dificultate vor putea ”direcționa” oamenii să voteze pentru ambele tipuri de alegeri.
O altă mare dificultate pentru AUR va fi aceea de a schimba primarii din funcție. Un primar în funcție pleacă mereu cu prima șansă, iar AUR nu are primari.
Jocul pe termen lung
Dacă planul PSD și PNL de a-și conserva primele 2 locuri și marginalizarea AUR vor reuși, atunci jocul va avea efecte pe termen lung. Un eventual eșec la alegerile comasate nu va fi unul definitiv pentru AUR, care va reveni puternic în joc pe final de an. Atunci, PSD și PNL vor schimba jocul, în special PSD nemaivând interesul de a-i menține sus pe cei de la PNL.
După locale + europarlamentare urmează alegerile parlamentare, acolo unde AUR va arunca totul în joc. George Simion are marele interes de a câștiga cât mai multe locuri în Parlament.
Este posibil scenariul unei comasări parlamentare+ turul 2 la prezidențiale. Acest scenariu ar fi dorit în special de către PSD. Aici s-ar schimba jocul, iar PSD și PNL vor avea interese radical diferite.
PNL va face orice pentru a intra în turul II cu PSD, în timp ce PSD va încerca să aducă în turul II candidatul AUR. Atunci s-ar vota pe logica ”alegem răul cel mai mic”, iar candidatul PSD ar avea șanse mari să câștige prezidențialele, dar și partidul să scoată un rezultat foarte bun la parlamentare.
Întreg acest scenariu se discută cu toate cărțile pe masă în coaliție, iar PSD și PNL ar putea să bată palma pentru comasarea alegerilor într-o ședință care ar putea avea loc în următoarele zile.