OPINIE. Riscă același lucru alianța lui Iohannis? Deși cetățenii păreau resemnați și campania a fost plictisitoare, înfrângerea partidului lui Erdogan din Turcia s-a născut din sentimentul nedreptății
Ca un vulcan neanunțat, electoratul a izbucnit și, în loc de rezultatele plate, „de dinainte cunoscute”, în Turcia a apărut efervescența. Cetățenii au pornit la vot ”ca la alegeri locale cu o atmosferă de alegeri generale”, așa cum le descrie, surprinsă și ea, presa din Istanbul. Printre explicații: partidul de la putere a fost superior, suficient și a desemnat la primăriile principale candidați fără forță, lipsiți de capacitatea de a mobiliza electoratul. Sună cunoscut?
Klaus Iohannis și Recep Tayyip ErdoğanFoto: Administratia Prezidentiala
Jurnalistă de origine română care locuiește în Turcia și colaborează cu ziarul „Cumhuriyet”, Violeta Stratan İlbasmış a descris în site-ul de analize Contributors ce s-a întâmplat în ultimele zile în Turcia.
Dacă suprapui evenimentele din Turcia, detaliate de ziaristă, cu starea preelectorală din România poți să te întrebi dacă e sau nu un predictor pentru ce va urma la noi.
O cursă electorală plictisitoare. Dar „mimarea luptei” la nesfârșit enervează
„Această campanie electorală a fost una dintre cele mai plictisitoare campanii pe care am avut ocazia să le urmăresc de când mă aflu în această țară”, spune jurnalista.
„Dar apatia, indiferența și sentimentul de deznădejde, pe care le-am observat printre turci înainte de aceste alegeri sunt în totală opoziție cu starea de bucurie, speranță și beatitudine de după alegeri”, consemnează Violeta Stratan İlbasmış. Perceput drept un colos invincibil, partidul AKP al lui Erdogan a pierdut.
Este pentru prima oară de la apariția AKP pe scena politică din Turcia când CHP (opoziția social-democrată) reușește să se claseze pe primul loc la nivel național.
Oamenii resping offshorizarea țării lor, indiferent că e Turcia sau România
Din acest punct de vedere, și în România există semnale în sondajele de opinie că oamenii văd coalizarea PSD și PNL drept o offshorizare a politicii și a statului. Asta se poate simți, la nivelul cetățeanului, drept o încercare de preluare pe termen indefinit a puterii de către două partide-corporații. Coaliția are pretenția de monopol, dar oamenii simt că proprietarii reali sunt necunoscuți și imposibil de tras la răspundere.
„În momentul în care ai un cartel politic, cum e PSD-PNL, automat ai reacții anti-cartel. Iar tinerii se duc către opțiunile antisistem”, a sintetizat acest impuls Vlad Adamescu, un tânăr activist civic. Sondajul organizației unde Adamescu este membru a trezit largi dezbateri prin concluziile sale: la nivelul întregii țări, printre tinerii 18-30, AUR e preferat, dintre toate partidele.
”Numele adevăratei opoziții este sărăcia!”
Fără pretenția de a fi exhaustivă, ziarista din Turcia enumeră câteva dintre motivele pe care ea le consideră importante în geneza marii surprize de la alegeri:
„Criza economică gravă în care s-a pomenit Turcia este motivul cel mai important, care a influențat rezultatele acestor alegeri. Din 2018 Turcia se află într-o criză economică fără precedent cu o rată a inflației galopante. Pentru o comparație, în 2010 rata inflației în Turcia era de 6,4 la sută, iar în 2023 a atins cifra de 64,8 la sută”.
Segmentele deja afectate ale societății au reacționat dur. „Numele adevăratei opoziții este sărăcia!”, a scris una dintre cele mai cunoscute jurnaliste turce, Banu Avar, citată de articolul din Contributors.
Ne abandonăm mulți concetățeni
Și în domeniul economic, asemănarea cu situația din România este semnificativă. Asta chiar dacă la cifrele macro stăm bine. „Hai să spunem poporului care urlă că e vai de capul lui și că nu se poate trăi mai rău decât atât, că în ultimii 8 ani noi toți am trăit mult peste posibilități”, a spus în noiembrie 2023 economistul-șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea. Numai că, așa cum pe termen lung toți suntem morți, la fel de adevărat e că nimeni nu trăiește macroeconomic.
România are, în continuare, o rată uriașă, cea mai mare din Europa, de cetățeni lăsați în urmă în privința nivelului de trai.
În plus, peste tot în lume a apărut „privarea relativă”. Ea presupune frustrarea față de felul în care tu crezi că trăiesc alții, nu o comparație realistă cu tine, cel de acum câțiva ani. Nu e OK, dar „privarea relativă” e încurajată de rețelele sociale și domină o bună parte a imaginației publice.
Candidați șterși, lipsiți de forță
O altă observație a jurnalistei de origine română din Turcia este aceea legată de profilul șters al candidaților Puterii la alegerile locale. ”Candidații AKP din marile orașe ale Turciei nu au fost persoane politice influente, puternice și carismatice”, notează ea.
În privința forței interne și politice a candidatului, dacă ne uităm la alegerea coaliției PSD-PNL pentru Primăria Bucureștiului, ea oglindește pe malul Dâmboviței situația din Turcia.
Erdogan și Iohannis, doi Împărați
Și mai e ceva, profund uman. Atât partidul la putere din Turcia, cât și coaliția de guvernare din România, sunt dominate de figurile paterne ale presedinților Erdogan și Iohannis. Amândoi au fost în mod repetat criticați pentru stilul luxos de a-și întreține propria condiție de oameni politici: deplasări costisitoare, palatul Împăratului, bani publici cheltuiți fără număr. Sigur, există numeroase diferențe. În România, reprezentanții Opoziției și jurnaliștii nu sunt închiși peste noapte, în mod discreționar.
”Ce am făcut, se întreabă conducătorul? A abuzat de răbdarea oamenilor, asta a făcut”
O vreme, multă vreme, asta nu s-a văzut la vot. Numai că nemulțumirea și sentimentul că ești sfidat se adună undeva. Ca în aceste rânduri, scrise de jurnalistul polonez Ryszard Kapuscinski, cel care a cutreierat lumea și a relatat de la zeci de revoluții:
„Puterea e aceea care provoacă revoluția. Desigur, nu voit. Dar stilul de viață, modul de guvernare devin pînă la urmă o provocare. Acesta apare cînd printre oamenii de elită se consolidează sentimentul impunității, credința că nu vor fi pedepsiți. Totul ne este permis, putem face orice. Este o iluzie, dar nu lipsită de baze raționale”.
„Într-adevăr, o vreme, scandal după scandal, abuz după abuz, rămân fără urmări. Poporul tace, este răbdător și prudent. Se teme, nu-și simte încă puterile. Dar totodată face un calcul amănunțit al nedreptăților și, la un moment dat, ajunge la bilanț”.
„Alegerea acestui moment la izbucniri este cea mai mare enigmă a istoriei. De ce s-a întâmplat asta atunci, și nu altcândva? De ce momentul a fost grăbit de această întâmplare și nu de alta? Doar încă mai ieri puterea își îngăduise excese mai mari și totuși nimeni nu reacționase”.
Într-un fel, asta s-a întâmplat în Turcia.
„Ce oare am făcut, se întreabă surprins conducătorul, că așa, parcă dintr-o dată, parcă au înnebunit? A abuzat de răbdarea oamenilor, asta a făcut”.