LIVE Război în Ucraina, ziua 725: Kievul acuză Rusia că a executat doi prizonieri de război / Danemarca a predat toată artileria sa Ucrainei / Rusia controlează Avdiivka, cel mai mare câștig din ultimele 9 luni

LIVE Război în Ucraina, ziua 725: Kievul acuză Rusia că a executat doi prizonieri de război / Danemarca a predat toată artileria sa Ucrainei / Rusia controlează Avdiivka, cel mai mare câștig din ultimele 9 luni

Volodimir Zelenski a cerut mai multe arme în timp ce trupele Kievului s-au retras din Avdiivka. Joe Biden promite că va „lupta” pentru ca Ucraina să primească „muniția de care are nevoie”. Între timp rușii au atacat singurul oraș important din Donbas controlat de ucraineni.

Crater uriaș în Kramatorsk după un atac rusescFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 725 – LIVE pe HotNews.ro:

18:29Danemarca a predat toată artileria sa Ucrainei, a declarat premierul Mette Frederiksen la Conferința de Securitate de la Munchen. Potrivit ziarului Jyllands-Posten, ea a criticat țările UE pentru că nu fac suficient pentru Kiev, notează The Moscow Times.

17:49Dronele ucrainene similare UAV-urilor rusești Lancet au trecut de primele teste și sunt în drum spre primele probe de luptă, a spus Mihailo Fedorov, viceprim-ministru și ministru al transformării digitale, pe canalul de YouTube al Diia, portal al Ministerului Digitalizării, relatează Ukrainska Pravda.

16:19 Armata ucraineană a acuzat duminică Rusia că a împușcat doi prizonieri de război ucraineni în estul țării, relatează AFP.

Duminică dimineață, „rușii și-au arătat încă o dată atitudinea față de dreptul internațional umanitar împușcând doi prizonieri de război ucraineni”, au declarat forțele terestre ale țării pe Telegram.

15:25Ministrul chinez de externe Wang Yi l-a asigurat pe omologul său ucrainean Dmitro Kuleba că China „nu vinde arme letale” Rusiei, a declarat Beijingul duminică

14:47Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat duminică că ar trebui să se desfășoare o anchetă amănunțită în cazul morții proeminentului critic al Kremlinului, Alexei Navalny, înainte de a lansa orice acuzații, informează Reuters.

14:21FOTO / VIDEO „Putin, te urăsc”. Zeci de persoane l-au comemorat pe Alexei Navalnîi în București

Trupele rusești au stabilit controlul total asupra orașului ucrainean Avdiivka

13:30Situația s-a stabilizat oarecum pe frontul Avdiivka, în estul Ucrainei, după retragerea forțelor Kievului sâmbătă, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

„Pot să afirm (…) că a doua zi după plecarea din Avdiivka percepem că situația s-a stabilizat oarecum”, a declarat purtătorul de cuvânt militar ucrainean Dmitro Lîhoviî la televiziunea ucraineană.

El a mai spus că forțele ucrainene au avut pierderi în timpul retragerii, dar acestea au fost minime, având în vedere circumstanțele.

13:20Trupele rusești au stabilit controlul total asupra orașului ucrainean Avdiivka și au avansat 8,6 km în acea parte a liniei frontului, a anunțat duminică Ministerul rus al Apărării, potrivit presei ruse de stat.

12:45Rusia a revendicat capturarea orașului ucrainean Avdiivka după retragerea Ucrainei, dar Moscova a declarat că unele trupe ucrainene sunt încă ascunse într-o vastă uzină de cocs din epoca sovietică, după una dintre cele mai intense bătălii din războiul care va intra în curând în cel de-al treilea an, informează Reuters.

12:05Armata ucraineană afirmă că a respins ofensiva rusă pe frontul de sud

Forțele ucrainene au respins o ofensivă rusă pe frontul de sud, în urma retragerii trupelor Kievului din orașul Avdiivka, devastat în estul țării, a anunțat duminică armata ucraineană, potrivit Reuters.

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat sâmbătă că trupele Kievului s-au retras din Avdiivka pentru a evita încercuirea după luni de atacuri rusești feroce, cel mai mare avans al Moscovei de când trupele sale au capturat orașul Bahmut în mai anul trecut.

„Forțele de apărare din sectorul Zaporojie au învins ofensiva rusă de ieri”, a declarat armata ucraineană pe aplicația de mesagerie Telegram.

11:47Putin spune că Ucraina este o „chestiune de viață și de moarte” pentru Rusia

Într-un interviu difuzat duminică, președintele rus Vladimir Putin a declarat că „ceea ce se întâmplă” în Ucraina este o „chestiune de viață și de moarte” pentru Rusia, în timp ce pentru Occident este vorba doar de „îmbunătățirea (poziției sale) tactice”, potrivit AFP.

Vladimir Putin a declarat că este „important” ca rușii și străinii deopotrivă „să înțeleagă starea noastră de spirit, să înțeleagă cât de sensibil și de important este pentru țara noastră ceea ce se întâmplă în jurul Ucrainei”.

Biden promit că va face rost de bani pentru Ucraina

10:29 Preşedintele american Joe Biden a indicat sâmbătă seara că i-a comunicat omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „încrederea” sa în continuarea acordării ajutorului militar american Kievului, care este blocat în prezent în Congres, informează AFP.

10:13Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său chinez despre perspectivele de pace în războiul de aproape doi ani dintre Kiev și Rusia, în cadrul unei încercări de lungă durată de a consolida relațiile cu Beijingul, scrie Reuters.

„M-am întâlnit cu omologul meu chinez Wang Yi pentru a discuta despre relațiile bilaterale, comerț și despre necesitatea de a restabili o pace dreaptă și durabilă în Ucraina”, a scris Kuleba pe X, fostul Twitter, despre discuțiile lor la Conferința de Securitate de la Munchen.

Kuleba a spus că a discutat despre planurile Ucrainei de a organiza un summit global pentru pace, pe care Elveția a fost de acord să ajute la organizarea acestuia. Cei doi „au convenit asupra necesității de a menține contactele dintre Ucraina și China la toate nivelurile și de a continua dialogul nostru”.

China a participat la cel puțin una dintre reuniunile pregătitoare care au avut loc în anticiparea unui astfel de summit.

Ministerul chinez de Externe nu a publicat încă detalii despre discuțiile lui Wang cu Kuleba. Dar, în remarcile sale publice la conferință, Wang a declarat că China a insistat în promovarea discuțiilor de pace și în a juca un rol pozitiv în restabilirea păcii, potrivit unei declarații a ministerului publicată duminică.

09:00 Forțele ucrainene au distrus peste noapte 12 drone de atac lansate de Rusia, precum și o rachetă de croazieră Kh-59 și un avion de luptă-bombardament SU-34, a declarat duminică șeful forțelor aeriene ucrainene, potrivit Reuters, care precizează că nu poate verifica independent acest informații.

„Vreau să mulțumesc unităților Forțelor Aeriene pentru activitatea lor de luptă de succes!” a scris Mykola Oleshchuk pe aplicația de mesagerie Telegram. „O zi bună tuturor!”

08:16 Atac rusesc asupra ultimului oraș important din Donbas aflat sub control ucrainean. Kramatorsk este situat la aproximativ 20 de kilometri de linia frontului, în estul Ucrainei.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:

—————-

Cele mai importante informații de sâmbătă privind agresiunea Rusiei au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *