INTERVIU Reacție pentru români a primarului localității belgiene unde șoferul de camion Gheorghe Țibil a fost omorât de un capac de canal aruncat de un grup de tineri: „E de neînțeles, nici nu îl cunoșteau, toată comunitatea e consternată”

INTERVIU Reacție pentru români a primarului localității belgiene unde șoferul de camion Gheorghe Țibil a fost omorât de un capac de canal aruncat de un grup de tineri: „E de neînțeles, nici nu îl cunoșteau, toată comunitatea e consternată”

„E de neînțeles că o viață de om poate fi curmată într-un asemenea mod”, a spus miercuri pentru cititorii HotNews.ro, Eric Hautphenne, primarul din Heron, Belgia.

Soferul roman de camion mort pe o autostrada in BelgiaFoto: Colaj foto

Heron e comună mică din centrul Belgiei, cu aproape 5.000 de locuitori, la 40 de km de Liege. Localitatea e compusă din patru districte, Couthuin, Héron, Lavoir și Waret-l’Évêque. Se întinde pe o suprafață de aproape 40 de km pătrați.

Numele Heron a devenit cunoscut în România în ultimele ore, după ce un șofer român de camion, Gheorghe Țibil, a fost ucis, vineri, de un capac de canal aruncat de pe un pod de mai mulți tineri. Obiectul metalic masiv a străpuns parbrizul, iar șoferul a murit pe loc, potrivit presei belgiene.

O persoană s-a predat de bunăvoie la poliție

Gheorghe Țibil (50 de ani), care lucra pentru o firmă spaniolă de transport, se afla la volan pe autostrada Namur-Liege. În camion mai era partenera sa de viață, care a reușit să oprească mașina, după cum a relatat presa din Belgia și România.

La câteva ore de la incident, o persoană s-a predat singură la poliție.

„Persoana a recunoscut că a fost implicată în fapte și a precizat că nu a fost singura”, a explicat Régine Cornet, magistrată a Parchetului din Namur, pentru publicaţia belgiană De Standaard.

„Pe baza declarațiilor sale, alte patru persoane au fost private de libertate”, a mai spus Cornet. Potrivit acesteia, toți suspecții sunt din Andenne, un orăşel aflat lângă Héron.

Cinci suspecți au fost identificați și sunt investigați de justiția belgiană, iar potrivit presei belgiene, aceștia s-ar fi aflat sub influența unui gaz ilariant, care are efecte psihoactive. Doi dintre suspecți sunt minori.

Primarul Eric Hautphenne: „E de neînțeles, nici nu îl cunoșteau”

HotNews.ro l-a contactat miercuri pe primarul din Heron, Eric Hautphenne, 63 de ani, pentru a vorbi despre incident. Era în trafic, dar a acceptat să discute cu jurnaliștii, pentru publicul din România.

Primarul din Heron, Eric Hautphenne

– Domnule primar Hautphenne, ce ştiţi despre incidentul petrecut zilele trecute în urma căruia a murit un şofer din România? Aţi aflat mai multe despre presupuşii autori ai crimei?

– Știu că în grup există doi minori, investigațiile sunt în curs, trebuie să înțelegem exact ceea ce s-a întâmplat. Știu că persoanele nu sunt din comunitate, de aici, ci dintr-un oraș de lângă.

– Există vreo comunitate de români în localitate, în zonă, ați apucat să vorbiți cu cineva?

– Nu, nu avem o comunitate românească aici, în zonă. Heron e o comunitate mică, nu prea avem români care să locuiască aici.

– Dar cu oamenii din comunitate ați vorbit despre incident, v-au transmis ceva?

– Sigur, am vorbit. Toată lumea este consternată că s-a putut întâmpla așa ceva, că o viață de om poate fi curmată într-un asemenea mod. E de neînțeles, nici nu îl cunoșteau și, iată, sunt consecințe catastrofale.

– Ați vorbit cu autorități din România, v-a contactat cineva?

– Nu, nu am vorbit cu autoritățile române, nu m-a contactat nimeni, nici de la ambasadă. Și nu am vorbit nici cu partenera de viață a victimei, știu că autoritățile care investighează cazul au vorbit cu ea, deci nu, nu am avut vreo interacțiune cu ea.

– Dumneavoastră știați să mai fi fost astfel de incidente în zonă? Înțeleg că presa belgiană scrie că s-a mai întâmplat și săptămâna trecută așa ceva?

– Eu nu ştiu să mai fi avut asemenea incidente de acest gen în localitate. Abia ieri am aflat din presă că a mai existat un astfel de incident și nu știu dacă e vorba despre aceiași autori, pentru că există o anchetă în curs și nu mi s-a comunicat nimic. De ea se ocupa poliția din altă localitate, deci nu aveam cum să știu.

– Vă gândiți că ar putea exista o modalitate de a preveni astfel de incidente, vă gândiți la niște măsuri?

– E complicat de găsit o modalitate de a preveni astfel de incidente pentru că acel pod se află într-o zonă izolată, nu există în apropiere case și locuitori și nu putem amplasa o mașină de poliție sub pod. Vorbim totuși de o comunitate mică. Eu cred că toți trebuie să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat, la acest incident și să ne gândim la implicațiile unei asemenea fapte.

„Un atac deliberat”

Parchetul a calificat cazul drept crimă, scrie De Standaard. „Este vorba de un act deliberat”, le-a spus Cornet jurnaliştilor. „A fost solicitat un judecător de instrucție care a dispus o serie de acțiuni de anchetă. Din nou: conform primelor constatări, este vorba de un atac deliberat”, a declarat magistrata.

„Fratele meu a murit instantaneu”

Gheorghe Țibil era originar din Maramureș şi se stabilise de peste 10 ani în Spania, unde lucra pentru o firmă de transport, potrivit Știrile ProTV.

Maria, prietena lui Gheorghe, se afla lângă el în momentul tragediei. Ea a reușit să oprescă mașina, evitând ieşirea de pe şosea, și tot ea i-a dat vestea lui Vasile, fratele șoferului român ucis, scrie 7sur7, citând publicația Het Laatste Nieuws.

„M-a sunat la scurt timp după accident”, a precizat Vasile. „Ea mi-a spus ce s-a întâmplat. S-a urcat imediat la volan și a tras frâna de mână. Ea a reușit astfel să oprească camionul în siguranță. Fratele meu a murit instantaneu, dar ea nu și-a dat seama imediat. Când camionul s-a oprit, ea a încercat să-l ajute. Ea vorbea cu el, dar el era deja mort.”

Gheorghe Țibil va fi înmormântat duminică în România.

Citește și: Un alt șofer român de TIR, lovit de un capac de canalizare aruncat de pe un pod, în Belgia, în același loc unde a murit Gheorghe Țibil

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *