„În maxim 15 minute suntem în aer, 24/7, 365”. Cum apără avioanele F-16 românești și turcești cerul NATO aripă la aripă
În orice minut din noapte și din zi, cel puțin două avioane de vânătoare de la baza aeriană de la Fetești sunt gata să decoleze de urgență în misiune. România execută, nu de mult timp, misiunile de poliție aeriană exclusiv cu avioanele F-16 recent achiziționate. În plus, de câțiva ani deja, NATO trimite pe rând alți aliați să sprijine misiunile de securizare a spațiului aerian din estul alianței. Acum la rând sunt turcii care au venit în România tot cu avioane F-16, „un avantaj” după cum recunosc chiar piloții turci.
Avioane F-16 ale Romaniei si Turciei la baza de la FetestiFoto: Hotnews
- Vezi mai jos un videoreportaj HotNews.ro cu cooperarea româno-turcă în cadrul misiunilor de poliție aeriană întârită NATO, precum și cu modul cum decurge o interceptare a unei aeronave potențial ostile, filmată chiar de la bordul avionului „țintă”.
Misiunile de poliție aeriană sunt importante pe timp de pace, însă în ultimii ani pe fondul creșterii tensiunilor de pe flancul estic al alianței NATO ele au devenit cu adevărat esențiale. România a renunțat de curând la vechile sale MiG-uri 21 și a trecut să-și execute toate misiunile aeriene cu mai noile avioane F-16 intrate în serviciu.
NATO însă trimite în România, pe bază rotațională la fiecare 4-6 luni, câte un detașament de avioane care să asiste la misiunile de poliție aeriană întărită. Acum, la baza aeriană 86 de la Fetești este un detașament din Turcia cu avioane F-16.
Serviciul de poliie aeriană înseamnă și că mereu, în orice moment al zilei, unele avioane trebuie să fie în bloc-start, gata să decoleze oricând.
Decizia unui „scramble” vine însă din Spania, de la centrul NATO din Torrejon, cel responsabil de spațiul aerian al alianței în partea asta a Europei. De la momentul alertei și până la decolare trec doar câteva minute.
„Scramble-ul se face în cel mai scurt timp posibil. În maxim 15 minute. 24/7, 365 de zile”, o spune ferm Octavian Palferenț, unul din tinerii piloți care reprezintă o nouă generație de aviatori militari ai României, cei crescuți pe F-16.
- De la bordul unei aeronave militare de transport C-27J Spartan – care a jucat rolul unei aeronave ce a pierdut comunicațiile cu autoritățile civile – o situație numită în termeni de specialitate CommLoss, am putut vedea și filma cum are loc o interceptare deasupra Bărăganului cu avioane F-16 românești și turcești, înarmate și pregătite de orice.
Pilot turc: „Acționăm aici ca și cum ne-am proteja țara noastră”
La sol, în baza de la Fetești (sau Borcea cum mai e cunoscută), piloții turci laudă profesionalismul românilor și recunosc că și pentru ei, la Marea Neagră, misiunile de interceptare a unor aeronave rusești au fost și rămân o constantă.
„Suntem obișnuiți cu astfel de misiuni de alertă în țara noastră. Nu avem nicio problemă în România să fim mereu gata în 15 minute”, spune unul dintre maiorii detașamentului turcesc, care a dorit totuși să nu-și dezvăluie numele.
Cât despre modul cum au colaborat cu românii?
„Fantastic, fantastic. Suntem foarte apropiați, împărtășim aproape aceeași cultură. Ne înțelegem foarte bine pentru că acționăm aici ca și cum ne-am proteja țara noastră”, recunoaște aviatorul turc.
Mai e un lucru important de menționat: avantajul că ambele forțe aeriene operează în aceste misiuni același tip de avioane. O spun chiar turcii.
„Vorbim aceeași limbă, cum îi spunem noi. Procedurile noastre sunt aproape la fel. Personalul român e foarte bine antrenat și foarte capabil. E un avantaj pentru detașamentul nostru din România”, recunoaște maiorul turc.
În plus, comonalitatea între avioanele de același tip și lanțul logistic similar, deja bine stabilit în România odată ce țara noastră a trecut la F-16, înseamnă și o pregătire mai rapidă a acestor avioane să fie gata de misiune oricând.
- Vezi un videoreportaj HotNews.ro cu cooperarea româno-turcă în cadrul misiunilor de poliție aeriană întârită NATO, precum și cu modul cum decurge o interceptare a unei aeronave potențial ostile, filmată chiar de la bordul avionului „țintă”.