Îi provoc pe Rareș Hopincă și Radu Mihaiu să spună adevărul în fața detectorului de minciuni

Îi provoc pe Rareș Hopincă și Radu Mihaiu să spună adevărul în fața detectorului de minciuni

Candidatul AUR la funcția de primar al Sectorului 2, Andrei Tinu, îi provoacă pe Radu Mihaiu, actualul primar USR în funcție, și pe Rareș Hopincă, reprezentantul Alianței PSD-PNL, principalii săi contracandidați, să accepte să fie supuși testului cu detectorul de minciuni.

„Îi provoc – spune Tinu – pe comasatul Hopincă și pe Mihaiu, primarul stâlpișor sau primarul zero, să demonstreze că nu au nimic de ascuns și să accepte să fie supuși testului adevărului. Întrebările sunt civilizate și importante, pentru a ști electoratul cine suntem, ce vrem și mai ales cât de sinceri suntem. Eu sunt deschis și gata să particip la orice test, la orice întrecere.”

Andrei Tinu, care este fiul jurnalistului Dumitru Tinu, fostul director al cotidianului „Adevărul”, vrea să afle cine se află în spatele celor doi contracandidați ai săi „Surse din presă mi-au spus că atât domnul Mihaiu, cât și domnul Hopincă sunt rude în linie directă sau prin alianță cu actuali sau foști lideri ai politicii dâmbovițene. Mai precis, se vehiculează că edilul în funcție, Radu Mihaiu, are o legătură de rudenie cu controversatul general Gabriel Oprea, iar domnul Hopincă este rudă, prin soția sa, cu actualul președinte al PSD și prim-ministru al Guvernului României, renumiți comedianți și păpușari, dornici să își continue și să își extindă controlul asupra administrației publice”.

În încheiere, candidatul AUR le reamintește celor doi că principala calitate a unui om politic este onestitatea. „De aceea, le cer încă o dată să ne  răspundă cine sunt cei care stau în spatele lor, să confirme sau să infirme legăturile de rudenie cu Marcel Ciolacu și cu Gabriel Oprea. Le arunc mănușa și le cer: fi-ți bărbați până la capăt! Românii au dreptul să știe adevărul! Vor să știe cine este în spatele fiecărui politician. În timp ce în spatele vostru se află potentații zilei, în spatele meu se află cetățenii Sectorului 2, oameni care văd sutele de bannere și de cuburi, publicitatea de milioane de euro pe care o plătiți din banii contribuabililor români pentru a apărea la tot felul de emisiuni și pe tot felul de stâlpi și stâlpișori”.

Andrei Tinu este vicepreședintele Partidului Republican din România, președinte al Filialei București a acestei formațiuni politice și candidat al Alianței AUR la funcția de primar al Sectorului 2. De profesie jurist și istoric, Andrei Tinu este doctor în Istorie al Universității din București și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București. Este căsătorit, tată a trei copii și fiul jurnalistului Dumitru Tinu. A fost vicepreședinte (2014-2016) și președinte (2017-2020) al Autorității Naționale pentru Cetățenie, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *