FOTO Furtună cu grindină în București și în mai multe județe din țară: Traficul feroviar și aerian, afectat / Copaci căzuți în mai multe zone din Capitală – UPDATE
Bucureștiul și localități din mai multe județe, printre care și Ilfov, au fost marți sub cod portocaliu de vijelii puternice, a anunțat Agenția Națională de Meteorologie prin atenționări de tip Now Casting. Mai mulți copaci au căzut în capitală. Două avioane care au ca destinație capitala României au avut probleme la aterizarea pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din cauza furtunii, potrivit site-ului BoardingPass.
În urma codului portocaliu de intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice, în municipiul București și județul Ilfov, s-au înregistrat 33 de solicitări, în intervalul orar 16:30-19:00, potrivit ISUBIF, dintre care:
30 de intervenții de degajare copaci căzuți;
3 intervenții pentru degajarea elementelor de construcție în pericol de cădere.
Au fost afectate în total 14 autovehicule.
Circulația feroviară a fost redeschisă între stațiile Dâmbu și Corlătești, iar trenul Regio 11483 a fost reînscris în trafic după o staționare de 106 minute, anunță CFR SA.
Sub cod portocaliu de vijelie au intrat la 18.25 și județele Olt și Dolj.
Pentru aceste județele, ANM atenționează cu privire la „vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, descărcări electrice, grindină, averse torențiale”
Județul Olt: Corabia, Brastavățu, Ianca, Vădăstrița, Grojdibodu, Redea, Rotunda, Obârșia, Bucinișu, Ștefan cel Mare, Vișina Nouă, Gura Padinii, Vădastra, Grădinile, Urzica;
Județul Dolj: Dăbuleni, Călărași, Amărăștii de Jos, Celaru, Dioști, Dobrotești, Amărăștii de Sus;
De asemenea, mai multe localități din județele Covasna Harghita, Bacău, Neamț, Iași, Vaslui, Olt, Dolj, Argeș sunt sub avertizare de cod galben
Circulația feroviară este închisă la această oră între stațiile Dâmbu și Corlătesti, după ce un copac rupt de vijelie s-a prăbușit pe linia de cale ferată, la intrare în Corlătești, km 6+500, arată o informare a CFR SA.
„Trenul Regio 11483 este oprit pănă la finalizarea intervențiilor desfășurate de pompierii ajunși deja la fața locului.
Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că redeschiderea circulației se va realiza în cel mai scurt timp de la finalizarea intervențiilor desfășurate la intrare în stația Corlătești”, arată comunicatul
Două avioane care au ca destinație capitala României nu pot ateriza pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din cauza furtunii, potrivit site-ului BoardingPass.
PE SCURT: din cauza condițiilor meteo nefavorabile din zona aeroportului „Henri Coandă” (Otopeni) din București, două avioane care au ca destinație capitala României așteaptă în aer îmbunătățirea vremii.
Zborurile în cauză sunt Ryanair FR1795 Skiathos – București și Lufthansa LH1420 Frankfurt – București
Spre aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București se mai îndreaptă și alte avioane, iar dacă vremea nu se va îmbunătăți, probabil, și acestea vor intra în zonă de așteptare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov a venit cu o primă situație după furtuna din București.
Astfel, ca urmare a fenomenelor meteo, pe timpul codului portocaliu de intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice, intervenim în următoarele locații:
1.Str. Băiculești – copac căzut pe auto
2.Str. Gârlei – copac căzut
3.Str. Tipografilor – copac căzut
4.Șos. Snagov 221 – copac căzut pe carosabil
5.Str.1 Mai – schela căzută
6.Bulevardul Iuliu Maniu – creangă căzută
7.Str. Alexandru Antoniu – copac căzut
8.Intrarea Străulești- copac căzut pe auto
9.Bulevardul Dimitrie Cantemir – pericole de cădere de la elemente de construcție
10.Strada Libertății, Grădiștea – locuință inundată
11.Strada Jandarmeriei – copac căzut
12.Str. Coralilor – cabluri căzute pe carosabil
13.Intrarea Muncii – copac căzut
14.Splaiul Unirii – copac căzut
15.Aleea Barajul Rovinari – copac căzut pe auto
16.Str. Măgura Florilor – copac căzut
17.Strada Iancu de Hunedoara, Voluntari, stâlp căzut
ANM a emis un nou Cod portocaliu de furtuni pentru județele Ialomița, Călărași, Giurgiu și Ilfov valabil de la 17.55 până la 19.00.
Meteorologii semnalează „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale care vor acumula peste 20…25 l/mp”.
Afectate sunt următoarele localități:
Județul Ialomiţa: Sinești, Drăgoești;
Județul Călăraşi: Frumușani, Belciugatele;
Județul Giurgiu: Adunații-Copăceni;
Județul Ilfov: Jilava, Măgurele, Brănești, Cernica, Vidra, Bragadiru, Glina, 1 Decembrie, Berceni, Dărăști-Ilfov, Copăceni, Popești-Leordeni;
În anumite zone din Capitală, oamenii au primit avertizări RO-ALERT de vijelie
La 17.10 a intrat în vigoare un cod portocaliu în București:
Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…75 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale care vor acumula peste 20…25 l/mp.
La ora 17 a intrat în vigoare o atenționare de Cod portocaliu valabil până la ora 18.00 și care vizează județele: Ialomița, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița.
Județul Ialomiţa: Fierbinți-Târg, Dridu, Jilavele, Adâncata, Sinești, Maia;
Județul Prahova: Ciorani, Poienarii Burchii, Șirna, Cocorăștii Colț, Sălciile;
Județul Giurgiu: Ulmi, Găiseni, Joița, Săbăreni, Cosoba;
Județul Ilfov: Buftea, Pantelimon, Brănești, Afumați, Mogoșoaia, Găneasa, Dragomirești-Vale, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Corbeanca, Petrăchioaia, Dascălu;
Județul Dâmboviţa: Potlogi, Cornești, Răcari, Crevedia, Cojasca, Lungulețu, Ciocănești, Tărtășești, Finta, Conțești, Niculești, Brezoaele, Poiana, Butimanu, Slobozia Moară, Cornățelu, Bilciurești;
Se vor semnala: Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale.
–––––––––
Astfel, potrivit meteorologilor de la 16:30 până la 17.20 intră în vigoare un cod portocaliu de vijelie puternică, „viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale”.
Localitățile afectate sunt:
Județul Ialomiţa: Rădulești;
Județul Buzău: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Mânzălești, Cozieni, Brăești, Colți, Bozioru;
Județul Prahova: Brazi, Urlați, Valea Călugărească, Bucov, Bărcănești, Puchenii Mari, Poienarii Burchii, Albești-Paleologu, Berceni, Gorgota, Râfov, Drăgănești, Iordăcheanu, Podenii Noi, Tomșani, Dumbrava, Bălțești, Gornet-Cricov, Balta Doamnei, Tinosu, Apostolache, Plopu, Gherghița, Olari;
Județul Ilfov: Periș, Gruiu, Balotești, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Nuci, Grădiștea, Dascălu.
Unele localități din Vaslui sunt de asemenea sub cod galben de averse torențiale până la 17:40
De asemenea în Bacău era în vigoare un cod galben.
Reamintim că ANM a emis un cod galben de furtuni și vijelii valabil marți, de la ora 12, până la ora 21.
Caniculă extremă în cea mai mare parte a țării
Marți, în cea mai mare parte a țării, este în vigoare o atenționare cod roșu de caniculă.
Valul de căldură va continua să se intensifice marți. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Și în Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, valul de căldură va persista, unde este emis un cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Miercuri, codul roșu de caniculă va fi în vigoare în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va fi cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Cum va fi vremea în București
Valul de căldură va fi în continuare intens în Capitală. Marți, vemperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade, iar cea minimă va fi de 21…23 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi senin în prima parte a zilei, însă după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50…60 km/h), grindină, averse și descărcări electrice.
Valul intens de căldură se va menține miercuri, disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade, iar cea minimă va fi de 24…25 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.