Filmele anului 2023: Unde le putem vedea de acasă în streaming, dacă le-am ratat în cinematografe?
Aproape toate filmele mari lansate în 2023 pot fi văzute acum de acasă în streaming, de la lungmetrajele de tip „blockbuster” care și-au confirmat statutul, la unele care promiteau multe dar nu au reușit să îi atragă pe spectatori în cinematografe.
Noutati in streamingFoto: Pavel Muraev / Dreamstime.com
Vremurile când la noi „Ce apare nou în streaming?” însemna aproape exclusiv „Ce apare pe Netflix luna aceasta?” sunt deja o amintire după ce în ultimii doi ani și-au făcut apariția în România HBO Max, Disney+ și SkyShowtime.
Sigur, am avut pentru o perioadă și HBO Go, acel verișor mai sărac al HBO Max care nu avea multe dintre filmele și serialele difuzate în Statele Unite și pe alte piețe unde abonamentul era mai scump. Iar Amazon Prime, care a fost lansat în România în 2016, același an în care a apărut la noi și Netflix, a început să investească abia recent în producții proprii cu buget mare.
Însă odată cu lansarea pe piața autohtonă a SkyShowtime, platforma care difuzează filmele produse de studiourile Paramount și Universal, România s-a aliniat aproape complet cu „lumea bogată” în ceea ce privește oferta de streaming. Cu alte cuvinte, dacă un film a apărut în streaming în Statele Unite, e aproape sigur și pe una din platformele disponibile în România.
Edificator în acest sens e faptul că, date fiind ultimele lansări din luna decembrie, 8 din 10 dintre filmele cu cele mai mari încasări în cinematografe în 2023, plus destul de multe altele apărute anul acesta, pot fi văzute acum de acasă și de către clienții din România.
Sigur, unele dintre ele ar merita văzute întâi în cinematografe, dar faptul că tot mai mulți spectatori preferă să se uite din confortul propriei locuințe la lungmetraje gândite pentru marele ecran e o realitate pe care inclusiv directorii de la Hollywood s-au văzut nevoiți să o admită.
Unde pot fi văzute în streaming filmele „blockbuster” din 2023?
Întrucât anul e pe cale să se încheie și e aproape sigur că nu vom asista la nicio modificare spectaculoasă în clasament, uite lista celor mai vizionate 10 filme în cinematografe în 2023, încasările pe care le-au obținut și platformele de streaming unde le putem vedea, pentru cele care e cazul:
1. Barbie (1.441.818.186 dolari) – în streaming pe HBO Max din 15 decembrie;
2. The Super Mario Bros. Movie (1.361.354.491 dolari) – în streaming pe SkyShowtime din 5 noiembrie;
3. Oppenheimer (952.001.790 dolari) – nu a fost lansat deocamdată în streaming;
4. Guardians of the Galaxy Vol. 3 (845.555.777 dolari) – în streaming pe Disney+ din 2 august;
5. Fast X (704.709.660 dolari) – în streaming pe SkyShowtime din 23 decembrie;
6. Spider-Man: Across the Spider-Verse (690.516.673 dolari) – în streaming pe HBO Max din 22 decembrie și tradus ca Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului;
7. The Little Mermaid (569.626.289 dolari) – în streaming pe Disney+ din 6 septembrie;
8. Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One (567.535.383 dolari) – nu a fost lansat în streaming;
9. Elemental (496.176.105 dolari) – în streaming pe Disney+ din 13 septembrie;
10. Ant-Man and the Wasp: Quantumania (476.071.180 dolari) – în streaming pe Disney+ din 17 mai.
*Deși deocamdată nu au fost lansate în streaming cu titlu gratuit, Oppenheimer și Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One pot fi închiriate (costă 5,99 dolari fiecare) pentru a fi văzute online pe Amazon Prime.
Alte filme mari lansate în 2023 care pot fi văzute acum și de acasă
Evident, filme noi într-un an nu înseamnă doar cele dintr-un clasament „top 10”, iar multe dintre lungmetrajele cu buget mare care au apărut anul acesta și au fost lidere ale box office-ului la momentul lansării lor sunt acum disponibile și pe platformele de streaming.
Uite despre care este vorba, plus alte câteva în care producătorii lor își puneau speranțe mari, dar care mai degrabă au dezamăgit la capitolul vânzări de bilete în cinematografe:
- Transformers: Rise of the Beasts – în streaming pe SkyShowtime din 15 decembrie;
- Meg 2: The Trench – în streaming pe HBO Max din 29 septembrie;
- Indiana Jones and the Dial of Destiny – în streaming pe Disney+ din 15 decembrie;
- The Flash – în streaming pe HBO Max din 25 august;
- The Nun II – în streaming pe HBO Max din 27 octombrie;
- Dungeons & Dragons: Honor Among Thieves – în streaming pe SkyShowtime din 29 septembrie;
- Scream VI – în streaming pe Netflix din 8 iulie;
- Evil Dead Rise – în streaming pe HBO Max din 23 iunie și tradus drept Cartea morților: Posesie demonică;
- Shazam! Fury of the Gods – în streaming pe HBO Max din 23 mai;
- Blue Beetle – în streaming pe HBO Max din 17 noiembrie;
- A Haunting in Venice – în streaming pe Disney+ din 22 noiembrie;
- Haunted Mansion – în streaming pe Disney+ din 4 octombrie;
- Cocaine Bear – în streaming pe SkyShowtime din 24 septembrie;
- The Pope’s Exorcist – în streaming pe HBO Max din 22 octombrie;
- Knock at the Cabin – în streaming pe SkyShowtime din 17 septembrie și tradus drept Cabana de la capătul lumii.
Evident, marea absență din listă e Netflix, singurul său titlu fiind Scream VI, unul licențiat. Dar asta se datorează faptului că Netflix produce filme originale pentru a fi lansate direct în streaming pe platforma sa, și nu în cinematografe.
FOTO Articol: © Pavel Muravev | Dreamstime.com.