Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai probabil în contextul chestionării sugestive din partea mamei”, relatează News.ro.

PolitistiFoto: Facebook / Politia Romana

Toată povestea a apărut în mass media după ce acest caz a fost prezentat de Antena 3, iar zeci de părinți au protestat în fața școlii, unde au mers și secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion și inspectorul general școlar al Capitalei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, marţi, că a fost clasat dosarul deschis după acuzaţiile de viol de la Şcoala Nicolae Titulescu din Sectorul 1 al Capitalei.

  • ”La data de 03.06.2024 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus clasarea cauzei privind infracţiunile de ameninţare şi viol, presupus a fi comise la data de 07.12.2023 asupra unui minor în vârstă de 10 ani, elev al unei şcoli gimnaziale din sectorul 1 Bucureşti. În urma administrării mijloacelor de probă s-a stabilit că faptele cu privire la care a fost efectuată urmărirea penală nu există”, anunţă, marţi, procurorii.

Care sunt probele care au dus la concluzia că nu există fapta violului

Potrivit procurorilor, pentru a ajunge la această concluzie, procurorul a avut în vedere declaraţiile minorului, declaraţiile părinţilor şi ale altor martori, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta şcolii, raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”, raportul de expertiză psihologică, percheziţia informatică, precum şi alte probe.

  • ”În vederea lămuririi împrejurărilor şi cauzelor care au determinat apariţia suspiciunilor de abuz sexual, cercetările au vizat, în mod tangenţial, şi un alt presupus viol săvârşit asupra aceluiaşi minor în împrejurări similare, în luna iunie 2022, când minorul avea 8 ani, faptă sesizată tot de mama minorului şi care a făcut obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care la data de 28.07.2022 s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că există o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea presupusului autor, care avea 11 ani. Din probele administrate a rezultat că presupusa faptă de viol, comisă asupra minorului în luna iunie 2022 la aceeaşi şcoală, nu există în materialitatea sa”, a mai transmis sursa citată.

Procurorii precizează că aceste probe au fost avute în vedere de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care la data de 04.06.2024 a schimbat temeiul soluţiei de clasare din data de 28.07.2022 din ”minoritatea făptuitorului” în ”fapta nu există”.

Suspiciunile de abuz au apărut ca urmare a întrebărilor sugestive ale mamei

  • ”Referitor la modalitatea în care suspiciunile de abuz sexual au fost exprimate şi susţinute de minorul în vârstă de 10 ani, cercetările efectuate în cauză au concluzionat că acestea au apărut cel mai probabil în contextul chestionării sugestive din partea mamei acestuia, pe fondul insuficientei dezvoltări cognitive şi de limbaj a minorului şi al abordării hiperprotective de către părinţi a relaţiei cu copilul”, au mai transmis procurorii.

Cercetările au pornit după ce mama unui elev de la Şcoala Nicolae Titulescu din Bucureşti a acuzat că ar fi fost violat de două ori, în toaletă.

Directoarea unităţii, acuzată că a muşamalizat situaţia, a demisionat.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în luna martie, că ”nu o să rămână piatră pe piatră acolo, dacă se confirmă că directoarea a ascuns”.

Ce a povestit mama când a făcut acuzațiile

Mama băiatului care ar fi fost violat a povestit, în luna martie, cum a aflat de agresiune, acuzând că directoarea școlii nu a luat nicio măsură atunci când a sesizat-o.

  • „În anul 2022, copilul meu a fost abuzat în toaleta școlii. Noi am aflat prea târziu.
  • Într-o joi seară am văzut comportamentul copilului, am sunat-o pe psiholoaga copilului.
  • Am aflat totul prin joacă, ne-a povestit cum băiatul s-a dus după școală, înainte de after school, la toaletă și a intrat peste el un băiețel, i-a zis să tacă din gură. Restul vă închipuiți ce s-a făcut.
  • A doua zi am venit la doamna directoare și i-am zis și dânsa a zis că e data de 10 iunie și că e vacanță și că de ce nu am venit imediat.
  • Noi am aflat la trei săptămâni după ce s-a întâmplat. M-am dus la Poliție.
  • Doamna directoare nu a sunat poliția. Noi am sunat poliția de acasă.
  • Doamna directoare, când am venit în septembrie să cer o hârtie dacă s-a făcut o anchetă, dânsa mi-a zis că nu s-a făcut o anchetă. Agresorul este clasa a opta. Copilul meu e clasa a doua acum”, a declarat mama copilului, conform imaginilor difuzate de Digi 24.

Citește și:

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *