Dobânzile aberante ale IFN-urilor au devenit istorie!
Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat joi că dobânzile aberante ale IFN-urilor au devenit istorie, după ce CCR a respins contestaţia USR. El arată că în cazul creditelor de consum in valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului, incluzand aici si orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită.
”S-a sfârşit calvarul. Dobânzile aberante ale IFN-urilor au devenit istorie! CCR a respins contestaţia USR”, a scris senatorul PSD pe Facebook.
Daniel Zamfir precizează că în cazul creditelor de consum in valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului, incluzand aici si orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită.
”În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului, incluzand orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silita. În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului, incluzand aici si orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită”, spune senatorul.
El mai afirmă că, dacă nivelul DAE este mai ridicat decât plafoanele stabilite la art. 4-6, acest nivel va fi redus, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.
”În cazul creditelor de consum acordate de IFN in valoare maxima de 15.000 de lei, valoarea totala platibilă de catre consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului. În situaţia depăşirii plafoanelor prevăzute consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să efectueze în scris în termen de 45 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare”, mai spune senatorul.
Potrivit lui Zamfir, propunerea de revizuire a contractului va conţine reducerea sau ştergerea parţială a unor obligaţii ale consumatorului, reeşalonarea sau refinanţarea acestora ori, după caz, darea în plată a imobilului ipotecat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare.