Dispare un tip de pensie, începând cu 1 septembrie

Dispare un tip de pensie, începând cu 1 septembrie

Românii așteaptă cu entuziasm recalcularea pensiilor, proces în urma căruia ar putea primi mai mulți bani la pensie, iar una dintre schimbările din noua lege se referă la tipurile de pensii care se vor acorda de la 1 septembrie.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat la Antena 3 CNN care sunt tipurile de pensii care se vor mai acorda după implementarea noii legi a pensiilor.

Potrivit ministrului, tipurile de pensie sunt: pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate, pensia anticipată și pensia de urmaș.

Se poate observa că, potrivit noii legi a pensiilor, vor exista doar patru categorii de pensii, și nu cinci, așa cum este în acest moment. Cu alte cuvinte, dispare o categorie de pensie. Mai exact, pensia anticipată fără penalizări.

Prin urmare, ieșirea mai devreme la pensie fără penalizări mai este posibilă doar până la 31 august 2024.

Autoritățile în domeniu insistă asupra faptului că românii nu au de ce să își facă griji, deoarece, chiar dacă nu vor primi bani în plus la pensie, totuși veniturile nu vor scădea, indiferent de cuantumului rezultat în urma recalculării.

 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *