Discurs delirant al unui lider de partid din Ungaria: Ucraina a fost cumpărată de BlackRock / Dacă pierde războiul, vom cere Transcarpatia
László Toroczkai, președintele și liderul grupului parlamentar al partidului de extrema dreaptă Mi Hazánk (Mișcarea Patriei Mamă) din Ungaria a avut la congresul anual al formațiunii un discurs anti-UE și globalizare, a susținut că Ucraina a fost cumpărată de cel mai mare fond de investiții din lume și a spus că – dacă aceasta va pierde războiul – țara sa va avea pretenția să primească regiunea Transcarpatia, potrivit Index.hu.
László Toroczkai, liderul partidului ungar Mi HazankFoto: Peter Kohalmi / AFP / Profimedia
Într-un discurs furibund, el a spus că partidul său trebuie să găsească parteneri pentru a lupta contra globalismului, adică a celor care vor să preia puterea în Ungaria, dar și în Uniunea Europeană.
„Și când vom câștiga, sarcina noastră este foarte simplă: trebuie să decidem ce să facem cu această Uniune Europeană. a spus el, adăugând că fie UE va continua să funcționeze ca o federație de state suverane, fie va fi desființată, lăsând cooperarea viitoare pe seama acordurilor bilaterale.
Globaliștii sunt internaționaliști. Ei pot fi înfrânți doar prin cooperare internațională, a declarat László Toroczkai, adăugând că „nu avem nevoie de un stat european unit condus de oameni cu bani, globaliști”.
Ucraina a fost cumpărată de BlackRock
Toroczkai a continuat cu o tiradă contra unor forțe care doresc ca țările UE să nu aibă autodeterminare, susținând că acestea au finanțatori internaționali care fac ca activitățile lui George Soros să pară niște mărunțișuri
Politicianul ungar de extremă-dreapta a afirmat apoi că acestea au provocat războiul din Ucraina, unul care distruge Europa și devastează economia continentului, în timp ce „Ucraina a fost cumpărată de BlackRock”, cel mai mare fond de investiții din lume, care are active de circa 10.000 de miliarde de dolari.
La congresul Mi Hazánk au participat reprezentanți ai mai multor partide de extremă dreaptă din Europa, precum AfD (Germania) și Forumul pentru Democrație (Olanda).
Dacă pierde războiul, vom cere Transcarpatia
Încetarea imediată a focului, pace și o soluționare negociată – așa a rezumat László Toroczkai modul în care cere încetarea conflictului din Ucraina.
El a mai spus că, dacă războiul va duce la sfârșitul statalității Ucrainei, partidul său, Mi Hazánk va solicita ca Ungaria să „aibă pretenții asupra (regiunii ucrainene) Transcarpatia”.
„Dacă acest război se termină cu pierderea statalității Ucrainei, pentru că și asta este în cărți, atunci, ca singurul partid maghiar care adoptă această poziție, dați-mi voie să semnalez că revendicăm Transcarpatia”, a spus el, stârnind aplauze din partea audienței.
Viktor Orban sprijină intergritatea teritorială a Ucrainei
Într-un interviu acordat în decembrie la radioul public, premierul ungar Viktor Orban și-a exprimat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, notează Reuters.
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto urmează să se întâlnească luni, în vestul Ucrainei, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, și cu premierul Denys Shmyhal, pentru a pregăti terenul pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două țări.
Budapesta a intrat în conflict cu Kievul din cauza a ceea ce consideră a fi limitări ale drepturilor celor aproximativ 150.000 de etnici maghiari de a-și folosi limba maternă.
Luna trecută, toate statele Uniunii Europene, cu excepția Ungariei, care este și membră a NATO, au fost de acord să înceapă negocierile de aderare la UE cu Ucraina. Liderii blocului au trecut peste opoziția lui Orban, făcându-l să părăsească sala atunci când a fost luată decizia.
Însă liderii europeni nu au reușit să învingă rezistența acestuia față de restructurarea bugetului UE pentru a direcționa 50 de miliarde de euro către Kiev și este de așteptat să revină asupra acestei probleme la summitul de urgență care va avea loc joia viitoare.