„Din ce zic rușii, m-au ucis deja de două ori. Din fericire, nu au fost morți foarte grave”: Povestea unui voluntar francez de pe frontul din Ucraina
„Din ce zic rușii, am murit deja de două ori”, a spus pentru AFP Franck, un bărbat cu o barbă generoasă și un zâmbet sarcastic pe buze. „Din fericire, nu au fost morți foarte grave, pentru că am înviat după aceea”, a glumit acest combatant din Legiunea Internațională Ucraineană, într-un interviu pentru France Presse.
Clădire civilă din Harkov lovită de ruși în noaptea de 16 spre 17 ianuarieFoto: SERGEY BOBOK / AFP / Profimedia
Bărbatul robust în vârstă de 50 de ani a acceptat să-și spună povestea prin Skype, de pe linia frontului, dar a preferat să nu-și dea numele de familie.
El este unul dintre presupușii „mercenari” francezi uciși, potrivit Moscovei, într-o lovitură în noaptea de 16 spre 17 ianuarie la Harkov, în nord-estul Ucrainei.
În cadrul unei operațiuni de comunicare de amploare, Ministerul rus al Apărării a afirmat că a „eliminat” aproximativ șaizeci de combatanți, „majoritatea cetățeni francezi”, și a rănit alți 20 de combatanți.
La rândul său, Franța a „identificat o manevră coordonată a Rusiei” pentru a răspândi informații false care să implice Parisul, într-un moment în care acesta din urmă își intensifică sprijinul față de Ucraina.
Mai multe liste, printre care una care pretindea că dezvăluie identitatea a circa treizeci de „mercenari francezi morți”, au fost retransmise masiv pe canalele Telegram și de activiștii pro-Kremlin.
Povestea lui Franck, voluntarul francez de pe frontul din Ucraina
Acestea îl menționează pe Franck, care în toamna anului 2022 fusese deja declarat mort de către un organ de presă rus.
„Îmi pierdusem camera Go-pro într-un șanț în regiunea Zaporojie (sud)”, povestește el. Ei au folosit imaginile mele, amestecate cu cele ale unor cadavre, pentru a spune că întregul meu grup era mort”.
AFP a reușit, de asemenea, să localizeze și să intervieveze alți doi francezi aflați pe aceste liste. Toți trei denunță o „propagandă falsă”, menită să „discrediteze” angajamentul lor ca voluntari alături de forțele armate ucrainene.
Acești foști militari francezi, dintre care niciunul nu se afla la Harkov în momentul atacului, resping cu fermitate calificativul de „mercenar”.
Pe listă sunt voluntari care s-au întors demult în Franța
Béranger Minaud, care a dat declarații sub numele său real și pe care AFP l-a întâlnit pe 25 ianuarie la Aix-les-Bains, la poalele Alpilor francezi, spune că a părăsit Ucraina în septembrie 2023, după ce a fost rănit în luptă.
„Pentru mine, este total imposibil ca 50 de combatanți francezi să se afle în același loc și în același timp în Ucraina”, spune acest fost șofer de pentru firme de curierat în vârstă de 45 de ani, care s-a implicat mai întâi în acțiuni umanitare înainte de a lua arma în mână pentru a „opri masacrele” de civili.
„Mi-e greu să cred că suntem mai mult de 50 de persoane în acest moment. Iar cei pe care îi cunosc sunt toți împrăștiați în unități peste tot”, afirmă acest bărbat subțirel, cu cioc, arătându-și pașaportul francez și livretul militar ucrainean.
Surse de securitate franceze estimează că numărul voluntarilor francezi în Ucraina se ridică la aproximativ o sută.
„Mai sunt și alți băieți pe această listă pe care îi cunosc, au fost în trecut în Ucraina, dar s-au întors în Franța cu ceva timp în urmă”, a adăugat un bărbat care este cunoscut cu numele de Sly, în vârstă de 43 de ani.
Contactat prin WhatsApp, el spune că în prezent luptă „în sudul Ucrainei”.
Potrivit lui Franck, care a luat legătura cu persoane din Harkov (Donbas), unde activează ca „lunetist”, „bombardamentele din acea noapte nu au lovit nicio clădire militară, ci infrastructuri civile, 19 civili au fost răniți, dar asta e tot”.
Această cifră este apropiată de cea oferită de autoritățile locale, care au raportat 17 civili răniți pe 17 ianuarie.
Rușii au trecut pe lista morților un „Air Jordan”
Unele dintre identitățile prezentate sunt, de asemenea, false, subliniază surse diplomatice și militare franceze, una dintre acestea afirmând că anumite liste „generate de Chat GPT” au produs nume fanteziste.
De exemplu, ar fi fost ucis de către ruși inclusiv un „Air Jordan”, născut în 1986.
“Folosind informații verificate privind prezența unor cetățeni francezi în Ucraina, (…) ei amestecă realul cu falsul”, a spus sursa AFP.
Xavier Tytelman, consultant și redactor-șef al revistei Air et Cosmos, care este în contact regulat cu membrii francezi ai Legiunii Internaționale Ucrainene, susține că a contactat o duzină dintre cei trecuți pe aceste liste, „toți fiind foarte în viață”.
Franța nu neagă prezența unora dintre cetățenii săi în rândurile armatei ucrainene, dar respinge insinuarea rusă potrivit căreia ar fi implicată în recrutarea lor.
Cuvântul „mercenar” ales de Moscova nu este lipsit de importanță. Interzis de legislația franceză, mercenariatul – actul de a lupta în străinătate în schimbul unei plăți – este pedepsit cu 5 ani de închisoare. Acest termen este, de asemenea, cel folosit de Franța pentru a denunța activitățile grupului paramilitar rus Wagner, acuzat de ani de zile de Paris de jafuri și crime de război în Africa.