Dezechilibrul dintre flancul de Nord-Est şi cel de Sud-Est al NATO, o problemă foarte serioasă
Preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, general-locotenent în rezervă Virgil Bălăceanu, a susţinut vineri, la o masă rotundă la Academia Forţelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, că este “o problemă foarte serioasă” dezechilibrul dintre flancul de Nord-Est şi cel de Sud-Est al Alianţei.
“Tema generală a fost legată de adaptarea şi transformarea în NATO, însă pentru un înţeles comun, aş spune că tema dezbătută a reprezentat-o războiul, fără doar şi poate, războiul din Ucraina, NATO, România şi, de ce nu, şi Academia Forţelor Terestre. Am susţinut în intervenţia mea că nu trebuie să vorbim de flancul de Est, ci de cele două flancuri, flancul de Nord-Est şi de Sud-Est şi s-a agreat, de către cei care au participat la dezbatere, că există încă un dezechilibru între cele două flancuri. Iată o problemă foarte serioasă pe care am discutat-o, s-a discutat extrem de bine, de practic, am avut participanţi inclusiv de la Corpul Multinaţional, al cărui comandament este în Sibiu, deci nu am fost numai cei în rezervă şi retragere, au fost şi cei în activitate, a fost un dialog cu cadrele didactice civile şi militare din cadrul Departamentului de Ştiinţe Militare, am căutat să abordăm problemele cât mai detaliat, plecând de la ideea unor consecinţe pe care le are războiul din Ucraina asupra transformării NATO”, a declarat Virgil Bălăceanu, pentru AGERPRES.
Acesta a explicat că la masa rotundă de la Academia Militară din Sibiu s-a discutat şi despre cât de pregătite sunt NATO şi România pentru apărare.
“Am încercat să răspundem, cât de pregătit este NATO pentru postura de apărare şi descurajare, cum se reflectă o asemenea postură de apărare şi descurajare în cazul României, că până la urmă, problematica este legată de garanţiile de apărare şi securitate ale României, de modul în care România se pregăteşte la nivel naţional pentru abordarea unei asemenea posturi. Am discutat inclusiv despre procesul de învăţământ în academie şi adaptarea acestui proces de învăţământ la cerinţele noului tip de război, noul tip de război care vine, e un paradox, din războaiele anterioare, pentru că acum, iată surprinzător, trebuie să reînvăţăm războiul de poziţie care înseamnă lucrări de fortificaţii, lucrări genistice, trebuie să învăţăm războiul mecanizat, concomitent cu înalta tehnologie, dacă ne referim cel puţin la războiul dronelor”, a arătat Virgil Bălăceanu.
Gl. lt. rz. dr. Virgi Bălăceanu este preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei. Acesta şi alţi ofiţeri şi generali din domenii diferite au participat vineri, la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu, la masa rotundă cu tema “NATO – Nevoia de adaptare şi transformare a organizaţiei”.
Implicaţiile generate de escaladarea războiului din Ucraina, provocările în apărarea şi securitatea flancului estic al NATO, necesitatea actualizării strategiilor de securitate ale NATO şi aspectele privind ducerea acţiunilor militare din Ucraina, au fost câteva dintre subiectele dezbătute în cadrul meseri rotunde de la Academia Militară din Sibiu, potrivit anunţului publicat pe pagina de Facebook a AFT Sibiu.