„Dacă vă înrolați acum, fiți pregătiți să muriți”. Putin a schimbat regulile jocului: Pușcăriașii nu mai sunt grațiați după șase luni pe front
În încercarea de a îngroșa rândurile forțele sale pe frontul din Ucraina, Rusia a început recrutarea în masă a prizonierilor în vara anului 2022. Evgheni Prigojin, șeful grupului militar privat Wagner, mergea în coloniile penale pentru a-i lua să lupte pe front, promițându-le că se vor întoarce acasă după șase luni pe câmpul de luptă, un cazier curat și grațierea. Armata rusă a preluat modelul în urmă cu un an, dar Moscova a schimbat regulile jocului, dezvăluie BBC.
Soldat rus in transeeFoto: Evgeny Biyatov / Sputnik / Profimedia Images
De acum încolo, infractorii se vor confrunta cu condiții mai dure și, în loc să se întoarcă acasă după șase luni, trebuie să lupte până la sfârșitul războiului.
„Dacă vă înrolați acum, fiți pregătiți să muriți”, scrie un bărbat pe nume Serghei într-o cameră de chat pentru foștii prizonieri ruși care luptă în Ucraina.
Bărbatul spune că din octombrie face parte dintr-un nou tip de unitate militară cu numele „Storm V”, la care sunt repartizați acum condamnații.
Dacă înainte un fost pușcăriaș putea merge acasă după șase luni de luptă, „acum, trebuie să reziști până la sfârșitul războiului”, spune el.
Trupele Storm V luptă în prezent de-a lungul liniei frontului, din Zaporojie, în sudul Ucrainei, până la Bahmut, în est.
Înainte de a muri într-un accident de avion în luna august, Prigojin a declarat că aproape 50.000 de prizonieri ruși au fost trimiși pe linia frontului, notează BBC.
Mii dintre acești prizonieri au murit, dar alții, inclusiv zeci de infractori condamnați pentru crime violente, s-au întors acasă, unii dintre ei ajungând să recidiveze și chiar să comită crime.
Contractul „va fi prelungit automat”
Armata rusă a preluat sistemul pus la punct de Prigojin în februarie 2023, oferind inițial aceleași stimulente. Dar acestea erau niște privilegii care i-au înfuriat pe soldații contractuali.
Acum, noile condiții pentru prizonieri corectează sunt mult mai stricte.
Soția unui condamnat care a semnat un contract cu Ministerul rus al Apărării spune că acordul este valabil un an, nu șase luni, așa cum a fost în cazul altor prizonieri, în trecut. Iar atunci când acesta va expira, nu va primi o grațiere și nu va putea să se întoarcă imediat acasă, deoarece contractul „va fi prelungit automat”.
Postările de pe rețelele de socializare ale altor ruși ale căror rude servesc în unitățile Storm V indică faptul că și ei vor trebui să rămână pe linia întâi până la sfârșitul a ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială”.
Pregătirea celor care ajung în Storm V este foarte slabă, cei mai mulți sunt antrenați într-un poligon timp de 10 zile înainte de a fi trimiși pe front.
„Șansele tale de supraviețuire sunt de aproximativ 25%”
„Șansele tale de supraviețuire sunt de aproximativ 25%. Sunt soldat de cinci luni. Din plutonul nostru de aproximativ 100 de oameni, doar 38 mai sunt în viață”, a spus un bărbat.
Mulți dintre cei care supraviețuiesc ajung prizonieri de război, fiind interogați de armata ucraineană.
Un rus capturat a declarat că luptătorii Storm V sunt adesea trimiși în „asalturi inutile” din care se întorc doar câțiva indivizi. El a spus că, dacă refuză să plece, sunt băgați într-o groapă în pământ și nu li se dă mâncare.
Într-o cameră de chat, Serghei discută despre soarta condamnaților ruși ca el care încă mai luptă în unitățile Storm V.
„Norocul nu va fi de ajuns”, scrie el, vorbind despre șansele sale de supraviețuire pe linia întâi.
„Știu deja că nu voi supraviețui”, spune el.