Cum să ne comportăm în vacanțe când localnicii ne strigă „Turiștilor, plecați acasă”? 15 sfaturi de la călători cu experiență
„Când vizitez țările arabe, elimin din bagaj pantalonii scurți sau fustele care nu acoperă genunchii”, spune Aurelia Teslaru (Aura Călătorește), care este una dintre regulile pe care le respectă atunci când călătorește. Într-o lume în care, pe de o parte ești primit cu ospitalitate, pe de altă parte ți se strigă „go home!”, este important să ținem seama de anumite reguli atunci când plecăm în vacanță.
Deși poate nu-și doresc acest lucru, turiștii schimbă inevitabil viața localnicilor din țările unde călătoresc. Acest impact este resimțit, fie că vorbim de România, care e pe poziția 71 în lume în ceea ce privește numărul turiștilor raportat la populația țării, fie de Franța, aflată pe primul loc, cu peste 100 de milioane de turiști.
Localnicii se pot plânge de aglomerația cauzată de turismul de masă, de prețurile care cresc, de poluarea și gunoaiele lăsate în urmă de vizitatori sau chiar de modul ofensator de comportament al acestora.
„Tourists go home” este unul dintre mesajele populare pe care le vei vedea în acest an în orașe precum Barcelona sau Malaga. Recent, pe o plajă din Mallorca, un grup de protestatari spanioli au țipat la vizitatori să plece acasă.
În Italia, directorul Galleria dell’Accademia a declarat că „turiștii au transformat Florența într-o prostituată”, în timp ce localnicii din Berlin sunt supărați că nu-și mai permit să trăiască în oraș din cauza lor. Veneția, un alt orășel care se confruntă cu supra-populare încearcă în mod constant să găsească un echilibru între rezidenți și turiști, ba chiar a impus un proiect pilot, unde vizitatorii sunt taxați cu 5 euro pentru a intra în oraș.
În Portugalia, Lisabona, parte din localnici au inițiat campania „We Hate Tourism”, care le promite turiștilor o experiență autentică (cum ar fi să ia prânzul în casele lor), nu doar să vadă orașul prin turismul de masă.
Dar ce ar trebui să facem noi, turiștii, ca să fim niște oaspeți mai buni? Am întrebat mai mulți călători și influenceri din turism și iată ce răspunsuri ne-au dat.
„Orice gest mic pe care îl facem azi contează mâine”
E important să înțelegem și să acceptăm cultura unei țări – „Am o vorbă, sau un fel de „crez”, pe care îl voi exprima sub forma unei metafore – când te duci să vezi țara Regelui, du-te și cu daruri la Rege. E bine să ne gândim la fiecare loc nou pe care-l vedem sau îl vizităm, drept un loc aparte, unde ne-am dorit să ajungem, cu bune și cu rele. Cum aducem noi, ca turiști, așa numitele „daruri?” Prin faptul că acceptăm și înțelegem cultura unei țări, fix așa cum este ea, în timp ce mâncăm cot la cot din mâncarea localnicilor, le înțelegem stilul de viață și le respectăm cultura”, spune antreprenorul în turism Răzvan Pascu.
În vacanțe, spune Pascu, nu avem obiectivul de a-i schimba pe localnici și de a-i adaptat „stilului nostru”, ci de a-i vedea așa cum trăiesc, în mod natural.
„Cunoașterea obiceiurilor, tradițiilor și istoriei locului ne va ajuta să ne integrăm mai bine și să avem experiență autentică. Este bine să fim deschiși la experiențe noi: să încercăm gastronomia locală, să participăm la evenimente culturale și să explorăm locuri mai puțin cunoscute”, adaugă și consultantul în turism, Traian Bădulescu.
Lucrurile mici contează – Sebastian Secan și Laura Vereha, autorii site-ului „Călător în bascheți”, au lansat în 2023 campania „Călătorește cu inima”, cu scopul de a promova turismul sustenabil și responsabil, dar și pentru a trage un semnal de alarmă.
„Avem de multe ori impresia că nu mai putem schimba nimic. Avem atâtea locuri frumoase în România, pe care le-am arătat în ultimii ani comunității noastre, dar din păcate și locuri care sunt sufocate de gunoaie. A fi un turist mai bun înseamnă să călătorim cu respect și responsabilitate față de locurile pe care le vizităm. Orice gest mic pe care îl facem azi, contează mâine, pentru că trebuie să ne protejăm locurile frumoase pe care le avem atât pentru noi, cât și pentru generațiile care vin”, zic ei.
Respectul față de mediul înconjurător – Indiferent dacă alegi o vacanță pentru odihnă sau relaxare sau una în care vrei să vizitezi și să cunoști oameni și locuri noi, e necesară o viziune de ansamblu.
„Avem nevoie de educație turistică. Trebuie, înainte de toate, să respectăm mediul înconjurător, așa cum ar trebui să o facem și acasă. Nu lăsăm gunoaie în urma noastră și evităm să perturbăm flora și fauna locală. Este important să fim conștienți de impactul noastru asupra ecosistemului”, explică Traian Bădulescu.
Sebastian Secan și Laura Vereha vorbesc și ei despre impactul pe care-l avem asupra mediului:
„Încurajăm ori de câte ori putem reducerea deșeurilor, folosirea recipientelor reutilizabile, respectarea regulilor parcurilor naționale sau zonelor protejate. De fiecare dată când mergem într-o drumeție, ne asigurăm că nu lăsăm nimic în urmă. De exemplu, ce nu lipsește niciodată din bagajul nostru sunt două recipiente termos reutilizabile. Ne ajută să evităm, cât putem, utilizarea sticlelor de plastic de unică folosință. Este un gest mic, dar important, după părerea noastră, pentru protejarea mediului.”
„Când vizitez lumea arabă, elimin din bagaj pantalonii scurți sau fustele care nu acoperă genunchii”
Adaptarea la cultura locală – Aurelia Teslaru, cunoscută ca Aura Călătorește, subliniază importanța adaptării la cultura locală.
„Spre exemplu, de fiecare dată când vizitez țări din lumea arabă, elim din bagaj pantalonii scurți, bluzele cu bretele sau fustele care nu acoperă genunchii. Am mereu grijă la mine să iau o eșarfă, pe care să o pot pune pe cap, dacă vizitez moschei. Genul ăsta de experiențe culturale îmi fac vacanța mai frumoasă.”
Curiozitatea contează – Dana Constantin de la Travelista, călătorește de 24 de ani în doi, iar de 13 ani, alături de copii.
„Curiozitatea reprezintă una dintre trăsăturile cele mai benefice pe care le poate avea cineva, dar nu e lipsită de responsabilități. A lăsa în urma ta doar pași nu e doar o expresie, ci o realitate pe care trebuie să ți-o asumi când călătorești.
Nu arunca gunoaie, dar nu culege nici flori protejate, nu hrăni animalele sălbatice și poate chiar poți strânge din gunoaiele aruncate acolo unde nu este cazul. Fii respectuos cu natura din jurul tău. O pungă în propriul rucsac poate aduna până la primul tomberon gunoaie găsite pe traseu, iar un clește de adunat gunoaie în portbagajul propriei mașini poate face minuni într-un road trip.”
„Din păcate, în România se practică foarte mult turismul de o zi”
Turismul sustenabil și avantajele lui – Radu Fusea, CEO Travlocals, crede că nu e ok să lăsăm ca turiști în urma noastră doar poluare, fără să ajutăm cu nimic comunitățile locale. El crede că ar fi bine să ne îndreptăm către turismul sustenabil, adică un gen de turism axat pe experiență locală, consumată în tihnă, departe de locurile comerciale și ultra aglomerate.
„Din păcate, în România se practică foarte mult turismul de o zi, care aglomerează căile de acces, poluează mult, iar comunitățile din zonele vizitate nu au niciun beneficiu, pentru că sumele cheltuite de turiști aici sunt minime. Dacă în urmă 10-15 ani puneam acest fenomen pe baza situației materiale, cred că România a depășit acea etapă”, adaugă el.
România este ofertantă în ceea ce privește experiențele memorabile în strânsă legătură cu specificul local, care te fac să descoperi povești, culturi, gastronomii sau destinații de care nu ai auzit vreodată”, încheie Fusea.
„În Vietnam am luat masa în sufrageria unui cuplu”
Respectul față de regulile și legile locale – „E important să avem în vedere astfel de lucruri, de la semnele și regulile de circulație, la comportamentul în spațiile publice și la orice alte cutume și norme specifice zonei”, punctează Traian Bădulescu.
Susține economia locală – „Îmi place să interacționez cu localnicii și să susțin economia locală. Mănânc în restaurante locale, de fiecare dată când am ocazia. Îmi aduc aminte că în Hoi An, Vietnam, am luat masa la un mic restaurant care se afla în sufrageria unui cuplu vietnamez. Doamna ne gătea, iar soțul se uita la televizor, de pe canapea, la câțiva metri de noi. Niciunul dintre ei nu știa engleza, dar ne-am înțeles foarte bine prin semne”, mărturisește Aurelia Teslaru.
Bădulescu spune că putem spriji comunitățile prin turism responsabil, iar o altă idee poate fi cumpărarea de suveniruri de la micii comercianți.
„Comunitatea va aprecia mai mult un turist care alege minimum o noapte de cazare la destinația aleasă. Este de înțeles de ce Veneția a introdus taxa de 5 euro pentru cei care aleg să vadă orașul pentru câteva ore, nu înnoptează aici și, poate, nu consumă nici măcar o cafea, ci doar aleg să facă fotografii pentru social media”, încheie el.
Răzvan Pascu completează: „Vă încurajez să cumpărați de la localnicii unei țări tot ceea ce au ei mai bun de oferit din producția locală a țării, și să îi faceți să se simtă speciali, apreciați. La asta cred că se rezumă bunătatea – la fi printre oameni, lângă oameni, cu oameni, fix așa cum sunt ei, cu obiceiurile, cultura și mentalitatea lor.”
„Nu mergeți la Capătul Lumii să căutați restaurante tot cu ceafă de porc și cartofi prăjiți”
Încearcă bucătăria locală – Sebastian și Laura de la „Călător în bascheți” susțin că de fiecare dată când ajung într-un loc nou, primul lucru pe care-l fac este să încerce mâncarea tradițională, preparată cu ingrediente autentice.
„În România, ne plac mult punctele gastronomice și le găsim aproape în fiecare județ. Sunt mici afaceri de familie, unde încă te mai poți bucura de gustul copilăriei și prețuri corecte. În Corfu, Grecia, am ales să mâncăm la un restaurant deloc turistic, care nu arăta grozav ca design, dar unde peștele ajungea în farfurie direct din bărcile aflate la câțiva metri distanță. Este o experiență autentică și un mod de a susține economia locală.”
Același lucru îl precizează și Răzvan Pascu: „nu mergeți la Capătul Lumii să căutați restaurante tot cu ceafă de porc și cartofi prăjiți, ci încercați mâncarea locală și bucurați-vă de diversitate.”
Respectul e important atât pentru localnici, cât și pentru ceilalți turiști – „Nu fă gălăgie în cartiere rezidențiale, chiar dacă ești în vacanță și te culci târziu. Bucură-te că înveți din exotismul și diferențele de cultură față de țările îndepărtate, dar nu poza agresiv gospodăriile și casele oamenilor. Nu poza copii care nu au vârsta necesară și nu-și pot da acordul. Studiază regulile, cutumele și obiceiurile locurilor în care mergi și respectă-le și adaptează-te pe cât posibil”, spune Dana Constantin.
„Travelista” vorbește și despre respectul față de ceilalți turiști. „Nu vorbi tare, nu asculta muzică la maximum și nu fuma în mulțimi. Sunt reguli simple, dar de câte ori nu sunt încălcate, mai ales în locurile turistice? Nu te înghesui în alți turiști, nu deranja pe cineva care face rapid o poză, dar nici nu sta cu orele în fața unui monument, pentru o ședință foto prelungită.”
Modul în care alegi cazarea – „Aura Călătorește” alege, ori de câte ori are ocazia, guesthouse-uri. „Genul ăsta de cazări sunt administrate de localnici și, în mare parte din cazuri, se află chiar în curtea lor, într-o clădire separată de casa în care locuiesc. Atunci când e cazezi la localnici ai șansa să afli mai multe despre traiul lor zilnic, dar așa susții și afacerile locale. Tot în Vietnam, am stat la o familie care într-o seară ne-a invitat la cină. Am gustat tot soiul de preparate și am vorbit despre România. Genul ăsta de experiențe autentice valorează cât 100 de nopți la un resort de cinci stele.”
Diversitatea lumii și înțelegerea ei – „Când ajung cu turiștii în America de Sud, spre exemplu, după ce vedem atracțiile frumoase și țările faimoase de aici, vizităm și acele colțuri mai puțin wow, cum ar fi favelele sau cartierele marginalizate, pentru a înțelege cum trăiesc oamenii obișnuiți. În Zanzibar, luăm contact cu triburile de masai care trăiesc acolo și duc o viață extrem de modestă. Nu mergem doar să ne cazăm la hoteluri de cinci stele. Iar în Japonia, încerc să le explic turiștilor de ce japonezii sunt așa cum sunt și ce legătură are asta inclusiv cu istoria ultimilor 400 de ani, pentru a înlătura stereotipuri de genul – niște roboței sau foarte lenți și înceți”, spune Răzvan Pascu.
„Oamenii se îngrămădesc să facă cât mai multe poze și uită să trăiască momentul”
Trăiește momentul – Sebastian și Laura cred că este important să ne bucurăm cu adevărat de destinațiile pe care le vizităm. „Adesea, oamenii se îngrămădesc să facă cât mai multe poze și uită să trăiască momentul. Încercăm să ne concentrăm cât putem de mult pe experiența directă – să admirăm peisajele, să interacționăm cu localnicii și să ne bucurăm de fiecare clipă”, spun ei.
Același lucru îl precizează și „Travelista”: „E important să te simți bine, așa fă-ți un pic temele – studiază vremea și cele mai bune perioade pentru locul ales, caută din timp atracții și locuri care te interesează și află dacă poți rezerva bilete din timp, pentru a nu sta la cozi, caută cazare și oferte de transport cât mai devreme, pentru a prinde prețuri accesibile.”
„Mi-am propus să evit grădinile zoologice sau locurile unde elefanții sunt folosiți strict pentru divertisment”
Ține cont de animalele sălbatice – Aura Călătorește ne încurajează să ne informăm foarte bine înainte de a face orice activități care implică interacțiunea cu animalele sălbatice.
„Spre exemplu, majoritatea elefanților din țările asiatice sunt maltratați pentru a fi dresați să facă acrobații. Plus de asta, este foarte dăunător pentru ei să care oameni pe spate. Pentru câteva minute în care interacționăm cu astfel de animale, ele suferă ani întregi de chinuri și abuzuri. Mi-am propus să evit grădinile zoologice sau așa zisele sanctuare unde delfinii sunt ținuți în captivitate sau elefanții sunt folosiți strict pentru divertisment”.
Nu uita de „acasă” – „Pentru a învăța cât mai mult din lumea asta mare și frumoasă, este bine să ai o bază de acasă, să știi la ce te raportezi sau cu ce compari culturi noi și exotice pe care le întâlnești în cale. Nu merge unde este foarte aglomerat și nici nu repeta ani la rând același loc de vacanță. Un pic de variațiune este binevenită! Spre exemplu, în loc de eterna Valea Prahovei poți alege spectaculoșii munți Măcin din Dobrogea sau în loc de Mamaia sau Eforie Nord, alege mai puțin populara Eforie Sud – s-ar putea să ai parte de experiențe faine!”, mai spune Dana Constantin de la Travelista.