Cere rapid demisia prefectului PSD
Iulian Dumitrescu (PNL), suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova după ce a fost inculpat pentru corupţie, cere demiterea din funcţie a prefectului judeţului Prahova, Emil Drăgănescu (PSD), pe care îl acuză că ”într-un mod total mincinos şi alarmist” a avansat ideea conform căreia prăbuşirea străzii 23 August din oraşul Slănic ar avea legătură cu introducerea unei reţele de alimentare cu gaze în oraş. Ieşirea lui Dumitrescu are loc în condiţiile în care marţi au fost făcute publice concluziile unui raport care arată că strada s-a prăbuşit ca urmare a acumulării unor ape în subteran.
”În contextul raportului de expertiză tehnică elaborat de Departamentul de Geotehnică şi Fundaţii din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, este evident faptul că lucrările de extindere a reţelei de alimentare cu gaze naturale pe Valea Slănicului nu au absolut nicio legătură cu surpările care au avut loc în centrul localităţii Slănic. Având în vedere că, într-un mod total mincinos şi alarmist, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a indicat o legătură cauzală, înaintea raportului de expertiză tehnică, acesta trebuie să plece din funcţie sau să fie demis de către premier”, susţine, într-un comunicat, PNL Prahova, organizaţie condusă de Iulian Dumitrescu.
PNL avansează ideea conform căreia ”clanul Cosma (referire la familia fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma – n.r.) a lansat această teorie conspiraţionistă şi mincinoasă” care ar fi ”în favoarea PSD şi a candidatului partidului la preşedinţia CJ Prahova, Virgiliu Nanu (fostul prefect, în timpul căruia au început surpările)”.
Nanu este principalul contracandidat al lui Dumitrescu în cursa pentru preşedinţia CJ Prahova la alegerile locale din 9 iunie.
”Îi cer prefectului Drăgănescu să demisioneze din funcţie pentru că nu se poate ca, de la nivelul acestei funcţii, să promovezi teorii conspiraţioniste şi să generezi panică în rândul populaţiei. După ce că era responsabilitatea sa directă, ca şef al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, să gestioneze situaţia de criză creată de alunecările de la Slănic, prefectul a preferat să intre într-un joc politicianist şi să arate astfel că este sluga clanului Cosma – PSD. Se pune întrebarea dacă nu cumva ce a făcut PSD la Prahova intră în categoria încălcării legii penale – articolul 404 din Codul penal: Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”, a declarat Iulian Dumitrescu, citat în comunicatul PNL Prahova.
Dumitrescu a acuzat PSD că face ”eforturi disperate pentru a opri” proiectul de extindere a reţelei de alimentare cu gaze naturale în localităţile de pe Valea Slănicului.
În urmă cu două săptămâni, prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a lansat un atac dur la adresa Consiliului Judeţean Prahova, acuzându-i pe liberalii din conducere că lipsesc, aşa cum fac de obicei, de la şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi nu au trimis pe nimeni la Slănic, unde CJ a derulat o amplă lucrare de introducere a reţelei de gaze.
”Foarte interesant, şi cred că era de datoria mea să o fac, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice modul în care au fost efectuate toate acele lucrări pe zona respectivă, să vedem şi să ştiţi dacă au fost autorizate, dacă au respectat normele legale. (…) Mă refer la mai multe tipuri de lucrări însă principalele lucrări care s-au efectuat în zonă în ultima perioadă sunt acele lucrări pentru reţeaua de gaze care din nefericire trec exact pe deasupra aceste surpări, acuma pe dedesubt şi pentru care Primăria a notificat în mai multe Consiliul Judeţean să dispună repararea lor”, anunţa prefectul, în 30 aprilie.