câștigă alegerile forțele proruse, în timp ce Nehammer pierde votanți în ritm galopant
Preocupaţi de situaţia economică şi de imigraţie, mai mult de un sfert dintre austrieci înclină să voteze la alegerile europarlamentare din 9 iunie cu formaţiunea xenofobă, eurosceptică şi prorusă Partidul Libertăţii (FPOe), contribuind astfel la consolidarea extremei-drepte în viitorul Parlament European, relatează miercuri agenţia EFE, informează Agerpres.
- Conform tuturor sondajelor, Partidul Libertăţii are între 27% şi 30% în intenţiile de vot, cu cel puţin zece procente mai mult faţă de scrutinul european din 2019.
- Pentru locul doi se luptă Partidul Social-Democrat austriac (SPOe), aflat în opoziţie, şi Partidul Popular austriac (OeVP) al cancelarului federal Karl Nehammer, fiecare având în sondaje între 20% şi 23% din intenţiile de vot. Pentru partidul cancelarului Nehammer, formaţiune membră a Partidului Popular European (PPE), un asemenea rezultat ar însemna o scădere de peste 11 procente faţă de cel din 2019.
- Cu procente între 10% şi 15%, partidul neoliberal NEOS concurează pentru poziţia a patra cu Verzii, parteneri minoritari în actuala coaliţie de guvernare şi care au în sondaje între 9 şi 14 procente.
Care ar putea să fie explicația?
“Nu este un vot în favoarea FPOe, ci unul împotriva politicii tradiţionale”, explică creşterea popularităţii extremei-drepte secretarul general al Societăţii Austriece pentru Politică Europeană, Paul Schmidt.
Conform unui studiu realizat de această instituţie, percepţia că UE este benefică cetăţenilor a scăzut de la 50% în 2021 la 40% în 2024, deşi mai mult de jumătate dintre austrieci (51%) consideră necesară mai multă implicare decizională la nivel european pentru combaterea diferitelor crize.
“Să oprim nebunia UE!” este sloganul de campanie al extremei-drepte austriece
Capul de listă al Partidului Libertăţii, Harald Vilimsky, acuză Bruxellesul de mentalitate războinică, de impunerea unui “eco-comunism” (referire la măsurile de reducere a emisiilor poluante) şi de încurajare a migraţiei ilegale.
Sloganul Partidului Libertăţii apare pe afişele sale electorale alături de chipurile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o imagine ce sugerează că aceştia sunt pe punctul să se sărute.
Partidul Libertăţii cere ridicarea sancţiunile impuse Rusiei de UE după lansarea invaziei în Ucraina şi consideră că aceste sancţiuni sunt principalele responsabile pentru creşterea preţurilor, o preocupare majoră a cetăţenilor austrieci. Rata anuală a inflaţiei a fost în aprilie în Austria de 3,5%, a cincea cea mai mare din UE.
În acest timp, campania Partidului Popular austriac (OeVP) se axează pe atacurile la adresa Partidului Libertăţii, pe care-l acuză că doreşte să distrugă “proiectul european” şi bunăstarea pe care aderarea Austriei la UE în 1995 a adus-o acestei ţări.
La rândul lor, social-democraţii promit să lupte pentru mai multă justiţie socială şi împotriva privatizării serviciilor publice.
Pentru partidele austriece votul din 9 iunie va fi ultimul înaintea alegerilor legislative programate pentru 29 septembrie.