Autostrada Comarnic-Braşov se poate realiza doar în baza unui parteneriat public-privat
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov se poate realiza doar în baza unui parteneriat public-privat. Şeful Executivului a făcut precizările într-o conferinţă de presă la finalul vizitei pe care o efectuează în Qatar, după întrevederile pe care le-a avut, miercuri, cu Şeicul Faisal bin Qassim al-Thani, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanţii Autorităţii de Investiţii din Qatar (QIA), fondul suveran de investiţii al Statului Qatar, şi cu cei ai Qatar Industrial Manufacturing, în cadrul cărora au fost aduse în discuţie interesele comune şi posibilităţile de cooperare.
Ciolacu vine cu explicații:
“Este unul dintre proiectele prezentate de către domnul ministru, am prezentat şi eu în conferinţa de presă cu premierul din Qatar în ceea ce priveşte Comarnic-Braşov. Comarnic-Braşov, din punctul meu de vedere şi al ministrului Transporturilor, nu se poate decât prin parteneriat public-privat cu un fond de investiţii”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a oferit detalii despre discuţiile pe teme economice purtate în Qatar
“Am avut aplicat în direcţia economică, unde am stabilit foarte clar să creăm un comitet într-o lună de zile, având şi un termen foarte fix, şi împreună cu domnii miniştri am avut în continuare întâlniri cu oamenii de afaceri, am avut întâlniri cu Fondul Suveran din Qatar, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, şi o întâlnire cu oamenii de afaceri, industriaşi de această dată, şi am prezentat toate oportunităţile de afaceri din România, dar şi din Qatar pentru oamenii de afaceri din România”, a declarat Ciolacu.
El a precizat că urmează ca împreună cu Camera de Comerţ să aibă o întâlnire aplicată pentru a forma o echipă tehnică de lucru care să discute de proiecte însumate de aproximativ 15 miliarde de euro, atât în industrie, cât şi în infrastructură.
“Normal că zona de energie a fost cea mai solicitată, digitalizarea, infrastructura, Portul Constanţa şi unde nu acoperim din fonduri europene sau din bugetul de stat, zona de agricultură, nevoia de îngrăşăminte şi după anul 2026 şi în zona de economie au fost discuţii şi în ceea ce priveşte turismul”, a afirmat Ciolacu.