Alina Gorghiu bate cu pumnul în masă în procesul lui Vlad Pascu: NU avem nicio pârghie!
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat luni despre procesul lui Vlad Pascu, că ministrul Justiţiei şi colegii ei nu pot niciunul să stabilească sentinţe, să dea calificative judecătorilor şi nu pot interveni în cursul unui proces de judecată. Cer tuturor profesioniştilor implicaţi în soluţionarea acestui dosar să trateze cauza cu maximă seriozitate, a mai spus ministrul.
”Nu un singur cetăţean ci foarte mulţi cetăţeni din România ne-au solicitat nouă, celor din Ministerul justiţiei, să intervenim. Numai părinţii victimelor de la 2 mai să nu fii. Vă spun fără ezitare, aceşti părinţi ai victimelor de la 2 Mai, ca şi orice alţi părinţi din dosare cu victime nu au voie să treacă prin emoţiile negative prin care au trecut în cadrul procesului. Înţeleg şi eu şi colegii din sistemul judiciar cât de mare este emoţia publică faţă de tot ceea ce se întâmplă în acest proces, cât de mare este revolta din societate, se vede şi interesul sporit al prsei pe această speţă. Însă ştim cu toţii care sunt limitele competenţelor Ministerului Justiţiei înt-un stat de drept, într-un stat democratic, unde independenţa justiţiei trebuie respectată”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.
Alina Gorghiu a precizat că vrea să le transmită cetăţenilor care au sesizat-o faptul că ”Ministerul Justiţiei nu are nicio pârghie în timpul unui proces de asemenea natură”.
”Acest lucru nu înseamnă că eu, ca mamă, ca cetăţean, ca ministru, nu cred că o persoană drogată care a omorât nişte adolescenţi nu trebuie pedepsită exemplar. În orice dosar, nu doar în acest dosar. Trebuie să ştiţi cu toţii că ministrul Justiţiei şi colegii mei din minister nu putem niciunul să stabilim sentinţe, nu putem să dăm calificative judecătorilor, nu putem interveni în cursul unui proces de judecată”, a subliniat Alina Gorghiu.
Ea a precizat că este însă foarte atentă la ce se întâmplă în acest dosar şi crede că ”nu trebuie să se mai întâmple genul acesta de procese care să ştirbească încrederea în justiţie”. ”Cer tuturor profesioniştilor implicaţi în soluţionarea acestui dosar să trateze cauza cu maximă seriozitate, cu profesionalism, aşa cum trebuie să o facă în fiecare dosar, mai ales atunci când vorbim de victime. În acest caz există o procedură demarată de Inspecţia Judiciară, s-au făcut procedurile de verificare prealabilă, suntem în faza de cercetare disciplinară şi ea este spre final, vom afla deznodămîntul în curând. Este o procedură confidenţială, ca atare, la momentul în care vom putea afla concluziile, le vom afla”, a completat Gorghiu.