Agenţiile de presă au retras prima fotografie oficială a prinţesei de Wales de după operaţie. Imaginea pare să fi fost modificată

Agenţiile de presă au retras prima fotografie oficială a prinţesei de Wales de după operaţie. Imaginea pare să fi fost modificată

Mai multe organizaţii de presă prestigioase au retras o fotografie a prinţesei de Wales, Kate, publicată de Palatul Kensington, după ce o analiză ulterioară publicării a arătat că aceasta nu respectă standardele lor editoriale, relatează Reuters.

Kate Middleton, printesa de Wales, alaturi de printul WilliamFoto: SplashNews.com / Splash / Profimedia

Palatul Kensington a postat duminică fotografia cu Kate şi cei trei copii ai săi, alături de un mesaj de mulţumire din partea prinţesei, primele sale comentarii publice de la operaţia abdominală suferită în ianuarie.

Agenţiile de presă, inclusiv Getty, Reuters, Associated Press şi AFP, au retras fotografia mai târziu în cursul zilei. Editorii de imagine de la Reuters au declarat că o parte din mâneca cardiganului fiicei lui Kate nu se alinia corect, ceea ce sugerează că imaginea a fost modificată.

Reuters nu a putut stabili imediat cum, de ce sau de către cine a fost făcută modificarea.

Interrnauții spun că au găsit diverse nereguli.

Principalele agenţii de fotografie de presă interzic publicarea imaginilor care au fost editate excesiv.

Manualul de jurnalism al Reuters precizează, de exemplu, că instrumentul de editare Photoshop poate fi utilizat doar în cazuri foarte limitate. “Noi folosim doar o mică parte din potenţialul său pentru a formata imaginile noastre, pentru a le tăia şi a le mări şi pentru a echilibra tonul şi culoarea.”

Palatul Kensington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Reuters a precizat că a retras imaginea în urma unei revizuiri post-publicaţie. “Revizuim problema”, a spus un purtător de cuvânt.

Palatul a precizat că fotografia a fost făcută de soţul lui Kate, prinţul William, moştenitorul tronului, săptămâna trecută. Aceasta o arăta pe Kate, în vârstă de 42 de ani, zâmbind, înconjurată de prinţii George şi Louis şi de prinţesa Charlotte.

Kate a fost absentă din viaţa regală publică din ziua de Crăciun, stârnind zvonuri şi speculaţii pe reţelele de socializare cu privire la starea de sănătate a prinţesei.

Palatul Kensington a declarat în momentul intervenţiei chirurgicale că este puţin probabil ca prinţesa să revină la îndatoririle oficiale până după Paşte.

(news.ro)

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *