A murit un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu
E doliu în lumea politică din România. A murit Teodor Marius Spînu, fost politician în partidul lui Traian Băsescu. Profesorul Spînu era și cadru universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iași.
Anunțul privind moartea lui Spînu a fost făcut de foștii săi elevi
“Cu mare regret în suflet, anunțăm că domnul Lect.univ.dr Marius Teodor Spînu a încetat din viață. A fost un caracter deosebit, înțelept, cu o fire puternică și o personalitate marcantă în mediul academic, având o activitate impresionantă de mai bine de 30 de ani în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Nu a fost un simplu profesor de matematică, ci un exemplu de urmat pentru succes și devotament! Contribuția lui nu se poate măsura în numere, ci în amintirile studenților din numeroasele generații ce l-au cunoscut. Domnul Profesor va fi mereu în gândurile noastre, iar lecțiile și învățămintele sale vor continua să ne călăuzească pe drumul nostru. Sincere condoleanțe, Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis Liga Studenţilor Economişti Iaşi, citată de ziaruldeiasi.ro.
Spînu a activat mai mulți ani în PDL
În noiembrie 2006 a devenit membru fondator al filialei Partidului Liberal Democrat, iar in 2008 a fost numit prim-vicepreședinte al Organizației Municipale Iași a PDL. A fost consilier judetean, dupa care a intrat in Parlament.