Marele câștig al României față de mandatele lui Traian Băsescu
Fostul lider PNL, Crin Antonescu, a declarat marți, la Digi24, că în timp ce vizitele externe pentru care a fost ironizat Klaus Iohannis pot fi interpretate ca turism dar și ca deschidere internațională, totuși există anumite reușite indiscutabile ale șefului statului și o mare diferență în acțiune față de precedesorul acestuia, Traian Băsescu.
Întrebat dacă îl deranjează numărul vizitelor externe ale președintelui Klaus Iohannis, Crin Antonescu a răspuns astfel:
„Nu, pe mine nu mă deranjează, pentru mine este important, sigur că aceste lucruri pot fi discutate și au prețul lor, sunt o chestiune de imagine, dar pe mine mă interesează și cred că astea sunt niște reușite ale mandatului lui Klaus Iohannis, faptul că în ceea ce privește orientarea României, poziția internaționala a României în vremuri foarte agitate a fost foarte corectă.
Mă interesează că în decursul celor 9-10 ani de mandat ai lui Klaus Iohannis s-au mai normalizat, s-au mai liniștit cât de cât unele lucruri în raportul servicii – justiție, justiție – lumea politică, servicii – lumea politică.
Apreciez foarte mult că Președintele nu a mai folosit instiuțiile internaționale pentru a-și rezolva problemele politice interne așa cum a procedat predecesorul său. Toate acestea contează mai mult decât vizitele pe care unii le pot interpreta drept vacanțe, alții drept deschidere în politica externă”.
Citește și:
– Crin Antonescu: Simion și Șoșoacă vorbesc și se manifestă convenabil Kremlinului
– Crin Antonescu: Se discută obsedant cum va cădea Ciucă, eu nu-l văd în această postură