A comis-o din nou? PSD acuză PNL că a distribuit zeci de pliante în interiorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iași
Filiala PSD Iaşi susţine că zeci de materiale de propagandă politică având însemnele PNL au fost distribuite în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, liberalii fiind acuzaţi că fac campanie ilegală în interiorul acestei instituţii. Astfel, PSD Iaşi îi cere explicaţii şefului ISJ Iaşi, Luciana Antoci.
Social-democraţii ieşeni afirmă duminică, într-un comunicat de presă, că PNL Iaşi a întrecut ”orice măsură”, după ce a distribuit recent pliante electorale ”într-o instituţie publică dedicată exclusiv educaţiei”.
Potrivit PSD Iaşi, în respectivele flyere, liberalii ieşeni făceau referiri la implicarea lor în adoptarea şi promovarea noii legi a pensiilor, pe care ”iniţial nici măcar nu au susţinut-o”. Totodată, PSD Iaşi consideră că este vorba despre ”campanie ilegală în interiorul ISJ Iaşi”.
”Am rămas siderat în momentul în care am văzut ceea ce se întâmplă chiar în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Această instituţie trebuie să rămână una de promovare şi cultivare a actului educaţional pentru învăţământul preuniversitar şi nu de diseminare a activităţilor de partid, chiar dacă doamna Luciana Antoci (şeful ISJ Iaşi – n.r.) este un soldat ascultător al inculpatului Costel Alexe”, a declarat liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, prefect de Iaşi.
El consideră că sunt multe probleme de rezolvat în judeţul Iaşi în domeniul educaţiei.
”Una dintre unităţile de învăţământ emblematice din Iaşi şi chiar din ţară, Colegiul Pedagogic, este închisă şi 800 de elevi au de suferit, iar în mediul rural există încă multe situaţii care necesită atenţia Inspectoratului. Acestea sunt priorităţi ale educaţiei ieşene, nu propaganda politică. Solicit public explicaţii din partea doamnei Luciana Antoci, în calitatea ei de inspector şcolar general, cu privire la aceste materiale politice care se găseau şi erau distribuite în sediul ISJ Iaşi”, a adăugat liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.
Nu este prima acuzație la adresa PNL
PSD Timiş l-a acuzat pe preşedintele Partidului Naţional Liberal Timiş, Alin Nica, că foloseşte Poşta Română şi angajaţii ei pentru a-şi face campanie electorală.
“Preşedintele Partidului Naţional Liberal Timiş, Alin Nica, foloseşte Poşta Română şi angajaţii ei pentru a-şi face campanie electorală! Zilele trecute, bătrânii din Lugoj au primit pensiile şi la fiecare fluturaş de pensie a fost ataşat un pliant cu imaginea liberalului Alin Nica. O astfel de acţiune este fără precedent în judeţul Timiş şi arată modul în care Nica înţelege să facă politică, dar, totodată, trădează disperarea unui om care ştie că zilele sale în fruntea Consiliului Judeţean sunt numărate. Ca de fiecare dată, şeful liberalilor nu îşi va asuma răspunderea pentru ceea ce se întâmplă, va găsi vinovaţi în alte părţi şi va dezvolta teorii conspiraţioniste. Doar că, de această dată, dovezile sunt mai mult decât clare”, a transmis săptămâna trecută PSD Timiş.