Un băiețel de doi ani a murit de foame lângă cadavrul tatălui său. „Circumstanţele sunt pur şi simplu şocante”
Moartea unui copil în vârstă de doi ani, Bronson Battersby, lăsat mai multe zile alături de corpul fără viaţă al tatălui său, şochează Regatul Unit şi ridică întrebări despre posibile deficiențe ale poliţiei şi serviciilor sociale, relatează AFP.
Mâna unui copul și al unui adultFoto: DreamsTime
Corpul neînsufleţit al copilului a fost descopertit la 9 ianuarie alături de cel al tatălui său, Kenneth, în vârstă de 60 de ani, în apartamentul familiei, la Skegness, o staţiune balneară situată în nordul Angliei, conform News.ro.
El a fost văzut ultima oară cu două săptămâni mai înainte, de către un vecin.
Presa britanică scrie că Kenneth Battersby ar fi murit într-o criză cardiacă, la câteva zile după Crăciun, iar băiatul ar fi rămas singur, fără acces la apă şi hrană.
Poliţia dezvăluie că apartamentul ar fi fost spart după găsirea celor două trupuri.
Sarah Piesse, mama băiețelului blond, a cărui fotografie apare în toată presa britanică, a declarat că fiul său a murit de foame şi a acuzat serviciile sociale din comitatul Lincolnshire.
„Dacă şi-ar fi făcut treaba, Bronson ar fi în viaţă”, a acuzat ea într-un interviu acordat tabloidului The Sun.
Kenneth Battersby ar fi murit în jur de 29 decembrie, declară ea tabloidului.
Mama nu locuia cu cel mic
Mama copilului, care nu locuia împeună cu acesta şi care nu l-a mai văzut din noiembrie, se declară „bântuită” de gândul fiului său căutând cu disperare să se hrănească după moartea lui „Kenny”, fostul său partener, cu care are alţi doi copii.
Micul Bronson şi tatăl său erau urmăriţi de către serviciile sociale locale, al căror ultim contact cu Kenneth Battersby a avut loc la 27 decembrie.
„Efectuăm în prezent o examinare a cazului împreună cu partenerii noştri, pentru a înţelege mai bine circumstanţele şi aşteptăm rezultatele anchetei” urgentate de către justiţie, anunţă directoarea serviciilor sociale din comitatul Lincolnshire, Heather Sandy.
Serviciile sociale spun că au avertizat poliţia în două rânduri, mai întâi la 2 ianuarie, după ce o asistentă socială s-a dus acasă la familia Battersby, la o întâlnire, dar n-a răspuns nimeni.
După ce a „căutat alte adrese la care ar fi putut să fie copilul”, asistenta socială s-a întors la domiciliul acestuia două zile mai târziu şi a semnalat din nou poliţia, în lipsa oricărui semn de viaţă.
Cinci zile mai târziu, ea a luat o cheie de la proprietarul apartamentului, în care a intrat şi a descoperit cadavrele.
Această asistentă socială – a cărei reacţie urmează să fie evaluată – şi-a luat concediu după această „experienţă traumatizantă”.
Circumstanța „îngrozitoare”
Poliţia britanică, Independent Office for Police Conduct (IOPC), a fost sesizată şi a confirmat joi că desfăşoară o anchetă cu privire la eventuale neîndepliniri ale atribuţiilor agenţilor din Lincolnshire.
„Circumstanţele îngrozitoare în care au murit Kenneth şi Bronson sunt pur şi simplu şocante”, a declarat directorul regional al IOPC Derrick Campbell.
„Vom vedea dacă poliţia a ratat ocazii de a merge să verifice starea lui Kenneth Battersby şi Bronson mai devreme”, a declarat el.
„Această tragedie subliniază importanţa vecinătăţii noastre. Skegness este un loc în care domneşte un adevărat spirit comunitar, iar eu ştiu cât de mulţi locuitori vor fi trişti”, a comentat un deputat conservator din acest oraş, Matt Warman.
Tatăl băiețelului a mai avut probleme de sănătătate
O soră vitregă a lui Bronson, Melanie Battersby, a încercat să calmeze lucrurile vineri.
The sister of two-year-old Bronson Battersby has said she does not blame social services.
Melanie Battersby spoke to the BBC as a ‘rapid review’ was launched into the death of the youngster who was found alongside his dad who had suffered a heart attackhttps://t.co/sg5c4NDoTV pic.twitter.com/9VKhna9P3u
— BBC Breakfast (@BBCBreakfast) January 19, 2024
Ea a apreciat că poliţia şi serviciile sociale au „făcut ceea ce au putut” şi că nu sunt de învinovăţit.
Ea a declarat BBC că este „mulţumită” de faptul că autorităţile locale desfăşoară o anchetă internă ”pentru a vedea dacă au avut loc eşecuri sau lipsuri” înaintea morţii lui Bronson.
Melanie Battersby, în vârstă de 37 de ani, a declarat că tatăl său, Kenneth, a făcut o criză cardiacă cu câteva luni înainte de deces.
Kenneth îl „adora” pe Bronson şi „a făcut totul pentru acest băieţel până la ultima sa suflare”, a declarat ea. (sursă foto Dreamstime)