FOTO Gest rar făcut de un șofer. „Cine îl cunoaște, să îl anunțe”
Într-o lume în care traficul poate arăta ca o adevărată junglă, un șofer a făcut un gest neobișnuit și a postat un anunț pe un grup de Facebook unde se împărtășesec de obicei informații privind traficul din București și Ilfov.
Mașină circulând în condiții de iarnăFoto: DreamsTime
„Cine îl cunoaște, să îl anunțe că i-am scos mașina din șanț unde a părăsit-o”, a scris un bărbat într-o postare de pe grupul Info Trafic București și Ilfov.
Mesajul a fost însoțit de o poză cu un SUV marca Suzuki aflat pe un teren acoeprit cu zăpadă, iar în jurul mașinii se pot observa urme făcute de roțile autovehicului din momentul în care șoferul probabil a încercat să iasă.
Bărbatul nu a precizat cum a reușit să scoată mașina din șanț, dar a primit foarte multe aprecieri din parte colegilor de grup.
- „Într-o lume plină de egoism și răutate, un astfel de gest reprezintă speranța că încă mai există și oameni cu suflet și empatie față de semeni. Dă Doamne la cât mai multe astfel de gesturi! Respect!”
- „Ești foarte tare! Bravo!”
- „Când zici că totul e pierdut… vine unul ca tine, arătându-ne cât de simplul este sa fii bun! Mă înclin!”
- „Super gest, asta se numește o faptă bună într-o lume rea…bravo!”
- „Unii dintre ei nu se dau jos din mașină să se ajute pe ei să vada ce problema au, dar să mai ajute pe altii…. ”
- „În sfarșit o postare care merită viralitate.”
Bunul samaritean a făcut totuși o glumă, spunând că merge des la sală.
Întrebat de ce a făcut acest gest, bărbatul a explicat: „Era blocată într-o zonă necirculata, se pare ca a vrut sa întoarcă și a rămas blocat în noroi, se cheamă o fapta bună, sper sa ai și tu parte de cineva sa te ajute când rămâi în pana pentru a primi un răspuns la întrebarea ta”.
Alți oameni s-au gândit că poate va avea de suferit după acest gest.
- „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”,
- „Felicitări! Dar aveți grijă cu facerea de bine.”
- „Ar fi tare…și nu m-ar mira să te dea în judecată că i-ai făcut daune la mașină. În rest respect pt. faptă”.
(Sursă foto Dreamstime)