UE și România au făcut minuni pentru Republica Moldova: Inflația s-a prăbușit
Scăderea inflaţiei în Republica Moldova a arătat că renunţarea la energia rusească a dat roade, afirmă guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Anca Dragu, în timp ce administraţia de la Chişinău încearcă să adere la Uniunea Europeană.
Anca Dragu a declarat că un aflux de ajutor financiar din partea UE şi noi livrări de energie din partea României au stat la baza încetinirii inflaţiei de anul trecut la 4,2%, de la peste 30% în 2022. Recuperarea după turbulenţele provocate de invazia Rusiei în Ucraina a fost mult mai robustă decât se aşteptau iniţial autorităţile din Moldova, a spus Anca Dragu, potrivit Bloomberg.”Cazul Moldovei este o poveste de succes pentru Uniunea Europeană şi arată impactul pe care l-ar putea avea şi asupra altor naţiuni”, a declarat Anca Dragu, care a preluat conducerea Băncii Naţionale a Moldovei la sfârşitul lunii decembrie, într-un interviu.
Consiliul European a decis în luna decembrie deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova, după ce Chişinăul a acuzat mult timp Moscova că îşi manevrează resursele de gaze pentru a menţine clasa politică sub influenţa sa.
Dragu, în vârstă de 51 de ani, a declarat că mandatul său se va concentra pe consolidarea credibilităţii şi independenţei băncii centrale, precum şi pe sprijinirea reformei sectorului financiar din Moldova. Liberalizarea contului de capital şi asigurarea unei economii de piaţă pe deplin funcţionale se numără printre reformele cheie solicitate de UE în procesul de aderare şi “asta este ceea ce trebuie să facem”, a spus ea.
Ea a declarat că trebuie să recupereze cel puţin o parte din fondurile pierdute în urma unui scandal de fraudă bancară de 1 miliard de dolari care a lăsat naţiunea în pragul falimentului în urmă cu aproape un deceniu. “Frauda rămâne o traumă nevindecată pentru Moldova şi trebuie să începem să recuperăm aceste fonduri ca o modalitate de a reconstrui încrederea oamenilor în sectorul bancar şi în instituţiile-cheie”, a declarat Dragu.