LIVE Război în Ucraina, ziua 655: Ungaria ar face presiuni ca SUA să oprească ajutorul pentru Ucraina / Rusia a început o campanie coordonată de bombardare a infrastructurii energetice a Ucrainei / Zelenski a vorbit cu Macron despre situația de pe front / Lavrov spune că negocierile de pace țin de Ucraina
Ucraina a condamnat planurile Rusiei de a organiza alegeri prezidențiale în primăvara anului viitor pe teritoriile ocupate, declarându-le “nule și neavenite” și promițând că va urmări în justiție orice observatori trimiși să le monitorizeze scrutinul. Luptele intense continuă în Avdiivka, unde trupele ruse vor să-i ofere o victorie lui Vladimir Putin înainte de conferința anuală.
Soldați ucraineni într-o tranșee din regiunea DonețkFoto: Justin Yau / ddp USA / Profimedia
Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 655, LIVETEXT:
17:32Aliații premierului de extremă dreapta al Ungariei, Viktor Orban, se vor întâlni în spatele ușilor închise cu republicanii la Washington pentru a face eforturi pentru încetarea sprijinului militar al SUA pentru Ucraina, scrie The Guardian.
Rusia a început o campanie coordonată de a distruge infrastructura energetică a Ucrainei – Ministerul britanic al Apărării
17:18Ucraina a transportat în Polonia primul lot de camioane pe calea ferată, ocolind blocajul graniței terestre dintre cele două țări de către șoferii polonezi, a anunțat duminică societatea care administrează infrastructura feroviară ucraineană Ukrzaliznytsia, relatează The Guardian.
Protestele transportatorilor polonezi au început luna trecută împotriva condițiilor UE de acces pentru camioanele ucrainene. Au blocat coridoarele rutiere principale către Ucraina, ceea ce a dus la prețuri mai mari la combustibil și unele produse alimentare, precum și la întârzieri ale livrărilor cu drone către armata ucraineană.
„Transportul de camion a sosit în Polonia pe calea ferată. Părțile ucrainene și poloneze au convenit asupra tuturor problemelor legate de transport și procedurile vamale și la frontieră”, a spus Ukrzaliznytsia în aplicația de mesagerie Telegram.
„Camioanele vor continua către destinație pe șosea”, mai arată declarația, adăugând că transporturile feroviare vor fi efectuate în mod regulat folosind platforme modernizate.
Anterior, guvernul polonez a negat informațiile potrivit cărora livrarea de echipamente militare către Ucraina ar fi fost împiedicată de transportatorii care protestau.
16:30Rusia a început o campanie mai coordonată de atacuri aeriene pentru a distruge infrastructura energetică a Ucrainei, potrivit Ministerului britanic al Apărării, relatează Ukrainska Pravda.
16:10Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a vorbit la telefon cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în timp ce se afla în Argentina, relatează The Guardian.
Zelenski a spus că l-a informat pe Macron cu privire la evoluțiile din prima linie a războiului și i-a mulțumit pentru ajutorul militar acordat de Franța.
„Am subliniat, de asemenea, importanța summitului #EUCO care deschide discuțiile de aderare a Ucrainei la UE. Ucraina a îndeplinit toate recomandările necesare ale Comisiei Europene”, a scris el pe X.
„Deciziile Consiliului European vor avea un impact semnificativ asupra motivației societății ucrainene și a armatei.”
Zelenski a călătorit la Buenos Aires pentru a asista la depunerea jurământului noului președinte al Argentinei, Javier Milei, duminică.
15:48Generalul Micael Bydén, comandantul șef al Forțelor Armate Suedeze, a vizitat unități ale Brigăzii 45 Separate de Artilerie care îndeplinesc obiective militare pe frontul de est al Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.
În timpul întâlnirii, generalul Bydén a vorbit cu soldații antrenați în Suedia și a lăudat lupta lor.
El a întrebat dacă pregătirea pe care au primit-o soldații ucraineni în Suedia este utilă. Soldații ucraineni au răspuns că au început să aplice abilitățile obținute în primele zile pe câmpul de luptă.
Lavrov, despre posibile negocieri de pace: Întrebați-l pe Zelenski
15:10Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus, duminică, că Occidentul încearcă să epuizeze Rusia în Ucraina și că, dacă ar avea loc discuții de pace, Kievul va trebui să-și schimbe propriul decret prezidențial, relatează Reuters.
„Depinde de ucraineni să recunoască cât de adânc sunt în gaura în care i-au pus americanii”, a spus Lavrov despre război.
Când a fost întrebat care sunt șansele ca diplomația să aducă încetarea focului sau pacea, el a spus: „Va trebui să-l sunați pe domnul (președintele Volodimir) Zelenski, pentru că în urmă cu un an și jumătate a semnat un decret care interzice orice negocieri cu (Președintele rus Vladimir) Putin.”
14:40Două persoane au fost ucise, iar alte două au fost rănite de atacurile rusești din regiunea Harkov în cursul zilei de ieri, a anunțat guvernatorul Oleh Syniehubov, notează The Kyiv Indepedent.
Cele două femei ucise, în vârstă de 67 și 71 de ani, se aflau în Kupiansk, un oraș situat la doar 40 de kilometri de granița cu Rusia și eliberat de trupele ucrainene în 2022.
Situate în apropierea liniei frontului și a frontierei rusești, orașele, localitățile și satele precum districtul Kupiansk suferă aproape zilnic atacuri ale forțelor rusești. Copiii au fost evacuați din Kupiansk după ce a fost aplicată o evacuare obligatorie, potrivit poliției regionale.
13:23Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut o escală în Capul Verde în drum spre Buenos Aires, unde urmează să asiste duminică la depunerea jurământului de către noul președinte argentinian, Javier Milei.
Potrivit site-ului oficial al lui Zelenski, acesta s-a întâlnit cu prim-ministrul Capului Verde, Ulisses Correia e Silva, mulțumindu-i pentru sprijinul acordat inițiativelor diplomatice ale Kievului și discutând despre eforturile de a stimula exporturile de cereale ucrainene în Africa.
Zelenski și-a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru susținerea de către Capul Verde a rezoluțiilor ONU care sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și care solicită retragerea trupelor rusești de pe teritoriul ucrainean înainte de începerea negocierilor de pace, relatează Associated Press și The Guardian.
13:00Forțele rusești au bombardat regiunea Herson de 71 de ori în ultima zi, ucigând o persoană și rănind patru, a anunțat guvernatorul Oleksandr Prokudin, transmite The Kyiv Independent.
Trupele ruse de pe malul estic al râului Nipru au vizat zone rezidențiale de la periferia orașului Herson și au avariat o instituție de învățământ din oraș, a declarat guvernatorul.
Atacurile au fost efectuate cu artilerie, mortiere, lansatoare de rachete multiple Grad, tancuri, drone și aviație, potrivit lui Prokudin.
11:41Resturile unei rachete rusești doborâte sâmbătă au avariat sediul unei întreprinderi și două camioane din orașul Krivoi Rog, orașul natal al lui Volodimir Zelenski, regiunea Dnipropetrovsk, a anunțat guvernatorul Serhii Lysak, potrivit The Kyiv Independent.
Lysak a adăugat că nu au existat victime și a precizat că civilii ar trebui să se adăpostească în timpul sirenelor de raid aerian, chiar dacă apărarea antiaeriană funcționează.
Lysak a anunțat sâmbătă că racheta a fost doborâtă la ora 18:30. El nu a dezvăluit locația sau numele întreprinderii.
11:12Rusia a pierdut 338.820 de soldați în Ucraina de la începutul răzbiului, a raportat duminică Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene. În ultima zi, 700 de militari ruși au murit, mai susține armata ucraineană.
10:04Un important milblogger rus a afirmat sâmbătă că rachetele momeală folosite de Rusia nu au reușit să copleșească apărarea aeriană ucraineană în timpul atacurilor cu rachete care au vizat vineri Kievul.
09:37Forțele rusești s-au angajat în operațiuni ofensive în mai multe sectoare ale frontului într-o perioadă cu cele mai dificile condiții meteorologice, în efortul de a prelua și de a păstra inițiativa înainte de alegerile prezidențiale din Rusia din martie 2024, cred analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului. În același timp, trupele ucrainene încearcă să își consolideze pozițiile de apărare.
08:52Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales al Argentinei, Javier Milei, a anunţat Kievul sâmbătă, notează AFP.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a avertizat, într-un interviu acordat BBC, că ucrainenii se află în „pericol de moarte” dacă țările occidentale nu vor continua să sprijine țara invadată de Vladimir Putin în februarie 2022.
- Avdiivka, orașul din estul Ucrainei, care a cunoscut unele dintre cele mai intense lupte ale războiului, este în pragul „prăbușirii iminente” în fața forțelor ruse, potrivit unui raport citat de Guardian. Trupele ucrainene care apără zona frontului sunt „înfometate după muniție” și blocate în încercările lor de a respinge soldații inamici care avansează, potrivit The Times.
- Ucraina a condamnat planurile Rusiei de a organiza alegeri prezidențiale în primăvara anului viitor pe teritoriul ocupat, declarându-le „nule și neavenite” și promițând că va urmări în justiție orice observatori trimiși să le monitorizeze.
- Comitetul Internațional Olimpic a autorizat participarea sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice 2024, dar Federația Internațională de Atletism nu este de acord cu această decizie.
- Ucraina ar putea să nu poată strânge resursele pentru a lansa o contraofensivă notabilă până în 2025, au declarat diplomați occidentali și strategi militari pentru Wall Street Journal, relatează The Guardian.
- Un grup de membri ai Parlamentului European a cerut Comisiei Europene și guvernului polonez „să acționeze cu hotărâre” și să pună capăt blocajului punctelor de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina de protestele transportatorilor, relatează Guardian.
- Ucraina a fost nevoită să ceară asistență de urgență din România și Polonia pentru a treia oară de la începutul lunii decembrie din cauza unui deficit în sistemul energetic
- Cancelarul german Olaf Scholz a spus că Germania trebuie să fie pregătită să continue eforturile de ajutor pentru Kiev până în 2025, potrivit The Guardian.
——————
Evenimentele de sâmbătă privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro