Declarație surprinzătoare a șefului Mossad după uciderea numărului 2 al Hamas – Jerusalem Post
Directorul Mossad, David Barnea, a făcut miercuri o aluzie puternică la implicarea Israelului în asasinarea numărului doi al Hamas, Saleh al-Arouri, spunând că „orice mamă arabă ar trebui să știe că dacă fiul său a fost implicat, direct sau indirect, în măcelul din 7 octombrie, atunci este o țintă”, potrivit Jerusalem Post. Publicația israeliană notează că declarația este suprinzătoare, în condițiile în care Israelul nu şi-a asumat public responsabilitatea pentru uciderea lui Saleh al-Arouri.
Liderul Hamas Saleh al-ArouriFoto: Nariman El-Mofty / AP – The Associated Press / Profimedia Images
Șeful Mossad – serviciul de informaţii externe al Israelului – a declarat miercuri că agenţia sa „îşi va regla conturile” cu orice persoană implicată în atacul sângeros comis de Hamas în 7 octombrie în comunităţile din sudul Israelului, scrie AFP, citată de Agerpres.
„Mossadul se angajează să-şi regleze conturile cu ucigaşii care au trecut de marginea Fâşiei Gaza, în 7 octombrie”
- „Astăzi suntem în plin război. Şi Mossadul astăzi, la fel ca acum 50 de ani, se angajează să-şi regleze conturile cu ucigaşii care au trecut de marginea Fâşiei Gaza în 7 octombrie, cu planificatorii şi cu sponsorii lor”, a declarat David Barnea în timpul funeraliilor fostului şef al Mossad Zvi Zamir, decedat marţi.
- „Aceasta va lua ceva timp, la fel ca după masacrul de la Munchen, dar vom pune mâna pe ei oriunde s-ar afla.
- Fiecare mamă arabă trebuie să ştie că, dacă fiul ei a participat – direct sau indirect – la măcelul din 7 octombrie, sângele lui are să cadă asupra capului lui”, a adăugat Barnea, citând un verset biblic.
„Un indiciu clar” al implicării israeliene în uciderea lui Saleh al-Arouri
În timpul mandatului său la conducerea Mossad, Zvi Zamir a supervizat operaţiunea „Mânia lui Dumnezeu”, care a avut ca obiectiv eliminarea responsabililor grupării palestiniene „Septembrie negru”, al cărei comando a ucis 11 atleţi israelieni la Jocurile Olimpice de Vară de la Munchen, în 1972.
Ziarul israelian Jerusalem Post, citat de DPA, consideră declaraţia şefului Mossadului drept o aluzie privind implicarea Israelului în uciderea lui Saleh al-Arouri, la periferia capitalei libaneze Beirut.
Jerusalem Post vede în afirmaţiile lui David Barnea un „indiciu clar” al implicării israeliene în uciderea ţintită la Beirut a lui Saleh al-Arouri, şeful adjunct al biroului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, deşi Barnea nu l-a menţionat pe acesta.
Mai mult, jurnaliştii de la Jerusalem Post consideră surprinzătoare această declaraţie a şefului Mossad, având în vedere că Israelul nu şi-a asumat public responsabilitatea pentru uciderea lui Saleh al-Arouri.
Publicaţia citată mai comentează că, din moment ce până acum nu a existat niciun răspuns din partea miliţiei libaneze Hezbollah, susţinută de Iran, este posibil ca oficialii israelieni să se fi simţit mai în siguranţă.
Israelul nu a confirmat și nici nu a infirmat că l-a ucis marți pe Saleh al-Arouri cu o lovitură de dronă în Beirut, capitala Libanului. Dar purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, a anunțat că forțele israeliene se află în alertă ridicată și sunt pregătite pentru orice scenariu.
Primul lider politic de rang înalt Hamas asasinat de când a început războiul
Asasinatul a fost un nou semn că războiul de aproape trei luni dintre Israel și Hamas se extinde în întreaga regiune, implicând Cisiordania ocupată, forțele Hezbollah de la granița dintre Liban și Israel și chiar și rutele maritime de la Marea Roșie.
Arouri, în vârstă de 57 de ani, care locuia în Beirut, a fost primul lider politic de rang înalt al Hamas care a fost asasinat de când Israelul a început ofensiva împotriva grupării militante ca răspuns la raidul mortal al acesteia asupra orașelor israeliene la 7 octombrie.
Hossam Badran, membru al politrucilor Hamas, a declarat într-un elogiu pentru Arouri: „Îi spunem ocupantului criminal (Israel) că bătălia dintre noi este deschisă”.
Israelul îl acuza de mult timp că a orchestrat atacuri împotriva cetățenilor săi.
Dar un oficial Hamas a declarat că el s-a aflat, de asemenea, „în centrul negocierilor” purtate de Qatar și Egipt cu privire la rezultatul războiului din Gaza și la eliberarea ostaticilor israelieni deținuți de Hamas.
„Vă aflați într-o zonă de luptă periculoasă”
Armata israeliană (IDF) a informat în raportul său zilnic că „luptele intense” cu militanții Hamas continuă miercuri în Gaza, în orașul Khan Younis din sudul țării. IDF anunțase anterior că încearcă să elimine liderii Hamas din zonă.
Locuitorii și mass-media palestiniene au spus că forțele israeliene au bombardat tabăra de refugiați Al-Nusseirat din partea de nord a enclavei conduse de Hamas în cursul nopții și miercuri, distrugând câteva clădiri cu mai multe etaje.
De asemenea, avioanele israeliene au aruncat pliante deasupra Al-Nusseirat, ordonând oamenilor să părăsească șapte districte.
„Vă aflați într-o zonă de luptă periculoasă. Forțele de apărare israeliene operează intens în zona dumneavoastră de reședință. Pentru siguranța dumneavoastră, IDF vă îndeamnă să evacuați imediat această zonă și să plecați spre adăposturile recunoscute din Deir Al-Balah (vest)”, se spune în pliantele distribuite.
Numărul total de morți palestinieni înregistrat a ajuns la 22.313 până miercuri, dintre care 128 în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Hamas al Sănătății din Gaza.