Austria deschide poarta Schengen pentru România și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene / Ciolacu: Românii nu vor mai sta la cozi interminabile
Premierul Marcel Ciolacu anunţă, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. ”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, explică el.
Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvernFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Ce spune Marcel Ciolacu:
- „Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România.
- Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene.
- Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România. Ministrul Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac și să ducă negocierile la bun sfârșit.
- După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Ministrul Cătălin Predoiu ar urma să se vadă Gerhard Karner în legătură cu condițiile Air Schengen impuse de Austria
Anterior, ziarul austriac Kleine Zeitung a scris, citând surse guvernamentale, că „Austria pregătește acum calea pentru extinderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria – dar numai pentru călătorii aeriene și în anumite condiții, printre care efectuarea de controale mai stricte la frontieră”, între Bulgaria și România și între Ungaria și România.
Potrivit „Kurier”, ministrul de Interne Gerhard Karner călătorește în Slovenia la începutul săptămânii pentru a discuta cu reprezentanții României și Bulgariei ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca Austria să fie de acord cu „Air Schengen”, potrivit ORF.
O altă condiție ar fi acceptarea solicitărilor de azil care vin, în special, de la afgani și sirieni.
Vestea vine la doar câteva zile după ce Austria s-a opus din nou ferm aderării României și Bulgariei la Schengen, argumentând că „înainte de a deveni mai mare spațiul european de liberă circulație trebuie să devină mai bun”, potrivit Euronews.
„Schengen trebuie să devină mai bun și nu mai mare. Nu văd încă prea multe progrese aici, așa că nu îmi pot imagina vreo schimbare acum”, a declarat Gerhard Karner, ministrul federal de Interne al Austriei, conform Euronews.
Amintim că aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost blocată de Austria și de Olanda la Consiliul JAI din decembrie 2022. Bucureștiul a avut sprijinul a 26 de state membre UE, dar a fost blocată de Austria.
În 24 octombrie, cancelarul austriac, Karl Nehammer, a calificat extinderea Schengen ca fiind în prezent „de neconceput” pentru ţara sa, dar a susținut că această poziţie nu are nimic a face cu Bulgaria şi România şi că este impusă de o problemă de securitate.
Frontierele aeriene, prima etapă spre Schengen?
În reuniunea de marţi a miniştrilor de interne din UE nu a mai avut loc un vot privind aderarea României la Schengen, aşa cum figura pe agenda iniţială, ci doar o discuţie privind situaţia la zi a acestui dosar, conform ordinii de zi actualizate pe 1 decembrie.
Surse guvernamentale de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că România nu va cere un vot la Consiliul JAI din 4-5 decembrie şi că există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie 2024.
Ministrul de interne român Cătălin Predoiu a refuzat marţi, la Bruxelles, să comenteze asupra acestor scenarii, numindu-le “speculaţii”, dar a afirmat totuşi că “există timpul necesar pentru continuarea discuţiilor şi luarea deciziilor şi există şi formatele diplomatice şi instituţionale necesare pentru a organiza aceste decizii”.